Politicieni articole

Robu, mesaj catre nemultumitii din PNL Timis: Am facut tot ce se putea face in negocierile de la CJ

Robu, mesaj catre nemultumitii din PNL Timis: Am facut tot ce se putea face in negocierile de la CJ

Primarul Nicolae Robu, de acum unic președinte al filialei Timiș a PNL, a transmis, via Facebook, din Singapore, un mesaj pentru colegii săi de partid. Aceasta vine în contextul în care mulți dintre primarii PNL îi contestă autoritatea și au anunțat că nu se vor implica în munca pentru alegerile parlamentare din toamnă.

Bordeasu (ALDE): De ce ne cheama Robu sa ne arate proiectele? Cu mine nu negociaza nimeni

Regulamentul de funcționare al Consiliului Local Timișoara și proiectele supuse la vot pe liste suplimentare sunt doar două dintre nemulțumirile unicului consilier local ALDE, Ilare Bordeașu. Acesta spune că nu va vota decât ce i se pare corect și nu va răspunde la comenzi politice, chiar dacă, teoretic, face parte dintr-o alianță.

Gheorghe Nastor, primul primar PNL care nu-l vrea pe Robu sef si renunta la functia din partid

Nu a fost „capul” primarilor liberali revoltați, dar se va ține de promisiune. Gheorghe Nastor, de la Gottlob, unul dintre cei mai influenți edili din Timiș, își va da demisia din funcția deținută în PNL și nu se va implica în campania pentru parlamentare. El spune că în spatele revoltei nu se află Alin Popoviciu.

Dan Popa: Voi incerca sa discut cu primarii, la noi a fost putin circ

Proaspăt desemnat prim-vicepreședinte al PNL Timiș, fostul copreședinte Dan Popa admite că în filială sunt nemulțumiri, dar speră ca lucrurile să poată fi rezolvate fără scandal. Totuși, Popa spune că e convins că unii primari își vor duce la capăt amenințările. Între timp, din Singapore, probabil având o altfel de perspectivă, Nicolae Robu vorbește din nou despre… meritocrație.

Florică Bîrsăşteanu

Florica Birsasteanu, in conflict de interese in perioada in care era consilier local!

Deputatul PSD Florică Bîrsășteanu, fost candidat la Primăria Timișoara, a fost incompatibil în perioada în care a fost consilier local. Agenția Națională de Integritate a avut nevoie de mai mult de doi ani să constate acest lucru, în condițiile în care Bîrsășteanu a fost ales în parlament în mai 2014.

Nicolae Robu

De ce nu face Robu concesii: Exterioritatea sa ii spune ca are constiinta

Face foarte bine ce face și are confirmarea din… „exterioritatea” sa. Primarul Nicolae Robu e categoric: nu intenționează să schimbe nimic din atitudinea sa, pentru că nu are de ce. Totuși, edilul admite că ar putea face unele mici compromisuri, dar numai „pentru binele timișorenilor”.

Robu, despre demisia lui Popa: Nici vorba! Sa demisioneze cei care se cearta intre ei

Dan Popa nu are de ce să-și dea demisia din funcția de copreședinte al PNL Timiș, deși a spus că va face acest lucru, dacă liberalii nu câștigă județul. Celălalt copreședinte, Nicolae Robu, spune că lui Popa nu i se poate reproșa nimic legat de rezultatele partidului.

Davitoiu (ALDE), dupa ce s-a retras de la CJ: Caut o functie compatibila cu studiile mele

Ion Davițoiu, președintele executiv ALDE Timiș, este unul dintre cei care au renunțat la mandatele obținute în Consiliul Județean Timiș, chiar înainte de validare. Acesta a luat decizia săptămâna trecută, fără a da prea multe detalii. Acum, a făcut clarificări, spunând că vârsta mai înaintată ar fi motivul pentru care a renunțat la mandat.

Robu, despre situatia de la CJ Timis: Noi nu facem lucruri fara sens! Altii ar trebui sa-si impute rezultatele din 5 iunie!

Liberalii nu fac lucruri fără sens și, de aceea, nu au avut nicio propunere pentru funcțiile de conducere de la CJ Timiș! Asta susține copreședintele Nicolae Robu, care nu-și asumă nicio vină pentru situația în care a ajuns PNL Timiș la consiliul județean, unde are 14 consilieri și pe nimeni la șefia instituției.

Robu explica de ce Falca a negociat pentru Timis: A venit cu un bonus

Copreședintele PNL Timiș, Nicolae Robu, spune că Gheorghe Falcă a purtat negocierile cu PMP deoarece avea și o propunere importantă pentru județul Arad. El admite că ultima variantă propusă Roxanei Iliescu a fost cea de președinte al CJ, cu un „vice” liberal care să facă parte din „majoritatea decidentă”.

Senatorul Iovescu a spus adio UNPR, dar mai vrea un mandat: Mi-am dorit de mic copil sa fac politica

Ioan Iovescu s-a despărțit de UNPR. Parlamentarul a decis să rămână independent, după ce nu a reușit să se înțeleagă cu liderul „progresiștilor” din Timiș, Ion Răducanu. El nu exclude să treacă în tabăra PSD și vrea să revină la toamnă în parlament. Între timp, Iovescu a fost protagonistul unui scandal monstru în senat.

Pe Grindeanu nu-l mai deranjeaza Candea! Acum patru ani, voia boicot la CJ

Patru ani și jumătate au trecut de când Sorin Grindeanu cerea PSD să boicoteze ședințele CJ, atâta timp cât la masă lua loc și „infractorul de drept comun” Dorin Cândea, la acea vreme membru PDL. Acum, liderul social-democrat nu mai vede un impediment în prezența lui Cândea, care a și semnat un protocol cu PSD!

Primarii si presedintii de consilii judetene vor avea pensii speciale! Din banii comunitatii

Legea referitoare la pensiile aleşilor locali, declarată neconstituţională de CCR, a fost reexaminată şi adoptată, marţi, de plenul Senatului. Au fost 101 voturi „pentru”, șase abțineri și unul împotrivă. Senatul este cameră decizională în acest caz.

CJ Timis se intruneste joi, liberalii inca spera! Popa: O sa mai fie multe discutii

Mult discutata demisie a lui Dan Popa așteaptă până joi. Atunci este programată ședința de constituire a noului CJ Timiș și, deși majoritatea e anunțată vreo 10 zile, liberalii nu par încă să creadă că lucrurile sunt clare. Popa are un mesaj pentru responsabilii de zone care… și-ar fi dorit mai mult demisia lui decât câștigarea județului.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.