Administratie articole

Foto: https://www.facebook.com/DronatTM/

Ultima dispută între actualul și fostul. Fritz și Robu își asumă paternitatea unei parcări din zona de sud a Timișoarei/FOTO

Ultima dispută între actualul și fostul. Fritz și Robu își asumă paternitatea unei parcări din zona de sud a Timișoarei/FOTO

Un simplu anunț referitor la o parcare nouă, din zona Pădurice din cartierul Soarelui, a dus la o nouă dispută despre cine ce a făcut pentru orașul Timișoara. Noul primar, Dominic Fritz, a prezentat o nouă parcare în zona amintită, una care include și spații verzi, iar la doar câteva minute fostul, Nicolae Robu, a

Adrian Bere

Milionarul din Primăria Timişoara. Adrian Bere, fostul şef al Direcţiei de Mediu, deţine un PUZ cu o valoare de aproape două milioane de euro

Un alt „bugetar de succes” care s-a dezvoltat, în ultimii ani, în Primăria Timişoara este Adrian Bere, fostul şef al Direcţiei de Mediu. El este fericitul proprietar al unui PUZ cu 61 de parcele de case. La un preţ mediu de 30.000 de euro parcela, grosso modo, PUZ-ul lui Bere valoarează peste 1,8 milioane de

Oraşul Buziaş şi alte patru comune intră în carantina de noapte, după ce rata de infectare a trecut de 7,5

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJUS), convocat de subprefectul Andrei Molnar, a aprobat astăzi o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile. UAT-urile Buziaș, Fibiș, Secaș, Moravița și Bucovăț au fost trecute pe

Colterm ne pregătește livrarea căldurii în calorifere. Sezonul rece va trebui dus la sfârșit, deși municipalitatea nu știe cum se va plăti gazul

Ziua de luni va fi probabil prima în care prin țevile celor de la Colterm va porni căldura spre caloriferele timișorenilor care se încălzesc încă de la sistemul centralizat al orașului,  a spus Cristian Mîțu, directoru (nou) al societății. Cum va decurge alimentarea cu energie termică în acest sezon…nu știe nimeni, cert e că gazul

ovidiu draganescu

Ovidiu Drăgănescu, subprefectul cu atribuţii de prefect, are covid! UPDATE: „În familia mea facem des teste rapide care ies negative, dar când eu am făcut test PCR am ieșit pozitiv”

Lovitură pentru Prefectura Timiş. În plină criză epidemică, subprefectul cu atribuţii de prefect, Ovidiu Drăgănescu, s-a îmbolnăvit de coronavirus. El a fost confirmat la Spitalul Municipal, potrivit unor surse din această unitate spitalicească. Ovidiu Drăgănescu a preluat atribuţiile de prefect după ce Zoltan Nemeth a fost demis, în urma ieşirii USR de la guvernare. Trebuie

Colterm

Societatea de termoficare a Timișoarei are conducerea colectivă instalată. Pe lista celor puși în consiliul de administrație apar mai mulți liberali din aripa Ambruș

Ședința de plen ”de îndată”, de succes, a fost urmată de alta, de succes și mai mare. Mai precis, o ședință a adunării generale a acționarilor de la societatea Colterm, iar aici plenul a fost și mai numeros. În final, după discuții mai mult sau mai puțin politice sau economice, cei prezenți au reușit să

Colterm rămâne operatorul de termoficare din Timișoara încă cinci ani. Dacă nu apare neprevăzutul…

Cea de a doua încercare de plen ”de îndată” pe tema Colterm a fost una de succes, diferența față de cel boicotat de toți consilierii acum două săptămâni fiind tema dezbătută. Acum s-a votat delegarea serviciului de termoficare al Timișoarei către Colterm, iar votul a fost unul pozitiv. E drept că nici ”de îndată” nu

Angajata Primăriei Timişoara cu Lexus şi apartament în Tenerife, aproape de un „transfer” senzaţional la… Primăria Otelec

Celebra şi controversata Rodica Aurelian, fosta şefă a Serviciului Resurse Umane din Primăria Timişoara, este pe cale să ajungă la Primăria din Otelec. Acolo unde este aşteptată cu braţele deschise, datorită „experienţei” sale. Aurelian figurează în dosarul DNA al concursurilor fraudate din Primăria Timişoara. Controversata fostă şefă a Serviciului Resurse Umane din Primăria Timişoara, Rodica

Noua creșă din Ciarda Roșie

În cartierul Ciarda Roșie din Timișoara demarează construcția unei noi creșe cu 38 de locuri

În cartierul Ciarda Roșie din Timișoara se va ridica o nouă creșă, cu 38 de locuri. Va fi o clădire P+2E, o investiție totală în valoare de 7,7 milioane de lei, cea mai mare parte a banilor fiind nerambursabili, acordați prin Programul Operațional Regional. Primăria Timișoara a anunțat semnarea contractului de execuție. Primaria Timișoara a

Consiliul Județean Timiș își propune sporirea securității rutiere pe drumurile aflate în administrare/Foto

