Social articole

Prima zi de Paşte. Tradiţii şi superstiţii ale românilor

Prima zi de Paşte. Tradiţii şi superstiţii ale românilor

Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea, vine în ţara noastră şi cu o serie de tradiţii şi superstiţii. După întoarcerea de la biserică, când Sâmbăta Mare a devenit deja Duminica Paştelui, se respectă obiceiul ca, din coşul cu bucate sfinţite la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit.

Lumina de Pasti

Hristos a înviat! Sărbători luminate să aveţi

Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă lumină în suflet, alinare, speranţă şi multă sănătate. Şi cum Sfintele Paşti simbolizează biruinţa Vieţii asupra morţii, a Binelui asupra răului, a Păcii asupra războiului, fie ca această sărbătoare să fie ultima pe care o trăim cu război la graniţele ţării. Redacţia deBanat vă urează

Dominic Fritz, alături de copiii de la Centrul de Zi Sfântul Nicolae, cu ocazia Paștelui

Primarul Timișoarei a decis să fie alături de copiii care vin la Centrul de Zi Sfântul Nicolae. El a ciocnit ouă cu cei mai mici, dar și cu adolescenții care caută suport acolo pentru a-și rezolva problemele. ”Unii sunt de-o șchioapă. Alții, acuși adolescenți. Fiecare cu o poveste dificilă. Sunt cei 60 de copii care

Grup specializat în furturi de seifuri, destructurat de oamenii legii. Prinși, în timp ce se întorceau cu „prada” în Timiș/FOTO

Polițiștii de investigații criminale din cadrul IPJ Timiș cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale București și Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei au reușit destructurarea unui grup infracțional din Timiș specializat în comiterea furturilor de seifuri. 3 bărbați în vârstă de 36, 40 și 41 de ani, au fost depistați în flagrant după

Începe Proiectul Plante pentru Planetă în județele Timiș și Arad. Elevii din Vestul țării vor fi ghidați de un nutriționist

Odată cu începutul primăverii, debutează și proiectul Plante pentru planetă, un proiect ce se va desfășura în județele Timiș și Arad, fiind deosebit de important pentru oameni, planetă și animale. Proiectul este derulat de Asociația de Conștientizare a Industriei Agricole cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin

Vama Nadlac

Poliția de Frontieră a luat măsuri pentru fluidizarea traficului rutier în vămile din Timiș

Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a luat o serie de măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă. În acelaşi timp, se

Pompierii din Timiș vor fi la datorie în noaptea de Înviere

Inspectoratul pentru situații de Urgență Timiș a dispus, pentru buna desfășurare a activităților prilejuite de Sărbătorile Pascale, unele măsuri pentru a preveni producerea unor situații de urgență care pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor. Astfel, premergător Sărbătorilor Pascale, au fost verificate unitățile de cult și construcțiile de comerț unde se preconizează a se

Săptămâna mare. Tradiții și obiceiuri în Vinerea patimilor

Vinerea Mare, numită şi Vinerea Paştelui, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu pentru întreaga creştinătate, deoarece în această zi a fost răstignit şi a murit pe cruce Domnul Iisus Hristos, spre mântuirea întregii omeniri. Prin slujbele ținute, biserica ne aduce aminte de patimile Mântuitorului, ce a fost scuipat, batjocorit și

aquatim

Program casierii Aquatim în perioada sărbătorilor de Paște

Aquatim anunță că în perioada 14 – 18 aprilie, casieriile Aquatim vor fi închise, împreună cu birourile de relații cu publicul, care gestionează reclamațiile, contractele și avizele tehnice. Pentru achitarea facturii de apă, pot fi utilizate metodele alternative: on-line, din contul de client pe site-ul www.aquatim.ro, prin reţelele bancare, la magazinele din reţeaua PayPoint, centrele

Joia Mare. Tradiţii şi obiceiuri

În Săptămâna Patimilor, credincioşii rememorează, pas cu pas, calea urmată de Iisus Hristos pentru mântuirea omului şi învingerea morţii, cale care culminează cu evenimentul crucial din creştinism: Învierea. Joia Mare este cunoscută şi ca Joia celor 12 Denii sau Joia Neagră. După ce luni şi marţi, atenţia creştinilor a fost concentrată asupra ultimelor învăţături ale

