Încă un transfer pentru echipa de handbal SCM Poli. Christian Manojlovic, centrul naționalei Italiei de tineret dar și cu 7 selecții la reprezentativa de seniori va evolua începând cu acest sezon în alb-violet. Christian a jucat pentru Italia la turneul final al Campionatului European de tineret (U20), unde a avut câteva performanțe individuale: 13 goluri…
JO, programul de miercuri. David Popovici luptă pentru medalii în „proba regină”
David Popovici luptă, miercuri, pentru un nou titlu olimpic, de această dată la 100 de metri liber, după ce luni s-a impus la 200 metri liber. Finala este programată la ora 23.39, iar Popovici s-a calificat cu al cincilea timp. Românii au o zi plină la Paris, iar Berni Szocs are meci în optimi la…
Finalistele! Începutul unei noi generaţii care va conta. Gimnastele, cu o timişeancă în echipă, locul 7 la Paris
Se putea şi mai bine? Posibil. Au fost punctat mai puţin ca altele? Cu siguranţă. Dar chiar şi aşa, echipa de gimnastică a României a revenit la cea mai importantă competiţie şi a arătat că este debutul unei generaţii ce poate scrie istorie. Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarţă, Lilia Cosman și Andreea…
Datorită lui David Popovici, România a intrat în clasamentul pe medalii. Lider neaşteptat după trei zile
România ocupă locul 15 în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, după aurul lui David Popovici obţinut la nataţie, 200 metri liber, chiar la finalul celei de-a treia zile de competiţie. Până marţi, cele mai multe medalii le-au luat reprezentanţii Japoniei (12). Ei au şase medalii de aur, două de argint şi…
JO, 30 iulie: Echipa de gimnastică feminină va juca finala, David Popovici revine în bazin
Echipa feminină de gimnastică a României va evolua, marţi, în finala de la Jocurile Olimpice de la Paris. Tot marţi, intră în calificări şi David Popovici la proba de 100 metri liber, după ce aseară câştiga dramatic aurul la 200 metri. Programul de marţi al sportivilor români la JO: 11:00 Tenis de masă, Arena 4…
Băiatul care înoată repede a intrat în istorie! David Popovici aduce României aurul la 200 de metri liber la Paris
Cea mai frumoasă cursă… Patru înotători au fost despărţiţi de circa 15 sutimi de secundă, dar în istorie intră David Popovici, cvadruplu campioan european, dublu campion mondial şi acum campion olimpic la Jocurile Olimpice de la Paris. Şi nu are 20 de ani… David Popovici a fost considerat favoritul principal al probei de 200 metri…
Au prins ultimul bilet pentru finală! Fetele revin după 12 ani unde le este locul
A meritat aşteptarea. Au intrat primele în concurs, dar au aşteptat rezultatele finale până la miezul nopţii. Echipa feminină de gimnastică a României s-a calificat în marea finala olimpică. Cu al 8-lea punctaj, 159.497 puncte, echipa României va concura după 12 ani în finală. Sabrina Voinea, Ana Barbosu, Amalia Ghigoarță, Lilia Cosman și Andreea Preda…
Luni poate veni prima medalie pentru România. Pumnii strâmşi pentru David! Programul sportivilor tricolori
David Popovici luptă pentru aurul olimpic, luni seară, la La Defense Arena, din Paris. Finala probei de 200 metri liber este programată de la ora 21.40, iar campionul nostru s-a calificat cu primul timp şi va pleca de pe culoarul favoritului, 4! Iată programul sportivilor români de luni! 11:00 Tenis de masă, Arena 4 Paris…
Sistem schimbat în prima ligă de baschet. SCM Timişoara va juca în primele două etape cu adversare din Bucureşti
Un nou sezon, un nou sistem. Prim-divizionara de baschet SCM Timişoara și-a aflat programul din noua ediție a Ligii Naționale. 17 echipe se vor afla la start, care vor juca fiecare cu fiecare, un singur tur. Programul SCM winsed.swiss Timișoara cuprinde opt meciuri pe teren propriu și opt în deplasare: Etapa I, 21 septembrie: Rapid…
Încă un jucător de perspectivă de la UTA va juca în acest sezon pentru CSC Dumbrăviţa
Dacă ieri, divizionara secundă CSC Dumbrăviţa anunţa împrumutul lui Răzvan Joldea de la UTA, vineri, gruparea bănăţeană informează că a mai parafat o aducere, de la acelaşi club prin prima ligă. E vorba despre Ionuț Anișorac, fundaș stânga sosit împrumut pentru sezonul 2024/2025 de la prim-divizionara UTA Arad. Născut la 13 ianuarie 2005 la Arad,…
