Alte sporturi articole

Pivot român cu experiență se va lupta sub panouri pentru Leii din Banat

Pivot român cu experiență se va lupta sub panouri pentru Leii din Banat

Campania de transferuri a echipei SCM Timișoara pentru vara acestui an se încheie cu aducerea unui pivot cu experiență. Internaționalul Cătălin Baciu a semnat contractul cu SCM Timișoara și se alătură lotului, de vineri, în cantonamentul din stațiunea Buziaș. Noul jucător va avea misiunea de a-l înlocui pe Adrian Diaz, care a părăsit formația violetă în această vară.

Cu mari probleme financiare, Saracens joacă doar pentru locul III în Cupa Regelui

Timișoara si Baia Mare au dominat cu autoritate rugby-ul românesc din ultimul deceniu jucând mai mereu doar pentru medaliile de aur. Iată că există și o excepție de la regulă, iar cele două grupari vor evolua doar într-un meci pentru locul 3. Este vorba despre finala mică a Cupei Regelui, o partidă care se dispută la Cluj, sâmbătă de la ora 17.

Debut accesibil pentru Agroland in Europa

UVT Agroland Timișoara va debuta în cupele europene în compania învingătoarei dintre Vasas Budapesta (Ungaria) și Formula Formis Rogoza (Slovenia). La tragerea la sorți efectuată vineri la sediul CEV din Luxemburg, formația timisoreană a fost repartizată direct pe tabloul principal, în faza șaisprezecimilor de finală. Indiferent de numele adversarului, primul meci în Europa pentru Agroland va fi în deplasare, între 27 și 29 noiembrie, iar returul la sala Constantin Jude, între 4 și 6 decembrie.

Timișoara va găzdui în premieră meciuri din UEFA Futsal Champions League

Campioana și deținătoarea Cupei României, dar si a Supercupei la futsal, Informatica Timișoara, va juca, în premieră, în UEFA Futsal Champions League, cea mai tare competiție intercluburi din lume. Gruparea bănățeană a primit de la UEFA o veste foarte bună: forul european a fost de acord ca Informatica să găzduiască meciurile grupei din care face parte în turul preliminar.

Micii scrimeri timişoreni – 9 medalii, din care 3 de aur la Campionatul Naţional pentru copii

În perioada 16-27 iunie a avut loc o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Scrimă pentru copii, unde au fost prezenţi peste 850 de sportivi de la toate cluburile din ţară. La această întrecere-maraton, organizată de Federaţia Română de Scrimă, s-a tras la feminin şi masculin, individual şi pe echipe, pe categoriile de vârstă: 8-9 ani, 10-11 ani şi 12-13 ani, la toate cele trei arme ale scrimei: spadă, floretă şi sabie.

Stabilitate pe banca tehnica la Saracens! Anesi si Gamboa formează echipa tehnică a campionilor

Sosene Anesi rămâne antrenor principal pe banca lui Timişoara Saracens şi în noul sezonul trmător şi va continua alături de Ulises Gamboa, secund ce s-a ocupat de înaintare în a doua parte a sezonului trecut. Precum în anii precedenți și în sezonul urnător rugbyștii timișoreni vor fi angrenați în patru competiții.

Prima stranieră din actualul lot, a treia din istoria clubului! Nume important pentru Agroland

Prim-divizionara Agroland Timişoara a ajuns la un acord cu extrema Katarina Jovanović pentru sezonul 2018-2019. Născută la Belgrad (Serbia) la 9 iunie 1991, Jovanović devine a treia stranieră din istoria clubului UVT Agroland Timișoara, după muntenegreanca Andrea Lakovic și australianca Sophie Godfrey, și a evoluat în ultimul sezon în Franța.

Poli bate Constanta si ramane in carti pentru primul loc

Echipa timişoreană care a impresionat cel mai mult în acest sezon este SCM Poli Timişoara. Handbaliştii violeţi sunt calificaţi în semifinalele Cupei României şi au un campionat foarte bun. Astăzi, la reluarea campionatului, acasă, unde au învins toate partidele în acest sezon, Poli a trecut după un meci nerecomandat cardiacilor de Dobrogea Sud cu 24-23 (13-11).

Top