În satul Sinersig, comuna Boldur, Consiliul Județean Timiș a instalat o trecere de pietoni supraînălțată, ca mijloc de protecție a acestora, dar și pentru reducerea vitezei autovehiculelor. În acel loc s-au pierdut cele mai multe vieți din cauza nerespectării regulilor în domeniul auto, la treceri. Acum, CJT propune proiectul Vision Zero, prin care se dorește

DRDP Timișoara realizează marcaje rutiere pentru selecția direcției de urmat în nodurile rutiere de pe A1/FOTO

Șoferii care circulă pe autostrada A1 în zona de vest a țării vor ”nimeri” mai ușor ieșirile corecte pentru a nu ajunge pe o direcție greșită. Luni a fost realizat un prim marcaj pe carosabil, cu vopsea, care indică direcția de urmat, opțiune mai ușor vizibilă pentru șoferi și care este utilizată și în occident.

Timișoara rămâne în continuare fără coșuri de gunoi stradale noi. Licitația a doua a eșuat ca și prima

Nimeni nu vrea să vândă Timișoarei coșuri de gunoi stradale în condițiile propuse de primăriei. Cea de a doua licitație pentru achiziția  coșurilor de gunoi a eșuat, la fel ca și prima, din lipsă de ofertanți. Chiar dacă suma oferită a fost majorată de la 254.605 lei la 226.504, se pare că prețul oferit este

FALT acuză existența unor probleme legale în ceea ce privește aplicarea noului sistem TimPark

Mult doritul sistem ”modernizat” de organizare și taxare a parcării din Timișoara, promovat de municipalitate și trecut deja și prin o dezbatere publică, se face cu încălcarea Legii Transparenței Decizionale în Administrația Publică, acuză Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara (FALT). Pentru a fi îndeplinite cerințele legate, trebuia efectuat un studiu de impact, dar mai sunt

colterm

Mai încearcă o dată, poate acum va fi cu succes. Problema Colterm aduce o nouă ședință de plen ”de îndată”

Primăria Timișoara mai încearcă o dată, cu speranța că de data asta va fi bine, și cheamă consilierii locali la un plen … ”de îndată”, pe tema Colterm. Motivul şedinţei este aprobarea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în regim centralizat în Municipiul Timișoara către Colterm. Consilierii locali sunt

Lugoj

Municipiul Lugoj, alături de alte zece comune, intră în carantina de noapte, după ce rata de infectare a depăşit 7,5 la mia de locuitori

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), convocat de subprefectul Ovidiu Virgil Drăgănescu, în ședință online, a aprobat astăzi o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile. Municipiul Lugoj, alături de UAT-urile Becicherecu Mic,

Biroul reabilitare cartiere istorice și monumente se mută într-un nou sediu, în Piața Traian

Proprietarii de locuințe din clădirile care pot beneficia de sprijin financiar pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din municipiu au acum la dispoziție și un birou special, unde pot primi consultanță pentru întocmirea dosarelor. Biroul reabilitare cartiere istorice și monumente s-a mutat în Piața Traian și va organiza primele întâlniri

Opera Romana

Vom avea fațadă reabilitată finalizată sau nu la Opera din Timișoara? Procesul e îngreunat de montarea greșită a travertinului

Pentru ca lucrările de reabilitare a fațadei clădirii Operei, din Piața Victoriei din Timișoara, să fie finalizate este nevoie de o expertiză, pentru că plăcile de travertin ar fi fost montate greșit, iar Ministerul Culturii nu ar fi de acord, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Se caută soluții, iar momentan doar o parte din schelele de

Primăria Timișoara, amendată pentru TimPark

Agenții TimPark, cu scutere și biciclete, dar și camere de filmat speciale, la vânat de șoferi care nu plătesc parcarea din Timișoara

Odată cu modificarea serviciului de taxare a parcărilor din Timișoara, municipalitatea, care ar urma să preia în mod direct administrarea acestuia, dorește să introducă și un sistem nou de verificare a plății parcării, diferit de cel ”manual”, utilizat în prezent. În acest moment, o echipă de doi angajați ai TimPark reușește să verifice un număr

Reacția lui Alexandru Proteasa după ce Ruben Lațcău a declarat că este o problemă uriașă în trafic generată de copiii care vin la școală în Timișoara din suburbii

Viceprimarul Ruben Lațcău a declarat ieri în cadrul dezbaterii publice privind noul regulament de parcare din Timișoara că locuitorii din „suburbia” Moșnița trebuie să înțeleagă că, „nu pot sta la o casă mai ieftină ca la Timișoara și cu avantajele de a locui în Timișoara” și că este „o problemă uriașă în trafic în fiecare

Dezbaterea online pe tema TimPark, cu număr redus de participanți. Oamenii, invitați să își spună părerile 

Mult așteptata dezbatere publică pe tema noului TimPark pe care Primăria Timișoara vrea să îl introducă în oraș a început cum nu se poate mai neplăcut, o participantă la discuţii jignindu-l pe viceprimarul Ruben Lațcău. Abonamentele pentru rezidenți vor putea fi primite doar de către cei care domiciliază cu acte în locul unde solicită, anunţă

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.