Luna august începe cu handbal de calitate la Timișoara. Revine şi Cristi Fenici
Trei echipe de tradiție se întâlnesc într-un triunghiular atractiv pe parchetul sălii Constantin Jude. Joi, 1 august de la ora 18.00, SCM Poli Timişoara întâlneşte AHC Potaissa Turda, iar vineri echipele din Turda și Baia Mare se întâlnesc de la ora 12.00. Turneul se va încheia sâmbătă, când începând cu ora 12.00, SCM Politehnica Timișoara…
Urban Playfield duce joaca și bucuria mișcării la Timișoara/FOTO
Timișoara este următorul oraș în care va ajunge Urban Playfield, festivalul sporturilor luate în joacă pentru cei mici și cei mari. În weekendul 27-28 iulie, în parcul ansamblului mixed-use Iulius Town, vor fi organizate o sumedenie de jocuri și activități pentru persoane de toate vârstele. Comunitatea din Timișoara este invitată la joacă alături de cluburile…
Iubitorii de „sală”, invitaţi la un altfel de antrenament, în Parcul Rozelor
O acţiune care cu siguranţă va atrage mulţi concurenţi şi iubitori de mişcare. În perioada 26-29 iulie, Haltere Club Timisoara în parteneriat cu CSM Timişoara şi Federaţia Română de Haltere, cu ajutorul Centrului de Proiecte, parte din programul Oraşul în Mişcare, organizează în Parcul Rozelor, Baza CSM, o activitate a porţilor deshise pentru iubitorii sportului…
Concurenţă mare pe numărul 10 la echipa de rugby. Un tânăr de perspectivă a semnat cu Timişoara
SCM USV Timişoara s-a fortificat în compartimentul mijlocașilor. Unul dintre liderii generațiilor juvenile ale României, David Bălan, se antrenează alături de Leii Timișoarei. David și-a pus semnătura pe un contract valabil până la finalul anului 2026. Născut la 15 aprilie 2005, el a început rugbi-ul la CSS Gura Humorului și apoi a trecut la LPS…
Warriors s-a remarcat şi la Gura Humorului, după un drum cu peripeţii/FOTO
În acest weekend a avut loc a 3-a etapă Națională a campionatului de Minirugby! Warriors Timişoara a deplasat 56 de “războinici”, în Bucovina, la Gura Humorului. Aventuri pe drum, meciuri de calitate şi vizitarea unei zone superbe a ţării, acestea au fost principalele coordonate ale acestei lungi deplasări. După 14 ore de mers cu autocarul…
Podium după podium pentru Radu Benea la viteză în coastă
Pilotul timișorean Radu Benea a urcat pe podium pentru a patra oară în acest sezon de viteză în coastă după ce a reușit să facă o nouă cursă excelentă la Sinaia și e pe locul 3 în clasamentul campionatului de Masters cu două etape înainte de final. La primul său sezon cu Ferrari 488 Challenge…
Anca Todoni e în turul secund la turneul WTA 250 de la Iaşi după 24 de minute de joc!
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni a avut nevoie de doar 24 de minute pentru a-şi asigura calificarea în optimile de finală ale turneului UniCredit Iaşi Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 232.244 de euro şi găzduit de Baza Sportivă Ciric din Iaşi, luni, după abandonul belarusei Aliona Falei, la scorul de 5-0.…
Rugbiştii timişoreni s-au reunit în formulă restrânsă
Rugbiștii de la SCM USV Timişoara au reluat pregătirile fără jucătorii de la echipa națională. Gruparea viola se antrenează pentru partea finală a Ligii de Rugby. Este vorba despre ultimele două etape ale sezonului regular și fazele eliminatorii, semifinalele și finalele. Cei șapte jucători proaspăt reveniți împreună cu echipa națională din turneul de peste Atlantic…
Clasament WTA după Wimbledon. Doar Anca Todoni a urcat spectaculos
Deşi este ieşită din formă şi declarând că are nevoie de o pauză, Sorana Cârstea este cea mai bine clasată româncă în clasamentul WTA. După Wimbledon unde a pierdut din primul tur, Sorana a coborât şase poziţii şi este pe locul 37, cu 1555 puncte. În clasamentul WTA de luni, a doua româncă este Jaqueline…
Padel Center, marea câştigătoare a etapei a VI-a a Circuitului Profesionist
Circuitul Profesionist de Padel şi-a disputat a VI-a etapa în weekend la o bază nou-nouţă, Casa de Padel din Cluj-Napoca, o locaţie modernă, acoperită, cu trei terenuri elegante. Au participat aproape 100 de sportivi din toată ţara, la cinci categorii distincte. Padel Center Timişoara a contribuit din plin la reuşita evenimentului, nivelul arătat de jucătorii…