Călin Popescu Tăriceanu susține că a fost reprimit în PNL de Organizația Județeană Satu Mare. Președintele interimar al acestei organizații, precum și conducerea centrală a PNL, afirmă că la mijloc este o diversiune a PSD, iar reînscrierea lui Tăriceanu este nestatutară.
Alin Popoviciu, in sedinta cu Traian Stoia in fieful Cristestilor
Întâlnire extrem de interesantă și aparent stranie, miercuri la amiază, pe terasa Hotelului Timișoara. Deținut de frații Cristescu, acesta este cunoscut pentru faptul că e loc de întâlnire al diverselor grupări politice – mai ales din PSD – aflate în subordinea, măcar informală, a celor doi oameni de afaceri. Protagoniștii întâlnirii sunt viceprimarul PSD Traian Stoia și viitorul președinte al PDL Timiș, nimeni altul decât năbădăiosul deputat Alin Popoviciu. Primul se afla în timpul serviciului, al doilea, în plină campanie electorală.
Bojin il asteapta pe Robu in USL dupa 25 mai, dar numai cu un vitel!
Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, este convins că, după alegerile europarlamentare din 25 mai, Nicolae Robu va reveni în USL. Pus pe glume, Bojin afirmă că primarul Timișoarei va fi reprimit doar dacă aduce un viţel. Șeful PSD Timiș mai spune și că Viorel Coifan ar trebui să stea acasă, nu să vrea în parlament.
Cu mintea de azi, Nicolae Robu n-ar fi votat cu USL (PSD+PNL) nici in ruptul pletei
Observ că de ceva vreme a devenit politică de partid la PNL să-ți torni cenușă-n cap pentru aducerea PSD la putere odată cu USL, cu ocazia alegerilor din 2012. E adevărat, președintele Crin Antonescu, mai orgolios din fire, n-a zis o clipă că regretă alianța cu Ponta, dar și-a dezvelit pieptul păros pentru a luptă dârză cu dușmanul social-democrat.
Ramane cum a stabilit BEJ: in Timis, USL chiar a murit!
Biroul Electoral Central a respins, vineri, contestația depusă de PSD Timiș, astfel că social-democrații vor fi nevoiți să-și dea jos afișele care conțin însemnele USL. Aceștia spun că vor respecta decizia BEC, dar susțin, în continuare, că Uniunea Social-Liberală trăiește.
Titu Bojin ii da cu flit lui Robu: e profesor, nu om politic
Președintele PSD Timiș, Titu Bojin, nu are de gând să dea jos niciun afiș inscripționat cu „USL trăiește”, așa cum a fost somat de primarul Nicolae Robu. Social-democratul îi transmite fostului său coleg de alianță că politica nu e atât de simplă cum se vede de la catedră.
Daca USL mai „traieste” pe afisele PSD, Robu ameninta cu divort in CLT
În cazul în care PSD Timiș nu-și dă jos de bună voie afișele cu USL, primarul Nicolae Robu nu mai vrea să fie aliat cu social-democrații nici măcar la nivel administrativ Liberalul susține că nu vrea să fie parte a unei „cârdășii” și a explicat, vineri, de ce USL e moartă de-a binelea. Între timp, se pregătește de o eventuală minoritate în CL.
BEJ Timis a hotarat ca USL a murit! Afisele cu aceasta sigla trebuie date jos / FOTO
Biroul Electoral Judeţean Timiş a admis o plângere depusă de PNL, referitor la Alianţa Electorală PSD – UNPR – PC. Liberalii au cerut înlăturarea afișelor care conțin sigla USL, despre care susțin că nu mai există și nici nu poate exista fără acordul lor. Acestea trebuie acum date jos. PSD va face contestație.
Bojin il asteapta la marea impacare, Robu nici nu vrea sa auda
Președintele PSD Titu Bojin i-a făcut miercuri o ofertă de pace omologului său liberal, Nicolae Robu. Aceasta ar urma să intre în vigoare după alegerile europarlamentare, când ar putea fi discutate și funcțiile de șefi de deconcentrate. Robu exclude însă categoric orice împăcare.
