Social articole

Primăria Timișoara vrea să știe cum rezolvă problema încărcării infrastructurii școlare din oraș cu tot mai mulți elevi

Primăria Timișoara vrea să știe cum rezolvă problema încărcării infrastructurii școlare din oraș cu tot mai mulți elevi

Municipalitatea timișoreană a dorit să afle care e situația unităților de învățământ din oraș, gradul de încărcare al acestora cu elevi și modul în care mutarea a numeroase familii în zona metropolitană, dar care au copii care studiază tot la Timișoara, afectează şcolile din oraş. În acest scop, a cerut Universității Babeș – Bolyai din

Aglomerație la Târgul Locurilor de Muncă de la Timișoara. Peste o mie de slujbe și-au găsit ocupanți

La Casa Tineretului din Timișoara a avut loc o nouă ediție a Târgului Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. O ediție „plină”, la acțiune au fost prezenți foarte mulți tineri elevi, care au venit să vadă ce înseamnă un loc de muncă și ce se oferă pe

Aniversare la o sută de ani de la primul eveniment chinologic din România. La Timișoara au loc șapte expoziții dedicate câinilor

Asociația Chinologică Română a județului Timiș va fi în acest weekend în sărbătoare. ACHR Timiș aniversează 100 de ani de la organizarea primei competiții chinologice din România, în paralel cu susținerea a nu mai puțin de șapte expoziții de specialitate. În 6 mai 1923, la Timișoara s-a organizat prima competiție chinologică din România. La aceasta

Un nou proiect pentru educaţie al comunei Jebel, admis pentru finanţare prin PNRR

Un proiect al Primăriei Jebel privind dotarea şcolii din localitate cu noi laboratoare, dar şi mobilier nou, a fost aprobat pentru finanţare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  După finanțarea proiectelor de eficientizare termică ale școlii și ale grădiniței din localitate, proiectul depus de Primăria Comunei Jebel privind dotarea școlii cu mobilier nou,

Peste 1,2 milioane de lei prin PNRR pentru dotarea şcolii şi grădiniţei din Biled

Primăria comunei Biled a câştigat o nouă finanţare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În valoare de 1.265.321,88 lei, proiectul prevede dotarea cu noi echipamente şi mobilier ale şcolii şi grădiniţei din Biled “Mereu alături de educație…mereu alături de voi, dragi copii! Am susținut de la început toate proiectele care implică școala, am

Aquatim

Lucrările de spălare în mai multe localități din Timiș

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție. Joi, 11 mai, între orele 9-14 se va efectua spălarea rezervoarelor de înmagazinare din Jimbolia. Pe durata lucrărilor furnizarea apei se va face în regim normal.

Atelier de grădinărit urban la cea mai controversată instalație din Timișoara

Echipa Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) Timiș îi invită pe timişoreni şi numai la “Pepiniera. 1306 plante pentru Timişoara (aşa zisa schelă din Piaţa Victoriei) la o lecţie de grădinărit. Evenimentul loc are astăzi, 10 mai, de la ora 17:30, Grădinăritul urban este, așa cum îi spune și numele, practica de cultivare a plantelor în

Emoţii şi pentru elevii mici. Evaluări naţionale la clasa a II-a

Dacă la începutul primăverii elevii de a VIII-a şi a XII-a au fost în focurile simulării, acum a venit rândul şi şcolarilor mai mici să ia pulsul exemenelor naţionale. Aşadar, elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a încep evaluarea. Prima probă a fost la Limba Română/Maternă, proba scrisă la clasa a II-a.

A mai fost găsită o persoană dispărută în tragedia de la Periam

După 7 zile de căuturi intense, a mai fost găsită o persoană dispărută în Mureș. Este vorba despre un bărbat care urmează să fie scos din apă și identificat. „Pe râul Mureș, în zona Vadul Vacii, în dreptul localității Igriș, a fost identificat trupul unei persoane adulte, de sex masculin”, este anunțul ISU Timiș. Reamintim,

Cu presiune scăzută și fără apă în mai multe localități din Timiș. Vezi motivul

Zilele viitoare se va efectua spălarea rețelei de distribuție și a rezervoarelor de înmagazinare din mai multe localități. Ca urmare, pe 8 mai, între orele 8-15 presiunea va fi scăzută în Ohaba-Forgaci și Racovița, iar pe 9 mai, între orele 8-15 presiunea va fi scăzută în Sinersig și Ficătar. Tot pe 9 mai, în același

