Arhiva pentru eticheta: usl

Asta are, asta n-are, asta-i cam castigatoare!

Deși ultimul sondaj îl contrazice pe segmentul PDL-ului, partid căzut oarecum pe fond emoțional în urma manifestațiilor din Piața Universității, sociologul Alin Teodorescu (IMAS) și-a arătat recent convingerea că, până la data alegerilor generale, vom avea trei structuri politice de valori egale statistic, între 22 și 27%, cu PSD și ACD, membre ale USL, printre ele.

Conservatorii si liberalii au numarat: 8.000 de oameni la mitingul USL

Preşedintele Partidului Conservator Timiş, Maria Grapini, acuză presa care a încercat să minimalizeze numărul participanţilor la mitingul USL, organizat sâmbătă, la Timişoara. Liberalii au numărat după fotografii și au ajuns la aceeași concluzie ca și conservatoarea: în Piața Unirii au fost 8.000 de protestari antiputere.

Opozitia nu mai vine in parlament

Social-democraţii vor să facă grevă parlamentară. Ei vor propune adoptarea acestei forme de protest în cadrul USL, Opoziţia urmând să revină la vot numai pentru moţiunea de cenzură sau declanşarea alegerilor anticipate. Liberalii au anunțat că susțin inițiativa.

PNL cere demisia urgenta a Guvernului Boc

La câteva minute de la ieșirea publică a premierului Emil Boc, liderul PNL Crin Antonescu a făcut, la rândul lui, o declarație de presă. El a anunțat că PNL solicită demisia imediată a Guvernului Emil Boc, care s-ar fi dovedit “incapabil și absent” în gestionarea protestelor publice din ultimele zile.

Robu nu-l baga in seama pe Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, aflat în vizită la Timișoara și neavând probabil ceva mai bun de făcut, l-a ridicat în slăvi pe actualul primar Gheorghe Ciuhandu. Asta, deși USL Timiș îl are ca şi candidat desemnat pentru această funcție pe rectorul Politehnicii, Nicolae Robu. Declarațiile lui Ponta nu l-au iritat însă prea mult pe liderul PNL Timiș.

Nu pleaca cainele din macelarie si nici “Antena” din USL

Lume disperată pe străzi, plângând de sălta cămeșa pe dânsa după anunțul Partidului Conservator “Antena 3” de a participa de unul singur la alegerile locale de anul viitor. Îmi și imaginam cum în sediile PNL din toată țara liberalii își tăiau venele pe lung, gândind pesemne că viață e o deșertăciune fără Partidul Conservator în Alianța de Centru Dreapta.

Robu si Bojin sunt convinsi ca vor castiga alegerile

Nicolae Robu (PNL) este opţiunea USL pentru Primăria Timişoarei, iar Titu Bojin (PSD) va fi candidatul la Consiliul Judeţean Timiş. Cei doi debordează de optimism și cred că vor reuși să câștige alegerile de anul viitor. Robu le promite timișorenilor parcări supraterane sau subterane sau cale ferată pe estacadă.

USL a facut imparteala candidatilor pentru 2012

PSD, PNL şi PC şi-au împărţit candidaţii pentru alegerile locale de anul viitor. Social-democraţii vor avea candidaţi la 22 de consilii judeţene şi 21 de primării ale oraşelor reşedinţă de judeţ, iar ACD, adică PNL – PC, vizează câte 19 consilii judeţene şi tot atâtea mari primării. În Timiş, PSD vrea consiliul judeţean, iar Nicolae Robu se pregăteşte să intre în luptă cu Gheorghe Ciuhandu.

Top