Lume disperată pe străzi, plângând de sălta cămeșa pe dânsa după anunțul Partidului Conservator “Antena 3” de a participa de unul singur la alegerile locale de anul viitor. Îmi și imaginam cum în sediile PNL din toată țara liberalii își tăiau venele pe lung, gândind pesemne că viață e o deșertăciune fără Partidul Conservator în Alianța de Centru Dreapta. Totul a pornit de la emanciparea celor din partidul televiziune, cărora nu le mai ajunge pur și simplu să obțină o mână de funcții contra ore de talk-show-uri și manipulare din greu pe TV, ci vor să arate cât de mari au crescut și chiar cum le-a dat mustața de atâta pubertate politică. Tudor Ciuhodaru de la Iași, parlamentarul cu stetoscop după gât, trimis special al televiziunile “mogulilor” în Unitatea Primire Urgențe din Copou, a început să creadă că notorietatea de “reporter” îi este suficientă pentru a câștiga Primăria Iași de sub nasul pesedistului Nechita. Pentru edilul Piedone, PC avea planuri și mai mărețe. După ce s-a prefăcut prin piețe și în fluxurile de știri că stârpește mica corupție în calitate de inspector la protecția consumatorilor, marele Popescu de la sectorul 4 era văzut la partid un candidat numai bun pentru funcția de primar general, în timp ce Antonescu și Ponta antamau înțelegeri chiar cu Sorin Oprescu, edilul în funcție. La Timișoara, PC juca feminist, propunând o alternativă la Gheorghe Ciuhandu în persoana Mariei Grapini. Cea care, în timpul alcătuirii sondajelor de opinie premergătoare stabilirii candidaților, se erija în personajul politic cu prima șansă de a-l debarca pe veșnicul Ciuhandu. Pentru a salva aceste candidaturi, Partidul Conservator nu s-a sfiit să șantajeze cu ieșirea de pe listele USL la alegerile locale, însă a fost lăsat în ofsaid chiar de către candidații pentru care s-a dat cu fundul de pâmînt în fața Opoziției unite. Piedone și Maria Grapini au renunțat la candidaturi, iar pe Ciuhodaru cine mai știe ce urgență îl va reține chiar în ziua depunerii actelor la biroul electoral. Reacția lui Victor Ponta la “cocoșeala” conservatorilor dovedește însă că până și președintele PSD s-a mai copt între timp: “Cred, și văd semne și în alte județe că în final putem merge pe ideea ca PC-ul să meargă peste tot, nu doar la alegerile locale sau parlamentare, singur în alegeri”. Chiar așa, de ce n-ar merge partidul televiziune singur pe liste și în alegerile parlamentare? Să vadă și junele președinte Daniel Constantin cât de greu se intră în parlament cu 1% în preferințele electoratului și cât de neputincios te simți când nu-ți mai e bună Antena lui “Felix” nici măcar pentru șantaj politic.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
sila a spus:
(septembrie 25th, 2011 at 11:08 )
tu esti uselist, dar ti e sila de combinatia cu pc.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Cu 12 zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz aminteşte de concursurile trucate de administraţia precedentă
- Primăria Timișoara vrea cumpărarea fostei clădiri a Romtelecom, aflată vizavi de fostul sediu Bancpost
- De ce USR nu e PSD. O paralelă între Dominic Fritz şi Sorin Grindeanu în situaţii aproape similare
- Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene
- „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
- “Este o minciună sfruntată”. Dominic Fritz respinge categoric informaţia că i-ar fi spus lui Nicuşor Dan că “România e problema ta, cu partidul e problema mea”
- Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei
- Locuitorii din Şag sunt aşteptaţi, sâmbătă, la cea mai mare acțiune de curățenie din România

Administratie
Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
18 septembrie 2026
de: Marcel Hoster
Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
17 septembrie 2026
Locul de joacă de pe strada Mureș, modernizat și reamenajat, a fost redeschis
de: Marcel Hoster

Politica
„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
18 septembrie 2026
de: Alex Nestor
A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
18 septembrie 2026
de: Daniel Neacșu
Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6). Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
17 septembrie 2026
SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
de: Daniel Neacșu