Dupa ce s-a fript cu USL, Antonescu sufla in orice alianta
Liberalii s-au lecuit de alianțe politice și nici nu cred că în România vor mai exista, prea curând, uniuni cu acte în regulă, precum defuncta USL. Președintele PNL Crin Antonescu e convins că eșecul acesteia a fost întârziat cât s-a putut de mult, după ce liberalii au ținut ascunse derapajele partenerilor de la PSD.
Samartinean a depus „Cartea minciunilor USL” la Prefectura Timis
O delegația democrat-liberală, condusă de preşedintele PDL Timişoara, deputatul Cornel Sămărtinean, a depus vineri la registratura Prefecturii Timiş un document de aproape 50 de pagini. Este vorba despre „Cartea Minciunilor USL – 22 luni de guvernare USL, 22 luni de jaf, incompetență și imunitate”.
Munca l-a facut pe omul Robu, dar nici criza nu-l omoara
Omul se comportă ca și cum alianța electorală cu care a câștigat alegerile nu s-ar fărâma în două bucăți mari și multe cioburi mai mici, dar zgomotoase. Ceea ce mă duce spre concluzia că Nicolae Robu știe ceva despre comportamentul de viitor al lui Titu Bojin (președinte PSD Timiș și CJT), ori că dumnealui sfidează criza politică, îmbrăcând haina de gospodar care muncește pentru binele urbei.
Samartinean stie de ce ruptura din USL e un lucru bun pentru Romania
Deputatul PDL Cornel Sămărtinean e convins că ruperea USL are și un efect pozitiv: demonstrează că democrația n-a murit în România. Parlamentarul crede că o astfel de construcție politică, ridicată pe minciună, nu avea cum să dureze la nesfârșit.
Ruperea USL face minuni: Popoviciu o da la pace cu Robu!
Divorțul dintre PSD și PNL are efecte în… PDL, cel puțin în Timiș. Nu este exclus ca la alegerile locale din 2016 sau chiar mai devreme, deputatul PDL Alin Popoviciu să defileze la braţ cu primarul liberal al Timişoarei, Nicolae Robu!
Cu tot cu sefii de deconcentrate, Robu asteapta sa se linisteasca spiritele
Directorii liberali ai deconcentratelor din Timiș nu l-au sunat pe șeful lor de partid, pentru a-l întreba ce trebuie să facă, în contextul ruperii USL. Nicolae Robu susține că oricum e ocupat cu treburile orașului și, în plus, așteaptă liniștirea spiritelor, pentru că nu vrea să ia decizii la cald.
Robu isi cere scuze alegatorilor, dar a votat pentru ruperea USL
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a reacționat la câteva minute după anunțul oficial al ieșirii liberalilor de la guvernare. El consideră că USL a fost un proiect viabil, trădat însă de PSD, și își cere scuze alegătorilor.
Liberalii au plecat din guvern si cer demisia lui Victor Ponta
Surprizele prevăzute de unii comentatori nu au apărut, iar Delegația Permamentă a PNL a decis ieșirea liberalilor de la guvernare de la guvernare. Această decize a fost susținută de președintele Crin Antonescu și prim-vicepreședintele Klaus Iohannis și a fost votată cu o largă majoritate. În timpul ședinței, Crin Antonescu a prezentat un proiect de rezoluție având patru puncte.
Robu ii va trimite lui Crin un SMS cu decizia PNL Timis
Delegația Permanentă a PNL va oficializa cel mai probabil marți seară retragerea miniștrilor liberali din guvern. Primarul Nicolae Robu, vicepreședinte național al PNL și președinte al PNL Timiș, nu va participa la ședință, urmând să-i transmită poziția sa prin SMS lui Crin Antonescu.
Klaus Iohannis: Negocierile in USL au esuat
Prim-vicepreședintele PNL Klaus Iohannis a declarat, luni, că negocierile pentru remanierea guvernamentală au eșuat. Ca atare, marți seara, de la ora 19, Delegația Permanentă a PNL se va reuni pentru a decide retragerea miniștrilor liberali din Guvernul Ponta, a adăugat Iohannis.
Robu, despre o alianta cu Popoviciu: „Sa nu anticipam!”
Primarul Nicolae Robu nu vrea ruperea USL, dar spune că PNL nu ține neapărat să fie la guvernare, indiferent de condiții. Culmea e că liberalul nu exclude categoric ca, de la un anumit moment, să se alieze cu… eternul lui rival politic, deputatul PDL Alin Popoviciu.