Arhiva pentru eticheta: Universitatea Politehnica Timisoara

Educație și viitor sustenabil, la Universitatea Politehnica Timișoara

Educație și viitor sustenabil, la Universitatea Politehnica Timișoara

Sub egida Alianței Timișoara Universitară (ATU), Universitatea Politehnica Timișoara a organizat și găzduit vineri, 12 aprilie 2024, în Sala Senatului, o dezbatere cu tema „Universitățile timișorene:  educație și acțiune pentru sustenabilitate”, la care au fost invitate, alături de instituțiile de învățământ superior, instituțiile autorității publice și reprezentanții mediului economic. În deschiderea conferinței, moderată de conf.univ.dr.

La Timișoara are loc Cupa României la scrabble – ediția 2024

Clubul de Scrabble FITT TIM-TEAM în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara organizează în 22 – 24 martie, la Casa Politehnicii nr.2 din Timișoara, bv. Mihai Eminescu nr.11, Cupa României la scrabble – ediția 2024. Competiția a debutat vineri la ora 9, cu un turneu de 8 partide libere. Sâmbătă, la ora 9, este programată o

Rectorul Universității Politehnica, Florin Drăgan, și-a prezentat echipa alături de care va conduce în noul mandat

Universitatea Politehnica Timișoara are, începând de astăzi, 21 martie, o nouă echipă de conducere. Rectorul Florin Drăgan, ales pentru al doilea mandat, a prezentat în plenul Senatului UPT, echipa de prorectori alături de care va asigura conducerea instituției și punerea în aplicare a planului managerial, validat prin votul comunității academice. Tot în plenul Senatului, conf.univ.dr.ing.

Proiect prin care UPT a susţinut înfiinţarea de întreprinderi sociale şi crearea a peste o sută de locuri de muncă

Prin proiectul SUS RURAL, Universitatea Politehnica Timișoara a susținut înființarea a 18 întreprinderi sociale, finanțarea fiecăreia cu câte 100.000 de euro și crearea a 106 locuri de muncă. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit vineri, 15 decembrie 2023, conferința finală a proiectului Susținerea și Dezvoltarea întreprinderilor sociale din mediul rural – SUS

Ministrul Educației a venit la Timișoara pentru o conferință la UVT și semnarea unor contracte de finanțare/FOTO

Ministrul Educației, Ligia Deca, a sosit la Timișoara pentru a semna mai multe contracte de finanțare pentru obiective aflate în subordinea ministerului pe care îl conduce. La primele ore ale dimineții a participat la o conferință, la Universitatea de Vest, pentru ca ulterior să pornească într-un mic turneu prin oraș pentru a-și pune semnătura pe

A început cea mai nouă ediție a Festivalului Internațional Studențesc ISWINT/FOTO

De luni, 24 iulie la Timișoara e deschisă oficial o nouă ediție a ISWinT (International Student Week in Timișoara), festivalul internațional, intercultural și educațional organizat de voluntarii Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC), împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara. În deschiderea evenimentului, desfășurat în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, organizatorii au

Preocupări la Universitatea Politehnica Timișoara pentru consumul responsabil și sustenabil de energie

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 13 iulie 2023, o conferință în cadrul căreia au fost prezentate rezultate sondajului realizat în rândul studenților privind consumul responsabil și sustenabil de energie, dar și a etapelor viitoare ale proiectului derulat prin intermediul Fundației Politehnica Timișoara, University Students Engaging in Responsible and Sustainable Energy Consumption. Fundația Politehnica

Primăria Timișoara

Universitatea Politehnica Timișoara urmează să primească două parcele de teren, la Baza 2, pentru ridicarea unei parcări supraetajate

Primăria Timișoara vrea să acorde, cu titlu gratuit, Universității Politehnica Timișoara două terenuri din zona Bazei Sportive nr. 2, pentru amenajarea unei parcări supraterane. Acestea sunt situate pe strada prof.dr. Aurel Păunescu-Podeanu nr. 4, având o suprafață totală de 3.271 mp. Proiectul de hotărâre privind acordarea dreptului de folosință gratuită Universității Politehnica asupra terenurilor situate

Universitatea Politehnica Timișoara organizează o nouă ediție a Poli Camp/FOTO

Zeci de copii de clasa a XI-a din Arad, Hunedoara și Timiș iau, parte în aceste zile,  la tabăra Poli Camp, organizată la Timișoara și la Hunedoara, de Departamentul de Marketing Universitar și Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, cu implicarea facultăților din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Acțiunea are loc cu sprijinul inspectoratelor școlare

Zeci de tineri au participat la un curs organizat de Universitatea Politehnica Timișoara în domeniul fotografiei creative/FOTO

Universitatea Politehnica Timișoara sprijină activ, prin misiune și proiecte diverse,  programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023. Iar luna mai a fost bogată în evenimente culturale și educative pentru tineri, printre aceste activităţi, a avut loc recent cursul ”Photovoice – Re-imaginarea orașului de la fereastra ta”. Acesta a reunit peste 40 de cursanţi, un

