Social articole

Mizerie de nedescris în Piața Badea Cârțan. Administratorul și societatea Piețe, amendați de Poliția Locală/Update. Reacţia şefului Pieţe SA

Mizerie de nedescris în Piața Badea Cârțan. Administratorul și societatea Piețe, amendați de Poliția Locală/Update. Reacţia şefului Pieţe SA

Pe lângă peisajul dezolant, mirosul emanat de fructele și legumele stricate și alte resturi aruncate în afara tomberoanelor este greu de suportat pe aceste temperaturi ridicate, atât pentru piețari cât și pentru clienți. Astfel, în această dimineață, polițiștii locali au acționat la Piața Badea Cârțan, unde s-a constatat că exista un adevărat focar de infecție,…

Șoferii pot circula de azi în noul sens giratoriu amenajat de Ikea

Primăria Dumbrăvița a anunțat, vineri, că s-a deschis circulația în noul sens giratoriu amenajat de Ikea la intersecția Bulevardului Petre Țuțea cu Calea Aradului. Începând de azi, conducătorii auto care circulă pe Bulevardul Țuțea, dinspre Dumbrăvița, vor putea vira stânga spre Timișoara. Amenajarea sensului giratoriu a început în data de 15 aprilie. În aceeași zi…

Explozie puternică la Rafinăria Năvodari. Cel puţin două persoane au fost rănite

O explozie foarte puternică a avut loc astăzi la Năvodari, în zona Rafinăriei Petromidia deținută de compania Rompetrol. Potrivit ISU Constanța, e vorba despre o explozie la o instalație de la rafinarie. În urma exploziei a au fost înregistraţi cel puţin doi răniţi, una dintre victime având  arsuri de căi aeriene și pe circa 45%…

Primăria Şag oferă un nou serviciu locuitorilor comunei: colectarea resturilor vegetale

Primăria din Şag transmite că vine în întâmpinarea cetățenilor cu un nou serviciu public. Acesta este legat de colectarea resturilor vegetale! Începând cu data de 30 iunie, în fiecare zi de miercuri, între orele 16-18, in curtea de lângă sediul primăriei din Şag, vor fi preluate în regim gratuit de la cetățeni, materialul vegetal rezultat…

La Ghiroda se poate. Au început să curgă amenzi pentru organizatorii de petreceri

Poliția Locală Ghiroda a început să aplice amenzi pentru organizarea de petreceri și tulburarea liniștii în apropierea locuințelor, așa cum prevede legea, chiar și în afara orelor de liniște. S-a terminat pandemia, au început chermezele! Primăria din Ghiroda le atrage atenţia însă organizatorilor de astfel de distracţii că riscă să fie amendaţi dacă fac evenimente…

apa calda

Azi se întrerupe furnizarea apei calde pe cinci străzi din Timişoara

În vederea remedierii unei defecțiuni apărute la rețeaua primară, Colterm anunţă că va întrerupe furnizarea apei calde la Punctul Termic 17A,   în ziua de vineri, 2 iulie 2021, între orele 9.00 şi 14.00. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: 3 August 1919, Nistrului, Zlatna, I. D. Suciu, Abrud. La finalizarea…

Campania „Sete de carte”, la final: patru luni, patru cărți, patru premii

Campania „Sete de carte”, inițiată de Aquatim, Fundația Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat și Asociația CRIES, s-a încheiat. „Sete de carte” a urmărit deopotrivă încurajarea lecturii în rândul copiilor și tinerilor și responsabilizarea acestora față de mediu și comunitate, prin formarea unor practici și obiceiuri sustenabile. De la celebrarea Zilei Mondiale a Apei, în…

S-au redeschis trei puncte de trecere a frontierei cu Serbia

Azi au fost redeschise trei puncte de trecere a frontierei din județul Timiș aflate la granița cu Serbia și destinate traficului de persoane și autovehicule de până la 3,5 tone. Este vorba despre punctele de trecere Valcani- Vrbica (zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare), Lunga – Nakovo (zona de competenţă a…

Se întrerupe furnizarea apei la Carani

Vineri, 2 iulie, între orele 9-15, în localitatea Carani se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare și igienizare a rețelei de distribuție. Spălarea conductelor din rețeaua de distribuție urmărește să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și este o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de…

Polițiștii locali verifică șantierele. Ce nereguli au găsit

Modul în care sunt gestionate deșeurile din construcții, precum și impactul pe care acest aspect îl are asupra mediului înconjurător a determinat organizarea de verificări în zonele în care se desfășoară șantiere în oraș. Astfel, polițiștii locali au constatat, în mai multe locații, că legislația în domeniu este grav încălcată, motiv pentru care au aplicat…

