Ultima ora articole

Dominic Fritz

Primarul Fritz cere intervenții etapizate pentru decontaminarea terenului de la Solventul. Podul peste Bega și drumul de legătură sunt foarte importante

Primarul Fritz cere intervenții etapizate pentru decontaminarea terenului de la Solventul. Podul peste Bega și drumul de legătură sunt foarte importante

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, e îngrijorat de evoluția proiectului viitorului pod peste Bega din zona Solventul, dar și a drumului de legătură dintre acesta și pasajul pe sub liniile ferate din această zonă. După ce prefectul de Timiș și șefa Agenției pentru Protecția Mediului au atras atenția că acolo se poate lucra doar după decontaminarea

Premierul României nu vrea să sperie bugetarii cu concedieri în Săptămâna Mare

Problema concedierilor din domeniul bugetar trebuie abordată cu grijă, spune primul ministru Nicolae Ciucă, într-un moment în care deficitul bugetar dă de gândit guvernanților. Dar, oamenii nu trebuie speriați cu concedieri în acest moment, mai ales că ne aflăm înaintea Paștelui, angajații din sectorul bugetar nu trebuie să își facă griji, a mai subliniat Ciucă.

Pasarela Îndrăgostiților se închide, începând de marţi, pe motiv de siguranţă. Urmează să fie modernizată

Cunoscut ca Pasarela Îndrăgostiţilor, podul pietonal care traversează Bega între Parcul Copiilor şi Parcul Regina Maria urmează să intre într-un proces de modernizare. În acest sens, accesul pe pasarelă va fi închis complet începînd de marţi, 11 aprilie, din motive de siguranţă. Pasarela Îndrăgostiților este situată peste Canalul Bega, a fost construită în 1949 și

Accident mortal la Sânandrei. O femeie, pasageră într-o maşină, şi-a pierdut viaţa, alţi oameni, răniţi

Un autoturism şi un camion au fost implicate într-un tragic eveniment rutier pe DJ 692 în localitatea Sânandrei. La locul evenimentului s-a deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. La fața locului au sosit în sprijin două

Ministrul Educației solicită colaborare cu Ministerul de Interne și cu Direcția de Asistență Socială în problema violenței din școli

Perioada în care elevii au rămas acasă, în pandemie, a influențat, în sens negativ, comportamentul elevilor români, a motivat ministrul Educației, Ligia Deca, la Timișoara, valul de evenimente nedorite, întâmplate în ultima perioadă, în sistemul de învățământ. Mai mulți dascăli au avut parte de un tratament necorespunzător din partea elevilor, în timp ce la București

Editorial de Ino Ardelean

Despre catarge şi frăţia patriotardă PNL-AUR-Robu. Patriotism înseamnă (şi) respectarea legii

În urmă cu trei-patru ani, „vasalul” Culiţă Chiş îşi tot storcea neuronii din dotare pentru a-i găsi un cadou surpriză „seniorului” său, Nicolae Robu. Fiindcă pe atunci aşa megea treaba în primărie, existând un sistem de relaţii feudal, probabil însă fără jus primae noctis. „Evrika” a strigat el la finele unui efort intelectual care l-a

Forajele geotehnice de pe tronsonul cu urși din autostrada Lugoj – Deva, finalizate cu două luni înainte de termen/VIDEO

Șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada Lugoj – Deva are poate premisele să pornească mai devreme decât era programat. În acest moment pe teren se realizează foraje pentru a se stabili calitatea terenului pe care se va lucra. Echipele aflate pe teren între Margina și Holdea trag tare pentru a realiza forajele geotehnice. Mai

Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos

Se vede finala. Victorie entuziasmantă a fetelor din Lugoj într-un duel european la Târgoviște

Un adevărat duel de cea mai înaltă clasă întins pe durata a doua ore și jumătate. Semifinalista din Challenge Cup și finalista din Challenge Cup, CSM Târgoviște, respectiv CSM Lugoj s-au întâlnit în reședința de județ a Dâmboviței în primul joc din seria 2 din 3 a semifinalelor campionatului național. Gazdele au început mai bine

Alin Nica vorbeşte de o alianţă la nivel local PNL – PSD. Alfred Simonis neagă şi spune că liderul CJ Timiş aberează

Alin Nica – candidat comun PNL – PSD la preşedinţia CJ Timiş; Doru Săndesc – candidat la Primăria Timişoara. Este un scenariu despre care preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, totodată preşedintele CJ Timiş, spune că este discutat. Liderul PSD Timiş, Alfred Simonis, afirmă însă că Nica aberează, iar declaraţia lui trădează spaima că nu va

drum legatura Sanandrei

Compania Todini e aproape de rezilierea contractului pentru noul drum de legătură Timișoara – A1

Constructorul care se ocupă de realizarea noii legături a Timișoarei cu autostrada A1, de la bifurcația spre Sânandrei, a reușit în cele trei luni de activitate din acest an să realizeze doar două procente din proiect. Nu ar fi problemă dacă eram la… 90% din total, dar stadiul lucrării de abia a ajuns la 22,5%.

