Arhiva pentru eticheta: Timişoara

Kristof concureaza de unul singur pentru postul de city manager al Timisoarei

Au fost doi, a rămas unul singur! În ciuda planurilor sale, Lucian Mugur Serdean nu va putea susține concursul pentru postul de administrator public, deoarece dosarul său a fost respins. El va putea contesta totuși decizia. Celălalt candidat, Robert Kristof, nu a avut probleme.

A cui „echipa omogena” votam?

„Colegii care ocupă locurile considerate de noi eligibile – conform rezultatelor de la locale – au ca sarcină principală să funcționeze ca o echipă omogenă, care să susțină la nivel central toate proiectele administrative majore ale județului Timiș”, spunea președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu.

Patru zile de citire, la Timisoara: La Vest de Est / La Est de Vest

A cincea ediție a Festivalului Internațional de Literatură aduce la Timișoara scriitori din Franța, Rusia, Croația, Republica Macedonia, Spania, Ucraina, Serbia și România. Vor fi tot felul de conferințe, dezbateri, lecturi publice, evenimente dedicate copiilor, dar și întâlniri cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara.

Garnizoana din Piata Libertatii ar putea fi totusi Muzeul Revolutiei! Saptamana viitoare vom sti mai multe

CJ Timiș nu ține cu dinții de garnizoana din Piața Libertății. Situația ar putea fi clarificată săptămâna viitoare, după o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Apărării. Muzeul Revoluției, în care Ministerul Culturii poate investi trei milioane de euro, este una dintre destinațiile pe care le-ar putea primi clădirea.

Ultramarin la IMEX America: De ce sa vizitezi Romania, de ce sa vii la Timisoara:

„Timișoara, orașul premierelor” și „Romania – Old Europe” sunt conceptele cu care cei de la Agenția de turism Ultramarin au încercat să-i convingă pe partenerii din întreaga lume că România este o țară care merită vizitată. S-a întâmplat la Los Angeles, la cel mai mare târg de organizări de evenimente din lume.

Greu cu harta! De ce si-a suparat Maria Grapini o parte din invitatii sarbi

Europarlamentarul Maria Grapini a organizat, vineri, la Timișoara, o conferință pe teme de turism și transport, la care invitații au venit nu doar din România, ci și din Serbia, Ungaria și Bulgaria, dar și din Germania. O parte din sârbi ar fi plecat însă val-vârtej înainte de începerea evenimentului, după ce au văzut harta tipărită pe mape și afișe.

Povestea filmuletului in care un copil a tinut-o la usa, spusa de Alina Gorghiu

Filmulețul cu Alina Gorghiu încercând să-i ofere unui copil pliante electorale ar putea avea o continuare… în Timiș! Președintele PNL se pregătește de o nouă campanie din ușă în ușă, iar timișorenii s-ar putea trezi cu ea în prag! Gorghiu susține că, în campaniile precedente, a fost invitată la zacuscă și dulceață!

Drept la replica

Urmare a scrisorii „anonime” cu privire la activitatea Filialei Locale USR Timișoara transmise către toate agențiile de presă, Filiala USR Timișoara nu dorește să intre într-o polemică prin intermediul presei.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.