Tinerii sunt chemați să se distreze la Zilele Studenților Timișoarei

Orașul de pe Bega va găzdui o nouă ediție a Zilelor Studenților Timișoarei, sunt așteptați mii de studenți din centrul universitar, dar și alți tineri dornici de distracție și voie bună. Acțiunile au loc în perioada 9 – 11 mai 2023, evenimentul fiind organizat în parteneriat de Universitatea Politehnica Timișoara și Asociația Festivaluri pentru Tineri,

A fost găsită una din persoanele dispărute în râul Mureș

Pe sectorul de căutare Periam-Igriș, pe râul Mureș, a fost identificat trupul unei persoane de sex masculin. Aceasta urmează a fi extrasă și identificată, informează ISU Timiș. Vă reamintim, o barcă cu 12 persoane s-a răsturnat în râul Mureș, la sfârșitul săptămânii trecuteîn dreptul localității Periam. Un copil de 3 ani și-a pierdut viața, iar

Lupta cu buruienile, pe mai multe fronturi. Horticultura stă și peste program pentru a rezolva problemele/FOTO

Este activitate intensă pe zonele alocate Horticulturii, cea mai mare din cele trei societăți care se ocupă de administrarea zonei verzi din centrul orașului. Reprezentanții Primăriei au transmis celor trei societăți cerințe clare de calitate privind cosirea zonelor verzi alocate, precizând că acestea trebuie finalizate până cel târziu în data de 8 mai, pe toata

petru olariu

FALT este nemulțumită de modul de modificare a Legii Asociațiilor de Proprietari

Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara (FALT), organizație neguvernamentală care reprezintă interesele a peste 3552 de asociații de locatari/proprietari din Timișoara, membră a Ligii HABITAT România, esteă nemulţumită faţă de modul cum se desfăşoară procesul de modificare a Legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor. FALT a participat în procesul de

Alertă cu bombă în trenul Budapesta – Timișoara – București

Glumă proastă făcută la București cu „efecte” în județul Timiș. Azi-noapte, în jurul orei 22:50, Serviciul de Urgență 112 București a fost sesizat cu privire la faptul că în trenul IR79 ce avea ruta de deplasare Lokoshaza(Ungaria) – București s-ar afla un dispozitiv explozibil. Apelul a fost redirecționat către polițiștii din Lugoj pentru a se

Primăria Timișoara mută acțiunea de tăiere a cablurile aeriene de comunicații în noi zone din Timișoara

A terminat operațiunea ”Ghilotina” în o primă parte din zonele Timișoarei, ia acum Primăria mută acțiunea de tăiere a cablurilor aeriene ale societăților de comunicații în noi părți ale orașului. Acțiunea de eliminare a cablurilor aeriene de pe raza orașului continuă. Noi zone din Timișoara sunt sub amenințarea de a rămâne fără semnal la TV

RETIM modifică tarifele de colectare – transport a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș

Având in vedere epuizarea fondurilor provenite de la organizatiile de tip OIREP, RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de colectare. Astfel, începând din luna aprilie, tarifele în vigoare vor fi

Infractor periculos, prins în Timișoara pe când era live pe internet

De pe net, direct la pușcărie. Infractor din București, prins în Timișoara când era alături de „fani”, în direct pe internet. La data de 2 mai 2023, în jurul orei 23:00, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiș, în urma colaborării cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dâmbovița, au pus în executare un mandat

Paradoxurile justiţiei. Angajată a Primăriei Timişoara, urmărită penal de DNA, dar promovată în funcţie de Tribunalul Timiş

Tribunalul Timiş a decis, marţi, 2 mai, repunerea reclamantei Gabriela Borcsi în funcţia de şef al unui serviciu din Primăria Timişoara. Cu aproximativ trei săptămâni în urmă DNA Timişoara anunţa începerea urmării penale pe numele lui Borcsi, într-un dosar în care mai apare şi fostul primar Nicolae Robu. În urma reorganizărilor din instituţie, în iulie

Top