Produs în Banat, o marcă mai puternică şi mai valoroasă/FOTO

Evenimentul care promovează calitatea produselor bănăţene, dar şi comunitatea locală s-a desfăşurat miercuri la Recaş şi la Izvin şi a fost din nou, un mare succes. În cadrul campaniei aprilie 2023, au participat producătorii locali din sectorul agroalimentar, reprezentanții GAL Colinele Recaș și specialiști în marketing-ul produselor alimentare, cu scopul de a le oferi producătorilor

Spălări la rețeaua de distribuție și presiune scăzută la furnizarea apei, joi în mai multe localități timișene

Joi, 13 aprilie, între orele 9-15 se va efectua spălarea rețelei de distribuție în Cărpiniș, Bobda, Otelec, Satchinez, Iohanisfeld și Jimbolia. Pe durata lucrărilor presiunea apei va fi scăzută. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a

Ravasila Robu

Procurorii DNA îl contrazic pe Nicolae Robu în dosarul lui Florin Răvăşilă: A ştiut de şpagă, dar a tăcut

“Ultracinstitul” şi “ultracorectul”, aşa cum se autocaracterizează fostul primar Nicolae Robu, primeşte o lovitură dură din partea procurorilor DNA. Potrivit rechizitoriului transmis Tribunalului Timiş, prin care Florin Răvăşilă, un apropiat al lui Robu, a fost trimis în judecată, fostul primar ştia de şpăgile luate de subaltenul său, dar nu a sesizat DNA. Imediat după o

În Săptămâna Mare, piaţa volantă de la stadion va fi deschisă şi vineri

Societatea Pieţe SA Timişoara vine în sprijinul producătorilor şi timişorenilor în perioada Sărbătorilor Pascale, urmând ca piaţa volantă să fie deschisă şi vineri, pe lângă zilele obişnuite, miercuri şi sâmbătă. Programul de funcţionare pentru piaţa volantă de la stadion va fi prelungit pentru ca toţi cei interesaţi, clienţi şi producători, să beneficieze de cele mai

Programul magazinelor Enel în perioada sărbătorilor pascale

Magazinele Enel din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise în intervalul vineri, 14 aprilie – luni, 17 aprilie 2023, zile libere legale. Serviciul de call center va fi disponibil în această perioadă numai pentru informații în sistem automat precum transmiterea indexului, detalii despre factură și sold. În celelalte zile, magazinele Enel vor

Program de lucru al RETIM pentru 14 și 17 aprilie 2023, de Sărbătorile Pascale

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil în data de 14 aprilie 2023, sărbătoare legală – „Vinerea Mare” și 17 aprilie 2023 – „Paștele Ortodox”. Colectare de deşeuri Activitatea de colectare a deşeurilor din toate localităţile din județul Timiș în care operează compania RETIM se va desfăşura

Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește opt workshop-uri în cadrul evenimentului Smart Diaspora/Foto

La Universitatea Politehnica Timișoara au loc, în perioada 10 – 13 aprilie, o serie de workshop-uri ce reunesc comunitatea științifică românească din țară și din străinătate, pornind de la ideea creării unui spațiu al dialogului între cercetătorii români, indiferent de locul unde trăiesc și lucrează. Cele opt worshop-uri tematice se desfășoară în cadrul evenimentului „Smart

Aquatim

Întreruperi programate la furnizarea apei pentru ziua de miercuri

Miercuri, 12 aprilie, sunt programate mai multe lucrări, atât în Timișoara, cât și în județ. Între orele 8-16, la intersecția Căii Circumvalațiunii cu Aleea Ionel Perlea se va executa o legatură de conductă. Pe durata lucrării se va opri furnizarea apei la firma Kaufland. Între orele 9-15, la intersecția străzii Gării cu strada Nufăr se

ADID Timiș şi RETIM organizează cea de-a doua campanie trimestrială de preluare gratuită a deșeurilor periculoase din menajer

Deșeurile periculoase din menajer sunt extrem de nocive pentru natură și oameni! Acestea trebuie manipulate cu foarte mare atenție și depozitate în condiții speciale. Vă puteți debarasa legal și gratuit de ele  în cadrul unei noi campanii trimestriale organizată  de către RETIM și ADID Timiș. În perioada 10 aprilie – 23 mai 2023 se desfăşoară

Top