În Timișoara nu mai funcționează, de câteva luni, toalete ecologice. În luna iunie a expirat contractul pentru închirierea și întreținerea acestora, dar se pregătește acum o nouă licitație. Consilierii locali vor trebui să aprobe, în viitorul plen, caietul de sarcini, iar apoi licitația va fi lansată pe SEAP.
Vrei un apartament la Timisoara, platesti mai mult
Cererile plasate de proprietarii care îşi scot apartamentele la vânzare în capitala Banatului au fost mai mari faţă de luna precedentă, 0,7%, dar preţurile au crescut cu aproape zece procente faţă de acum un an. Se vede tot mai mult tendinţa de creştere a preţurilor la apartamentele noi, mai mare decât la cele vechi.
Timisoara Jazz Festival: patru zile cu ritm si o gala, la final de noiembrie / PROGRAM
Încă un cadou minunat făcut iubitorilor de jazz din vestul României și nu numai: Timișoara Jazz Festival a ajuns la ediția cu numărul opt și va aduce patru zile de concerte unul și unul. În plus, muzicienii de jazz din Timișoara vor avea o seară specială.
Curatenia de toamna: unde intervin echipele Retim
Primăria Timișoara organizează, și în această toamnă, curăţenia generală. Aceasta se va desfășura în intervalul 24 octombrie – 8 noiembrie și, în cea de-a doua săptămână, se mută în partea de sud a orașului.
Informatica bate liderul la 0! Banatenii urca pe podium
După o perioadă destul de agitată pentru vicecampioana ţării la futsal, cu acuzaţii în interiorul echipei, lucrurile au revenit la normal chiar în cel mai bun moment, jocul cu liderul neînvins al campionatului, United Galaţi!
Trei noi centre de donare de sange vor fi deschise la Timisoara pana la sfarsitul anului
Timişoara nu va mai avea doar o singură unitate autorizată pentru realizarea transfuziilor de sânge. Spitalul Judeţean Timişoara vor înființa încă trei unităţi medicale distincte, care se vor adăuga centrului de transfuzii deja existent.
Incepe Saptamana PSI: toate raspunsurile pe care le cautai despre tine, la Carturesti / PROGRAM
La Timișoara începe o nouă ediție a Săptămânii PSI. Dacă v-ați întrebat vreodată care sunt motivele pentru care alegeți, la un moment dat, un partner, un anumit loc de muncă sau un anume curs în viață, ați putea primi, cu această ocazie, răspunsurile pe care le căutați. Se întâmplă la librăriile Cărturești.
Desteptarea primaverii, din Luxemburg, la Teatrul German de Stat Timisoara
Teatrul German Timișoara pregătește o nouă premieră în această stagiune. Este vorba despre spectacolul„Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind, pus în scenă de regizorul Charles Muller, venit tocmai din Luxemburg.
Curatenia de toamna: unde intervin echipele Retim
Primăria Timișoara organizează, și în această toamnă, curăţenia generală. Aceasta se va desfășura în intervalul 24 octombrie – 8 noiembrie și, în cea de-a doua săptămână, se mută în partea de sud a orașului.
Productivitate de hoti: au furat, dintr-un foc, 12 biciclete!
Au crezut că vor face „afacerea” vieții lor, dar norocul a fost de partea păgubiților! Trei tineri au fost prinși de polițiștii de la Secția 3 Timișoara chiar după ce dăduseră lovitura într-o curte, de unde plecaseră cu nu mai puțin de 12 biciclete!
Politehnica Timisoara respira! Victorie si cu Unirea Tarlungeni
„Echipa suporterilor” a legat sâmbătă a doua victorie consecutivă, fiind şi pentru prima dată în liga secundă când „Băieţii în ghete” reuşesc să obţină două succese la rând. Politehnica a trecut cu 2-0 de Unirea Tărlungeni.
SoNoRo: trei concerte de muzica de camera, despre muze si poezie / PROGRAM
Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo ajunge pentru a treia oară și la Timișoara. Pe 9 și 10 noiembrie sunt programate trei concerte speciale, la Biserica Millenium, la Cărturești Mercy și în Palatul Baroc. Timișorenii care iubesc acest gen de muzică mai trebuie să știe că accesul publicului va fi liber.
Au vrut bere, asa ca au furat o lada!
Trei mari amatori de bere au fost săltați, în toiul nopții, de polițiștii locali, de pe o stradă din zona Circumvalațiunii. Ei își potoleau setea cu o ladă de bere furată de la un magazin! Asta, după ce păcăliseră vânzătoarea.
Targ de sanatate si expozitie handmade, la Iulius Mall
Dacă sunteți preocupați de sănătatea voastră și căutați produse naturale și de calitate sau vreți doar să vă completați colecția de accesorii, atunci faceți o vizită la Iulius Mall. Puteți să-i luați și pe cei mici, pentru că și ei vor avea parte de surprize.
Curatenia de toamna: unde intervine Retim
Primăria Timișoara organizează, și în această toamnă, curăţenia generală. Aceasta se va desfășura în intervalul 24 octombrie – 8 noiembrie și, în cea de-a doua săptămână, se mută în partea de sud a orașului.
Informatica Timisoara joaca duminica impotriva celei mai in forma echipe din campionat
Duminică, de la ora 18, la sala „Constantin Jude” cei de la Informatica au un meci dificil, contra lui United Galaţi. Un adversar tenace, care va pune probleme, spune antrenorul Robert Lupu. El recunoaşte că echipa sa are încă numeroase probleme în relaţiile de joc.
Copiii de la Montessori Kinderhaus au descoperit Timisoara
Copiii care merg la grădiniţă Montessori Kinderhaus au avut în prim-plan, în ultima săptămâna, o temă interesantă: „Oraşul nostru”. Însoțiți de profesorii lor, cei mici au fost în plimbare spre centrul Timișoarei, vizând obiectivele principale din capitala Banatului.
Avem radare, dar soferii inca nu sunt amendati! Unde sunt amplasate acestea
Mai multe radare și sisteme de detectare a trecerii pe roșu sunt funcționale în Timișoara de la 1 noiembrie, după darea în folosință a mult discutatului sistem inteligent de management al traficului. Șoferii vor putea fi amendați însă numai după ce va fi semnat un protocol cu Poliția.
Aeroportul Timisoara, intre tehnocrati si politica: Ministerul Transporturilor vrea o fuziune cu Aradul
Ministerul Transporturilor nu renunță la Aeroportul Internațional Timișoara! Ba mai mult, vrea să-l fuzioneze cu aeroportul din Arad, nefolosit de un an și jumătate! Președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, crede că o astfel de decizie trebuie luată pe criterii tehnocrate, nu politice, în timp ce liberalii nu se pronunță până nu văd proiectul.
Centura de sud are calendar: lucrarile incep in februarie 2018! Urmeaza alegerile
Încă o promisiune pentru șosea ocolitoare la Timișoara – de această dată, în prezența președintelui PNL, Alina Gorghiu, candidat pentru un mandat de senator în Timiș. Dacă, în ultimii patru, centura a fost aproape inexistentă în discuțiile publice, în ultimele săptămâni curge cu proiecte și termene concrete.