Câteva ore a durat până când Nicolae Robu i-a răspuns lui Traian Stoia. Primarul îi transmite că, „tocmai pentru că sunt bărbat”, nu va mai sta niciodată de vorbă cu actualul viceprimar, după toate „mizeriile”. În plus, Robu susține că a cerut anchetarea tuturor preluărilor de case și terenuri înregistrate după 1990, nu a doar a celor în care este implicată primăria.
Stoia: Robu lucreaza la ACS Poli, unde se comporta ca Berlusconi pe bani publici
Schimbul de replici dure între Nicolae Robu și Traian Stoia continuă. Duminică dimineață a fost rândul viceprimarului să răspundă punctual acuzelor care i se aduc. Stoia îi transmite lui Robu, printre rânduri, că ar mai bine să poarte amândoi o discuție „ca de la bărbat la bărbat”.
Via Stoia, Robu arunca noi sageti spre fratii Cristescu
Continuând războiul cu viceprimarul PSD Traian Stoia, primarul Nicolae Robu spune că acesta habar n-are despre ce se întâmplă prin primărie, lucrând, de fapt, pentru Bega Grup. Mai mult, Robu susține că anchetele pe care le-a cerut nu se referă doar la clanurile de romi, ci la toate tranzacțiile suspecte cu terenuri și clădiri care au aparținut statului. Ghici ciupercă, cine s-a îmbogățit în urma privatizărilor dubioase de după 1990?
Ultimul sondaj al PSD arata ca Robu are 82% din voturi
Primarul Nicolae Robu nu-şi face griji pentru un nou mandat în fruntea oraşului: ultimul sondaj realizat de „adversarii” din PSD Timiş arată că, dacă mâine ar avea loc alegeri, el ar obţine 82% din voturile timişorenilor. E chiar mai mult decât în cazul sondajului prezentat în vară de Robu, unde acesta avea 80%.
Robu: „Stoia e intr-un cerc care vrea ca eu sa nu mai fiu primar”
Războiul de la vârful administrației locale continuă. Traian Stoia și Nicolae Robu nu fac economie de vorbe grele. Stoia crede că Robu n-are niciun merit că a ajuns primar al Timișoara, iar în materie de eficiență are noroc cu proiectele vechii administrații. Robu îi dă replica: a „tras” USL în sus la alegeri, iar Stoia e ridicol!
Explicatiile lui Stoia: Robu e sub o „influenta nociva, dintr-o zona obscura”
Primarul Nicolae Robu a luat-o „pe arătură”, dar o să-și revină. E opinia viceprimarului Traian Stoia, care mai crede că liberalul este sub influența unor sfetnici rău-voitori. Joi, Robu a anunțat că nu-l mai vrea pe Stoia viceprimar și a cerut PSD să-i retragă sprijinul pentru această funcție.
Robu nu-l mai vrea pe Stoia viceprimar si cere PSD sa-l schimbe!
Lovitură de teatru la Primăria Timișoara: Nicolae Robu a anunțat că nu vrea să mai colaboreze cu viceprimarul Traian Stoia. El va cere PSD să-i retragă acestuia sprijinul politic, afirmând că nu se pune problema ruperii USL în Timiș. Robu i-a făcut un rechizitoriu foarte dur lui Stoia, spunând că-și depășește atribuțiunile și că periclitat anchete vizând mafia imobiliară.
Prin vocea lui Robu, ACS Poli nu se simte prejudiciata de existenta ASU Poli
Primarul Nicolae Robu solicită public Consiliului Director al ACS Poli să emită un document din care să rezulte că echipa din Liga I nu se consideră prejudiciată în niciun fel de existenţa lui ASU Poli. E o mână de ajutor indirectă întinsă formației de liga a patra, în contextul ultimelor acțiuni ale lui Marian Iancu.
Robu anunta la televizor anchete vizand mafia imobiliara tiganeasca
Primarul Nicolae Robu a anunțat, în direct la două televiziuni naționale, că la Timișoara a demarat o anchetă privind modul în care mafia țigănească imobiliară a ajuns proprietară pe mai multe clădiri ale orașului. El a afirmat că din rețeaua care a ajutat clanurile țigănești fac parte judecători, notari, angajați ai Cărții Funciare, dar și oameni din primărie. Robu a refuzat însă să dea vreun detaliu despre anchetă, nepomenind nici măcar care sunt instituțiile statului implicate în ea.