Victorie (mică) pentru Ioan Gârboni în lupta pentru postul de director al Filarmonicii Banatul. Instanța a suspendat decizia schimbării sale

Nemulțumit de nota primită la evaluarea activității, urmată de schimbarea sa de pe funcția de director al Filarmonicii Banatului din Timișoara, Ioan Gârboni a atacat măsura în justiție. Tribunalul Timiș a judecat dosarul și, cel puțin deocamdată, a decis suspendarea deciziei, până la soluționarea definitivă a dosarului. Ioan Gârboni devine, cel puțin temporar, din nou…

certificate covid

De astăzi se pot obţine certificatele Covid. Platforma care le eliberează este funcţională

Portalul de pe care cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale UE privind COVID a devenit funcțional. Certificatele pot fi descărcate de pe platforma https://certificat-covid.gov.ro dezvoltată de STS. Cei care doresc un certificat pentru a călători în siguranță pe timpul pandemiei de COVID-19 trebie să acceseze platforma https://certificat-covid.gov.ro. Certificatele sunt de trei tipuri…

fara apa

Azi se întrerupe furnizarea apei reci în Chizătău şi Ciacova

Astăzi, 1 iulie, în localităţile Chizătău şi Ciacova se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare și igienizare a rezervorului și a rețelei de distribuție. La Chizătău se va întrerupe furnizarea apei între orele 8.00 şi 16.00, iar la Ciacova, între orele 9.00 şi 15.00. Spălarea conductelor din rețeaua de distribuție urmărește să asigure…

catuse arest

Hoţ din locuinţe, reţinut de poliţiştii timişoreni

Polițiștii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Timișoara au reținut un bărbat, de 46 de ani, bănuit de furtul mai multor bunuri din două imobile situate pe raza municipiului Timișoara şi a localităţii Dumbrăviţa, din judeţul Timiş. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș. …

donare sange, politisti

Poliţiştii timişoreni au donat sânge. Cu bonurile oţinute vor cumpăra alimente pentru copii din familii nevoiaşe/Foto

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș continuă Campania de donare de sânge “Protejăm oameni, ajutăm oameni!” cu scopul de a conștientiza nevoia reală de sânge de la nivelul societății. Având în vedere nevoia de sânge pe care o au multe persoane pentru a rămâne în viață, în cursul zilei de astăzi, polițiști timișeni s-au mobilizat și…

perchezitii

Descinderi la contrabandişti de ţigări din Vestul ţării. Vizaţi sunt şi poliţişti de frontieră/Update. Prejudiciu de patru milioane de lei

Mai multe percheziţii au avut loc, în această dimineaţă, în sute de locuinţe din Timiş, Mehedinţi, Cluj şi Dolj. Vizaţi sunt contrandişti de ţigări, dar şi poliţişti de frontieră. Operaţiunile au fost efectuate sub coordonarea DIICOT şi DGA. Pe lângă sutele de locuinţe şi firme unde au avut loc percheziţii, anchetatorii au intrat şi în…

Facebook sprijină Poliţia Română, în cadrul mecanismului „Alertă Răpire Copil”

Începând de astăzi, Facebook sprijină Poliția Română cu mediatizarea cazurilor, în cadrul Mecanismului „Alertă Răpire Copil”. „Alertă Răpire Copil” este un mecanism național de alertă publică, care se declanșează în situații de răpire a unui copil ori în situații în care vorbim de un copil dispărut, a cărui viață poate fi în pericol. După declanşarea…

50 migranti, ascunși în remorca frigorifică a unui autocamion. Acesta transporta oase cabaline în Italia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat 50 de cetățeni de origine afro-asiatică care încercau să treacă ilegal frontiera de stat, ascunși în remorca frigorifică a unui autocamion ce transporta oase cabaline în Italia. Azi dimineaţă, în jurul orei 05.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat…

Piața Flavia se redeschide în weekend. O echipă mobilă va administra vaccinuri anti-covid

Începând cu data de 1 iulie ne vom bucura de o serie de noi relaxări a restricțiilor în ceea ce privește răspândirea cu virusul SARS – CoV2, printre care și redeschiderea piețelor de vechituri. „În zilele de 3 și 4 iulie, adică în primul weekend după redeschiderea piețelor, o echipă mobilă de vaccinare va asigura…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.