Timișoara va găzdui în luna decembrie cel mai important eveniment voleibalistic de după Revoluție – Supercupa României 2016. Campioana en-titre, Volei Alba Blaj, și deținătoarea Cupei României, CSM Târgoviște, se vor lupta pentru al treilea trofeu intern la sala „Constantin Jude”, în data de 20 decembrie.
„Ne bucurăm că am reușit să aducem la Timișoara cel mai important meci al sezonului de toamnă. Am promis că vom pune din nou Timișoara pe harta voleiului românesc și nu ne vom opri aici. Mizăm și pe sprijinul autorităților locale pentru această sărbătoare a voleiului”, spune Horia Cardoș, președintele formației UVT Agroland Timișoara și membru în Consiliul Director al FRV. Volei Alba Blaj și CSM Târgoviște s-au întâlnit în ultimele două sezoane în finala Diviziei A1, trupa din județul Alba reușind să câștige titlul de fiecare dată. Anul acesta, CSM Târgoviște și-a luat revanșa în Cupă, după ce a eliminat campioana în semifinale. Ambele formații reprezintă România în cupele europene în acest sezon. Volei Alba Blaj participă în grupele Champions League, iar CSM Târgoviște este calificată direct în „optimile” CEV Cup. La 26 mai 1973, cocheta (la acea vreme) sală Olimpia găzduia finalele Jocurilor Balcanice, atât la masculin, cât și la feminin. Presa vremii nota că ambele echipe ale României, susținute de peste 2.000 de spectatori, au câștigat titlurile balcanice în fața reprezetativelor similare ale Bulgariei.
Comentarii prin facebook