Politica articole

Stoia vrea un revelion si pentru pensionarii PSD

Stoia vrea un revelion si pentru pensionarii PSD

Anul acesta primăria va organiza două Revelioane pentru persoanele vârstnice. Viceprimarul Traian Stoia a spus vineri că el nu se implică în organizare, dar s-a gândit că ar mai trebui închiriată o sală pentru a suplimenta numărul de locuri pentru Revelionul pensionarilor. Asta după ce, mai mulți pensionari PSD-iști s-au plâns că n-au prins bilete.…

Alcool si circ la sedinta suspendata a consiliului local Giarmata

Circ şi mult alcool înainte, în timpul, dar şi după suspendarea şedinţei ordinare a Consiliului Local Giarmata, desfăşurată joi seara. Prefectul de Timiş a atacat în contencios demiterea viceprimarului USL de la Giarmata şi numirea noului viceprimar, Florin Farkaş (PP-DD). Consilierii PDL şi cei PP-DD, nouă la număr, nu şi-au făcut nicio problemă înaintea şedinţei…

Circ in PNTCD Timis: Marius Popovici ii cere demisia lui Vali Moldovan

Vicepreşedintele PNŢCD, Marius Popovici îi cere lui Valentin Moldovan, preşedintelui ţărăniştilor din Timiş, să-şi dea demisia. Ieşirea fostului vicepreşedinte de la CJ Timiş vine după ce Adrian Orza a fost înlăturat din fruntea organizaţiei Timişoara a PNŢCD. Popovici îl acuză pe Valentin Moldovan de abuz şi manipulare. În replică, liderul PNŢCD Timiş îi trasmite lui…

Ben Oni Ardelean

Visul lui Ben-Oni Ardelean s-a sfarsit: Basescu a semnat numirea noului ministru al Culturii!

Senatorul PNL de Timiş, Ben-Oni Ardelean a rămas cu buza umflată. Preşedintele României, Traian Băsescu a semnat marţi decretul de numire în funcţie a noului ministru al Culturii, Gigel Ştirbu. După demisia ministrului Daniel Barbu, unul dintre numele vehiculate pentru ocuparea postului a fost cel al senatorului liberal de Timiş, Ben-Oni Ardelean. Imediat ce Crin…

Argumentul PSD în favoarea Legii amnistiei este mincinos

PSD a rămas singurul partid parlamentar care mai forțează controversata Lege a amnistiei și grațierii. Pentru a nu spune că legea i-ar favoriza pe pușcăriași sau pușcăriabili membri sau apropiați de PSD, precum Adrian Năastase, Dan Voiculescu, Gigi Becali, Cătălin Voicu ș.a., PSD și-a argumentat demersul prin numărul foarte mare de deținuți, care ar supraaglomera…

Dan Lazea se pregateste de europarlamentare

Ascensiunea prorectorului de la UVT, Dan Lazea în Forţa Civică continuă. Fostul consilier personal al preşedintelui Emil Constantinescu a devenit vicepreşedinte la nivel naţional în partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu. Dan Lazea a intrat în urmă cu câteva luni în partidul condus de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu. La sfârşitul lui septembrie, Dan Lazea devenea…

Adrian „Bombonel” Nastase tot arogant a ramas

Fostul premier Adrain Năsatse susține că nu se află în spatele Legii amnistiei și grațierii, așa cum a sugerat președintele Traian Băsescu. El afirmă că nu-l interesează la modul personal un asemenea act legislativb. „Nu mă interesează o grațiere – care ar viza, printr-o lege promulgată de Traian Băsescu, doar eventuale pedepse”, a scris cel…

Legea amnistiei, amanata pana in primavara lui 2014

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat luni că Legea amnistiei va ajunge pe masa parlamentarilor abia anul viitor, după 1 februarie. Până atunci proiectul de lege va fi pus în dezbatere publică. „O să mai lăsăm până la 1 februarie, să fie dezbateri, ca și la legea lobby-ului. Până atunci o să vadă toată…

Predoiu devine candidatul oficial al PDL la alegerile prezidentiale

Maratonul alegerilor intrene din PDL pentru desemnaea cadidatului la alegerile prezidenţiale s-a terminat. Luni, Colegiul Director al PDL validează rezultatul scrutinului. Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu a câştigat detaşat lupta cu Gheorghe Falcă, primarul Aradului obţinând aproximativ 80% din voturile membrilor democrat-liberali din toate filialele ţării. Falcă nu a reuşit să câştige decât în…

Tokes: „E nevoie de o schimbare de regim, parca suntem iar in decembrie 1989”

Europarlamentarul Laszlo Tokes a venit la Timișoara pentru a comemora 24 de ani de la Revoluția din 1989. El e convins că în România este nevoie de o nouă schimbare de regim, care să dea jos postcomunismul. Tokes s-a declarat jignit de afirmațiile potrivit cărora ar instiga la dezbinare.

Consilier judetean PP-DD: Transportul gratuit e si populist, si nedrept

PP-DD-iștii cred că, dacă tot se merge pe idei populiste, la Timișoara ar trebui să fie gratuit nu doar transportul în comun, ci și… parcarea sau apa! Dincolo de glumă, oamenii „domnului Dan” cred că soluția găsită de municipalitate pentru fluidizarea traficului în oraș în perioada sărbătorilor nu este corectă.

Senatorul Ehegartner: Deputatii au compromis ideea de amnistie in Romania

Votul acordat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în favoarea legii amnistiei şi graţierii, iniţiată de deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu, l-a nemulțumit pe senatorul liberal Petru Ehegartner. Acesta susține că gestul, făcut pe șest, a compromis o idee care, în anumite condiții, ar fi putut fi corectă.

Motociclistul Ionel Pascota, gasit incompatibil de ANI

Cunoscutul pilot de motociclism Ionel Pascotă, consilier local PSD în comuna Giroc, a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI). El este acuzat că, în calitate de administrator al unei firme, a avut mai multe contracte cu o societate a Consiliului Local din Giroc. Primarul din Giroc susține însă că totul este o aberație.

Ben-Oni Ardelean ar putea ajunge ministru al Culturii

Președintele PNL Crin Antonescu i-a sugerat ministrului Culturii, Daniel Barbu, să-și dea demisia de onoare, după declarațiile năucitoare referitoare la banii alocați programelor pentru bolnavii de SIDA. Pe surse, unul dintre favoriții pentru ocuparea portofoliului Culturii ar fi senatorul liberal de Timiș Ben-Oni Ardelean.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.