Vasile Blaga mai vrea un mandat de senator de Timis

Liberalii din Timiș care vizează un loc de parlamentar își pot anunța intenția la partid până fix pe 31 iulie. Listele finale vor fi însă întocmite la București și un lucru pare cert. Primul loc pentru Senat va fi ocupat de copreședintele național Vasile Blaga.

vasile blaga

PNL Timiș a început, teoretic, pregătirile pentru alegerile parlamentare. „Termenul de depunere a candidaturilor în competiția internă este 31 iulie. Am hotărât ca termenul să fie rigid. După 31 iulie nu mai acceptăm candidaturi”, a anunțat, acum câteva săptămâni, președintele Nicolae Robu. În septembrie se va face deliberarea, iar apoi lista cu propunerile PNL Timiș va fi trimisă către Biroul Permanent Național, care va avea ultimul cuvânt. „Decizia finală aparține BPN, care are dreptul să înscrie pe listă pe cine consideră de cuviință, chiar și după termenul de 31 iulie. Există dreptul statutar al BPN (să pună pe listă pe cineva din filiala Timiș, chiar și după data limită – n.r.), dar vă asigur că n-o să fie cazul”, explica Robu. Între timp, președintele PNL Timiș a publicat, pe Facebook, un sondaj în care le cere prietenilor săi virtuali să facă patru nominalizări pentru postul de senator și zece nominalizări pentru lista de deputați. Sondajul a fost „partajat” de mai mulți liberali pe propriile pagini de pe rețeaua de socializare.

Indiferent însă de opțiunile celor care vor vota la sondajul lui Robu, primul loc pe lista pentru Senat a fost deja adjudecat. Asta, după ce Vasile Blaga, ales în 2012 senator de Timiș, a anunțat că, în iarnă, va candida în aceeași circumscripție și a spus că nu va exista paritate între vechii liberali și foștii democrați-liberali. „Eu candidez unde am candidat (…) Am plecat de la ideea că nu mai poti fi parităţi şi vă explic de ce: între timp au fost alegerile locale, au fost aleşi 1.086 de primari. Noi aveam doar 750 de primari. Am primit 300 de primari în plus (…) Tot aşa le-am transmis (…) că doar cei care vor munci vor fi pe aceste liste pe poziţii aşa-zis eligibile. Va depinde de fiecare organizaţie câte locuri vor fi eligibile”, a declarat Blaga. PNL are, în prezent, în Timiș, doi senatori, Ben-Oni Ardelean și Vasile Blaga, respectiv trei deputați, Alin Popoviciu, Horia Cristian și Cornel Sămărtinean. Cel de-al treilea senator ales în vremea USL și provenit din PNL, Petru Ehegartner, a trecut, între timp, la ALDE și, de câteva luni, se ține departe de viața publică.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Valer a spus: (iulie 26th, 2016 at 12:00 )

Un om care n-a făcut NIMIC pentru Timiș sau Timișoara! PNL prostește pe cei cu gândire de dreapta din acest județ. Este o totală ruptura intre partid și electoratul lui traditional,chiar nimeni nu observa asta?!? Personal ma simt jignit de modul în care mi se impune sa-l votez pe coruptul asta ca senator PNL. Sa dispară, Crin s-a retras, sa o facă și el. Timisul merita mai mult decât Blaga sau Ilie Sârbu. PSD a scăpat de securistul ala! Noi mergem tot cu Blaga?!?!

timisoreANCA a spus: (iulie 26th, 2016 at 12:57 )

VA FI SINGURUL SENATOR DE TIMIS…DE LA PENELE…

tmx a spus: (iulie 26th, 2016 at 14:17 )

ACEASTA MIZERIE PORTOCALIE IARASI SE VREA ….. DE TIMIS ?
in 4 ani de mandat nu a trecut deloc pe la circumscriptie ! au fost inundatii , secete , saracie cat cuprinde , oameni pe drumuri prin strainataturi slugi la straini , sate parasite , batrani fara ajutor , familii despartite , copii far de parinti , fabrici inchise , lipsa locurilor de munca …. a inchis cu base ; spitale , gradinite , crese , gari , fabrici , a taiat salarii si indemnizatii ,,,,, acest om cu ,, gustarica ” la prima ora la min. de interne nu ar trebui sa candideze ci sa fie impuscat alaturi de toata gasca de portocalii ptr genocid impotriva propriului popor , tradare nationala si cel mai important distrugerea sufletului atat de curat romanesc.
n-e ati bagat in nato si in ue ! din cate vad falcosule tie iti merge f bine dar pe noi ne-ai intrebat vreodata cum ne merge ? iar carpa de la primaria tm – hartia igienica a pdlistilor merita felicitat ptr candidaturile din parlament , numai asa vei duce la obsescul sfarsit al pnl timis . bata-va dumnezeu !

radu a spus: (iulie 29th, 2016 at 12:22 )

De ani de zile nu vreau măcar să mai aud de vot şi de alegeri! Cum naiba să alegi numai dintre asemenea ordinari?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.