Primăria Timișoara ridică rulotele Agil amplasate ilegal pe domeniul public/Foto

Primăria Municipiului Timișoara a demarat o campanie susținută de eliberare a domeniului public de structuri amplasate ilegal. Vineri, 7 aprilie, au fost ridicate două rulote, devenite structuri permanente, care comercializează produse alimentare. În zilele următoare sunt programate încă opt astfel de rulote. Cu toate că în comunicatul prtimăriei nu se menţionează, firma ale cărei rulote

Agricultorii timișeni au lansat protestele din județ/FOTO/UPDATE. Au încurcat serios circulația rutieră la nodul rutier cu A1 de la Giarmata

Vineri, înainte de orele prânzului, pe centura Timișoarei circulația s-a îngreunat semnificativ. O coloană de utilaje agricole se indrepta spre nodul de urcare de pe autostrada A1, unde este programat un protest.  Circulatia a fost îngreunată pe sensul de circulație dinspre Ghiroda spre Dumbrăvița. Vom reveni cu amănunte!   UPDATE!             Agricultorii

Vedeți cum arată Domul Catolic din Piața Unirii după reabilitare. Prima slujbă se ține pe 22 aprilie/FOTO

Fondurile europene nerambursabile au contribuit din plin la transformarea Domului Catolic din Piața Unirii din Timișoara și la aducerea bisericii la frumusețea de altă dată. Printr-un proiect desfășurat pe Programul Operațional Regional, prin intermediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, au fost investite 22 de milioane de lei pentru lucrări. Lucrările complexe au cuprins atât subsolul,

Un bărbat s-a trezit fără bani în cont, iar după luni bune de căutări s-a găsit „hoțul informatic”

Nicio faptă rea să nu rămână nepedepsită. Ieri, 5 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș au reținut un bărbat în vârstă de 20 de ani bănuit de săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic și accesul ilegal la un sistem informatic. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere

primaria timisoara

Se apropie minunea administrativă! Primăria a primit ultimul aviz, de la Cartea Funciară, pentru noul Plan Urbanistic General

Timișoara este mai aproape ca niciodată de a avea un nou Plan Urbanistic General – PUG. La 20 de ani de la ultimul PUG aprobat și la doi ani de la reluarea demersurilor în vederea elaborării celui nou, acesta a primit săptămâna trecută și ultimul aviz instituțional necesar, cel al Oficiului pentru Cadastru și Publicitate

Un puternic grup american, prezent deja cu o fabrică la Giarmata, deschide la Timișoara un hub pentru dezvoltarea de software

Un puternic grup internațional, prezent deja de mai mulți ani în Timiș cu o fabrică, a anunțat că va deschide la Timișoara un hub în domeniul dezvoltării de software, specializat în dezvoltarea platformelor automate în manipularea lichidelor. Compania, lider mondial în manipularea lichidelor, este prezentă în România încă din 2013, atunci când a deschis lângă

Editorial de Ino Ardelean

Mai aproape de Goebbels, mult prea departe de Churchill. Epilogul poveştii PSD-istei care voia la cultură, dar s-a trezit pe şantier

În urmă cu mai bine de două săptămâni făcea înconjurul ţării ştirea cu şefa Organizaţiei de Femei a PSD Călăraşi, fostă angajată a unui salon de masaj, care a ajuns să conducă Şantierul Naval din Mangalia. Reporterii ziarului Libertatea au căutat-o pe doamna în cauză ca să afle mai multe despre această promovare pe linie

Accident mortal în Timiș

Accident mortal în Timiș. Un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața, singura „vină” fiind că a fost în locul nepotrivit la momentul nepotrivit

Un șofer nevinovat a plătit cu viața, neatenția unui alt participant la trafic. Un bărbat în vârstă de 26 de ani a condus un autotren pe DJ 609 în localitatea Bethausen din județul Timiș, iar la intersecția cu DJ 609B a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 39

Miza războiului de la Direcţia de Asistenţă Socială. “Gunoiul” pe care PNL-iştii îl doreau ţinut sub preş

Politruci PNL, concursuri trucate, iubite de interlopi, maneliste, pile peste pile, contracte dubioase etc. Aşa arăta, nu cu mult timp în urmă, o fotografie a Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) din subordinea Primăriei Timişoara. Un fel de grajd al lui Augias în administraţia Robu, care necesita o curăţenie general. “Curăţenie” care a întâmpinat, din nou,

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.