Social
Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei
18 septembrie 2026
de: Vlad Stoian
Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
18 septembrie 2026
Timișoara, prezentă în paginile cunoscutei publicații franceze L’Express
de: Marcel Hoster
18 septembrie 2026
„Cămara Ta”, iniţiativă caritabilă la Ghiroda pentru copiii aflați în situații dificile
de: Dana Popa
Sănatate
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Timp liber și cultură
Timișenii, așteptați la o tură cu bicicleta la Kikinda în Săptămâna Europeană a Mobilității
În weekend la Vârșet are loc o nouă ediție a „Zilelor Culesului Strugurilor”
Astăzi începe “vizita” lui Picasso la Timişoara, la invitaţia Art Encounters
Cel mai important festival de film din România revine la Timișoara pentru patru zile. TIFF Timișoara îşi deschide joi porţile
Sfârșitul de săptămână aduce o nouă ediție a Zilelor Dovleacului de la Kikinda. Care e programul celor patru zile de festival
Cultura și creația a ajuns pentru încă un an în piața din Mehala, prin Rod Festival/Foto
Pasionații de gastronomie sunt invitaţi să se înscrie la Festivalul Ceaunelor din Giarmata Vii
O călătorie dincolo de timp, la final de septembrie. Descoperiţi cu AsTour Timişoara farmecul sudului Italiei: Napoli, Pompeii, Sorento şi Capri
Caravana Iulius Town “Back to School 2026” ajunge, duminică, la Moşniţa Nouă
Caravana Iulius Town “Back to School 2026” ajunge astăzi și la Șag
Animația și inteligența artificială, în prim plan. 15 tineri vor experimenta două moduri de a crea imagini la Timișoara
Proiectul Timișoara Free Tours revine cu un tur al parcurilor din cartierul Elisabetin
Economic
La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO
18 septembrie 2026
de: Marcel Hoster
Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
18 septembrie 2026
de Daniel Neacșu
Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6). Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul
Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
18 septembrie 2026
de Marcel Hoster
Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul
Încep lucrările în zona Pieței Mocioni, al doilea mare șantier de regenerare urbană din cartierele istorice
18 septembrie 2026
de Alex Nestor
Primăria Timișoara începe luna viitoare transformarea zonei Piața Mocioni într-un spațiu cu locuri de întâlnire și relaxare, cu mai mult verde și zone pietonale extinse. Peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin intră în șantier. Astfel, trotuarele și spațiile publice vor fi refăcute, vor fi amenajate benzi dedicate pentru transport public și piste...
Citeşte tot articolul
Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni
18 septembrie 2026
de Daniel Neacșu
Politehnica Timișoara joacă în etapa a VIII-a a Ligii 2 în deplasare, la Clinceni, cu revelația SC Popești-Leordeni. Înaintea întâlnirii directe Poli ocupă locul 2 cu 17 puncte, în timp ce adversara din Ilfov, formație de asemenea nou-promovată, se află pe poziția a 3-a, cu două puncte mai puțin. Echipa bănățeană a avut probleme în...
Citeşte tot articolul
Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul
Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei
18 septembrie 2026
de Vlad Stoian
Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul
„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
18 septembrie 2026
de Alex Nestor
A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul
Primăria Timișoara vrea cumpărarea fostei clădiri a Romtelecom, aflată vizavi de fostul sediu Bancpost
18 septembrie 2026
de Marcel Hoster
Clădirea unde a funcționat fosta societate Romtelecom, aflată în zona parcării de la sediul Primăriei Timișoara este atractivă pentru municipalitate. Conducerea administrației cere consilierilor locali aprobarea pentru demararea negocierilor privind cumpărarea clădirii aflate pe bulevardul Eminescu, la numărul 2B. Nu este prima dată când se dorește cumpărarea unei astfel de clădiri. Primele discuții au avut...
Citeşte tot articolul
Tehnologia viitorului și istoria Timișoarei se întâlnesc la Noaptea Cercetătorilor Europeni, într-un eveniment interactiv organizat de UPT
18 septembrie 2026
de Daniel Neacșu
Universitatea Politehnica Timișoara deschide porțile științei și tehnologiei pentru publicul larg, transformând Noaptea Cercetătorilor Europeni într-o incursiune spectaculoasă în lumea inovației. În data de 25 septembrie, între orele 18:00 și 23:00, comunitatea timișoreană este invitată să exploreze experimente fascinante, tururi interactive și călătorii virtuale prin intermediul tehnologiilor de ultimă generație. Evenimentul este organizat prin Departamentul...
Citeşte tot articolul
Cu 12 zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz aminteşte de concursurile trucate de administraţia precedentă
18 septembrie 2026
de Alex Nestor
Cu doar 12 zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de concursurile de angajare din perioada predecesorului său, Nicolae Robu. Scandalul s-a lăsat cu condamnări, dar justiţia din România le-a permis celor care au beneficiat de fraudarea concursurilor să rămână în funcţii. Dominic Fritz afirmă că a dus o luptă dificilă pentru...
Citeşte tot articolul






































Comentarii prin facebook