UPT pune la dispoziția studenților, în premieră pentru mediul educațional românesc, o linie de producție de tip SMT, în valoare de 250.000 de lei/FOTO

Universitatea Politehnica Timișoara beneficiază acum  de o investiție în valoare de 250.000 de euro, care va ajuta studenții în procesul educațional. Aceasta a devenit realitate cu sprijinul companiei Flex, care a instalat prima linie SMT dintr-o instituție de învățământ superior. Universitatea Politehnica Timișoara și compania de inginerie și producție Flex au inaugurat joi, 18 mai

Sute de studenți au luat parte la cea de a doua ediție a picnicului ”La pas”/FOTO

Sute de studenți și elevi au aflat cum să combată risipa alimentară, participând la un picnic inedit. Holul Electro a găzduit cea de-a doua ediție  picnicului „La pas”, eveniment organizat de CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice & Solidare, Biblioteca Universităţii Politehnica Timişoara și Asociația Culturală Diogene, parte a Programului LA PAS /

Universitatea Politehnica Timișoara propune înființarea unei secții cu predare în limba germană la Facultatea de Construcții/FOTO

Universitatea Politehnica Timișoara va beneficia de sprijin din partea Universității Tehnice din Munchen pentru deschiderea unei secții cu predare în limba germană, la Facultatea de Construcții. O delegație a TU München, condusă Martin Mensinger și Roberto Cudmani s-a aflat în vizită, la sfârșitul săptămânii trecute, la Timișoara. S-au purtat discuții cu rectorul UPT, Florin Drăgan,

Academicianul Dorel Banabic a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara

Joi, Senatul Universității Politehnica Timişoara a acordat titlul de Doctor Honoris Causa academicianului Dorel Banabic, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Distincția a fost acordată pentru remarcabilele sale realizări în activitățile didactice, de cercetare și cooperare națională și internațională, inclusiv cu UPT. În deschiderea evenimentului, mesajele de apreciere pentru întreaga activitate didactică și științifică, dar

Universitatea Politehnica Timișoara propune orientarea spre internaționalizare și dublează numărul de specializări oferite în limba engleză

Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica propune orientarea tot mai mult a învățământului românesc spre internaționalizare. În concluzie, instituția pe care o conduce a decis să dublează numărul de specializări în limba engleză pentru a atrage mai mulți studenți străini. În 2030, în România, populația școlară cu vârste între 19 ani și 23 de ani, va

Unul dintre fondatorii Wikipedia, vine la „Tech Talks by UPT 2023” să vorbească despre inteligența artificială

Inteligența Artificială (IA) va fi abordată în cadrul conferințelor „Tech Talks by UPT 2023”, cea mai importantă conferință de tehnologie din regiune, antreprenori, investitori, specialiști și experți internaționali în tehnologie, dar și personalități remarcabile din viața publică, de către Jimmy Wales, fondator al Wikipedia. El va explora impactul IA și a noilor tehnologii asupra vieții

Universitatea Politehnica Timișoara a devenit membră în cadrul Cluj IT Cluster

Universitatea Politehnica Timișoara a decis să adere la Cluj IT Cluster. Înființat în octombrie 2012, Cluj IT este o rețea bazată pe inovarea companiilor IT românești și a organizațiilor conexe, cu scopul de a crește competitivitatea și creșterea serviciilor și produselor IT pe piețele internaționale, dar și acela de a construi un parteneriat public-privat sustenabil,

Sute de participanți s-au întrecut la ediția a doua a Poli Bike Challenge/FOTO

Cea de a doua ediție a Poli Bike Challenge, organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, a avut la start sute de iubitori ai pedalării, de toate vârstele. Ajunsă la cea de-a doua ediție, competiția e inclusă și în calendarul Federației Române de Ciclism, reunind atât sportivi profesioniști, cât și amatori. Anul trecut, când Universitatea Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnica Timisoara - Rectorat

Universitatea Politehnica Timișoara își lansează campania de admitere în noul an academic. Care sunt atuurile instituției

Universitatea Politehnica Timișoara lansează campania de admitere în anul academic 023 – 2024. Instituția încearcă să răspundă, în cadrul Târgului Educațional „Timișoara – ATU pentru educația ta”, întrebărilor pe care și le pun absolvenții de liceu: Ce universitate ar trebui să aleg? Ce oraș e mai potrivit pentru studenție? Ce specializare îmi poate oferi o

Universitatea Politehnica Timișoara i-a acordat profesorului Ioan Vida-Simiti titlul de Doctor Honoris Causa

De joi, pe lista personalităților care dețin titlul de Doctor Honoris Causa se numără și prof.univ.dr.ing. Ioan Vida-Simiti, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Senatul Universității Politehnica Timişoara (UPT) a acordat, în cadrul unei ședințe festive, titlul academic profesorului clujean, care este absolvent de frunte al Institutului Politehnic Timișoara. Titlul a fost i-a fost acordat

Top