Social articole

Mesajul de Craciun al Excelentei Sale Martin Roos, episcop romano-catolic de Timisoara

Şi Cuvântul s-a făcut trup (Ioan 1, 14), astfel sintetizează apostolul şi evanghelistul Ioan în Evanghelia sa ceea ce sărbătorim cu toţii în aceste zile: faptul că Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, adică faptul că a devenit unul dintre noi; în toate asemenea nouă, în afară de păcat (cf. Ev 4, 15). Cum este posibil acest lucru, nu putem şti, nu putem înţelege cu mintea noastră umană.

Casieriile Enel, deschise in 24 si 31 decembrie

Dacă nu ați achitat încă facturile Enel, o puteți face chiar și în Ajunul Crăciunului sau în ultima zi a anului, la casieriile companiei. Există, de asemenea, modalități alternative de plată. Programul de funcţionare al Punctelor Enel şi al casieriilor din judeţul Timiș, în perioada sărbătorilor de iarnă este următorul: 24 şi 31 decembrie, orele…

Cosmin Tinta sparge „buba” de la TVR Timisoara

Primul curajos din TVR Timișoara iese în față. Jurnalistul Cosmin Țîntă denunță, într-o scrisoare deschisă, felul în care merg lucrurile în televiziunea publică, de la modul în care sunt tratate sesizările angajaților, până la felul în care a fost organizată evaluarea în urma cărei 900 de oameni vor fi dați afară.

aquatim

Casierii inchise la Aquatim

În 24 şi 31 decembrie, casieriile Aquatim şi birourile de relaţii cu publicul vor fi închise, conform hotărârii de guvern de la sfârşitul lunii noiembrie. În 27 şi 28 decembrie programul de lucru este cel obişnuit. Factura de apă poate fi achitată, pe lângă casieriile societăţii, şi la agenţiile mai multor bănci: BRD, BCR, ING,…

Restrictii de circulatie pe DN 7

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunță că în zilele de 25 și 26 decembrie 2012, respectiv 1 și 2 ianuarie 2013, între orele 6 și 22, sunt instituite restricţii de circulaţie pentru vehiculele rutiere cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 7 (E68) Ilia (intersecţia cu DN 68A) – Arad (intrare municipiu).

Rector bogat, rector „sarac”, la universitatile din Timisoara

Conduc mii de oameni și sunt suficient de bogați ca să nu aibă grija zilei de mâine. Este vorba de rectorii a trei universități de stat din Timișoara. Cel mai bogat e cel de la Politehnică, iar cel mai „sărac” e medicinistul. Cel mai tânăr rector din România, cel de la UVT, are „numai” trei locuințe.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.