Grapini nu-l cunostea pe spagarul Coman, dar semna interpelari alaturi cu el

În luna septembrie, ministrul Maria Grapini a semnat, împreună cu deputatul șpăgar Gheorghe Coman, o interpelare pe adresa ministrului Justiției, Robert Cazancioc. Ei solicitau informații referitoare la dosarele penale în care sunt implicați politicieni. Grapini a firmat, la izbucnirea scandalui Coman, că nu-l cunoaște pe colegul său de partid.

grapini si coman

Ca deputat de Timiș, Maria Grapini a avut în anul 2013 o singură interpelare, arată site-ul Redesteptarea. Aceasta era semnată de nouă parlamentari, toți de la Partidul Conservator. Printre ei s-a numărat și de acum celebrul șpăgar Gheorghe Coman, ajuns marți seara după gratii pentru luare de mită. Culmea, interpelarea viza chiar domeniul Justiției, fiind adresată ministrului de resort, Robert Cazancioc. Deputații din partidul condamnatului Dan Voiculescu se interesau chiar despre dosarele „persoanelor expuse politic”, un nou termen care să-i definească pe sărmanii politicieni terorizați de procurori.

„S-a creat în rândul opiniei publice senzația că parchetele naționale (Parchetul General, DNA, DIICOT) instrumentează dosarele penale cu care au fost investite în funcție de interesul politic pe care îl generează persoana cecetatată penal, practica actuală uitilizată demonstrând că orice persoană expusă politic poate fi subiectul unui dosar penal”, se arată în interpelare. Îngrijorați de acest lucru, Grapini, Coman și compania pun trei întrebări ministrului Cazancioc. Toate trei se referă la „persoanele expuse politic”. Semnatarii sunt interesați de stocul de dosare mai vechi de un an aflate pe rolul parchetelor, măsurile luate de procurori în privința acestor dosare etc. Răspunsul la interpelare a venit de la secretarul de stat de la acea vreme Florin Moțiu. Acesta i-a anunțat pe semnatari că „persoanele expuse politic” nu reprezintă un criteriu de individualizare a dosarelor. Mai trebuie spus că Grapini și Coman au votat cot la cot și modificarea Codului Penal, prin care „persoanele expuse politic” să nu mai poată fi urmărite penal pentru fapte de corupție.

Cu toate acestea, Grapini a declarat, în momentul în care Coman a fost săltat de procurori, că nu-l cunoaște și nici n-a fost vreodată în Buzău, acolo unde deputatul șpăgar conducea organizația județeană a Partidului Conservator. Și asta după ce, potrivit stenogramelor din dosarul politicianului, acesta cerea șpăgi pentru a o găzdui pe Grapini: „Băi Cipriane, și-ți mai spun și altceva și cu asta am… să-ți spun… ăăă… ca la orice partid se cere niște bani că nu mă feresc de tine, mi-a cerut niște bani ăștia… și organizarea, uite a venit oameni, acuma vine Grapini, tre să-i fac masă cu aia… eu de unde să plătesc? Așa tu mai știi o relație, ăla mai știe o relație!”, Ulterior, au apărut trei fotografii în care Grapini apare împreună cu cel pe care nu-l cunoaște. Colac peste pupăză, s-a descoperit acum și interpelarea pe care Grapini o semnează alături de un „necunoscut”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Cetatean din Colegiul 3 a spus: (ianuarie 8th, 2014 at 16:13 )

Grapini trebuie sa si dea urgent demisia, mi e mie jena si rusine sa stiu ca femeia asta este deputatul care ma reprezinta in parlament! Ca cetatean al colegiului 3 pe care il reprezentati va solicit demisia de onoare din aceasta inalta functie de demnitate pe care o detineti!
Sunteti cel mai lipsit de caracter ministru si deputat! Va rog demisionati urgent din ambele functii!

un cetatean al colegiului 3 Timisoara

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (ianuarie 8th, 2014 at 17:56 )

ESTE ȘI GRAPINI UN AUTO????? HM!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO

Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus

CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Economic vezi arhiva Economic

Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț

Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț
Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană are acum un nou susținător cu greutate. Milos Nedeljkov, cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de Balkan Dad, va ajuta la promovarea proiectului. Sârbul din Novi Sad, cunoscut în întreaga lume pentru filmulețele în care pune la un loc gastronomia balcanică și umorul, cu milioane de vizualizări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
Zilele trecute, în cel mai vestic oraş al României, a fost lansat un volum dedicat istoriei comunității germane şi a Bisericii Romanao-Catolice din Sânnicolau Mare. Întitulată “Sânnicolau Mare. Despre istoria orașului, a bisericii romano-catolice și a oamenilor săi”, cartea este semantă de Dietlinde Huhn, Werner Kremm și Anton Sterbling. De precizat că este vorba de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria comunităţii germane din Sânnicolau Mare, într-un volum lansat în cel mai vestic oraş al României
CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
Sala Constantin Jude găzduiește un meci de tradiție al baschetului românesc. Sâmbătă, de la ora 18:00, SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu. Aflată la al 40-lea sezon consecutiv în prima ligă, Timișoara înfruntă un alt centru de tradiție al baschetului românesc, CSU Sibiu fiind campioană a României în 1995. „Sibiul este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel clasic sub panou, Timișoara contra Sibiu
Noiembrie aduce patru weekend-uri cu oferte speciale la Iulius Town Timișoara, unde brandurile pregătesc reduceri de până la 70% la colecțiile de sezon. În plus, în fiecare zi de vineri din această lună, cumpărăturile de minimum 500 de lei îți pot aduce un Mystery Box cu produse beauty, accesorii și alte surprize. Campania începe vinerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata
Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.