Popa’s stie de ce Timisoara nu va fi Capitala Culturala Europeana
Unul dintre cei mai prolifici caricaturiști al lumii, intrat în Cartea Recordurilor pentru performanțele sale, Ştefan Popa Popa’s e convins că Timișoara nu va fi Capitală Culturală Europeană. Motivul e simplu: el n-a fost solicitat să contribuie la campania pentru obținerea acestui titlu.
PSD-istul sef peste webchat-urile erotice si-a dat demisia!
Adrian Ionescu, preşedintele Ligii Tinerilor Întreprinzători Social-Democraţi din Timiş, şi-a prezentat demisia din funcţie. El a renunţat de bună voie la funcţia de conducere pe care o obţinuse în urmă cu trei luni. Foarte probabil, cariera politică a lui Ionescu este terminată.
Tanar social-democrat din Timis, sef peste webchat-uri erotice
Preşedintele Ligii Tinerilor Întreprinzători PSD Timiş este cu adevărat… întreprinzător! În ultimii doi ani, Adrian Ionescu a făcut o mică avere din afaceri cu chat-uri erotice, iar fetele care „prestau” erau atrase cu venituri de 5.000 de euro. Ionescu spune că nimic nu este adevărat, în timp ce superiorii lui pe linie de partid cred că sexul virtual i-ar putea încheia cariera politică.
Petitie on-line impotriva clanului Carpaci
Timișorenii sunt chemați să protesteze împotriva evacuării unui corp de clădire de la Spitalul de Copii. Peste imobilul în cauză s-a pus stăpân vestitul clan țigănesc Cârpaci, celebru pentru învârtelile imobiliare pe care le-a făcut în Timișoara.
„Pontaurul”, luat la tinta cu rosii la Timisoara / FOTO
Timişorenii s-au adunat în Piaţa Operei pentru a protesta, din nou, împotriva exploataţiei miniere de la Roşia Montană. De această dată, organizatorii au decis să renunţe la marş şi să rămână în Piaţa Operei. Au pregătit, în schimb, o prezentare de modă cu mănuși de box și o ședință de aruncat cu… roșii.
Horia Cristian: Vor autostrazi, soferii romani trebuie sa plateasca!
Deputatul liberal Horia Cristian e categoric: bugetul de stat nu trebuie să finanțeze construcția de autostrăzi. Dacă vor să circule ca-n vestul Europei, șoferii români trebuie să plătească. Timișoreanul spune că taxa pe carburant, care ar urma să fie introdusă de anul viitor, e singura șansă de a aduna bani pentru drumuri, fiindcă nu e corect ca sumele să fie luate de la asistență socială sau sănătate.
Clanul Carpaci vrea de la primarie o strada numai a lui!
Primăria Timişoara se va alege, foarte curând, cu un nou proces cu Vladimir „Pipi” Cârpaci și familia acestuia. Viceprimarul Traian Stoia susține că romii, care sunt proprietari pe mai multe clădiri care dau înspre Parcul Copiilor, vor redeschiderea unei străzi închise în momentul în care a început amenajarea parcului.
Clanul tiganesc Carpaci a ocupat o cladire a Spitalului de Copii
Unul din corpurile Spitalului de Copii a fost evacuat vineri, pentru a-i face loc proprietarului clădirii, baștanul Vladimir Cârpaci. Primarul Nicolae Robu a aflat de evacuare chiar în timp ce aceasta era în derulare și nu știe unde se va muta secția care funcționa în imobilul respectiv.
In materie de ciori, primarul Robu e suparat pe o lege votata de senatorul Robu
În 2010, în calitate de senator al României, Nicolae Robu a votat o lege care protejează ciorile. Trei ani mai târziu, fostul senator, devenit primarul Nicolae Robu, s-a declarat extrem de deranjat de legislația care nu permite… stârpirea ciorilor.
Primaria vrea cel putin jumatate din actiunile aeroportului preluate teoretic de CJ
Consiliul Local Timişoara a fost de acord, în ședința extraordinară de joi, ca, la un moment dat, Consiliul Judeţean Timiş să preia 80% din acţiunile Aeroportului Internaţional „Traian Vuia”. Ulterior, CL va primi o parte din acțiunile CJ, cota urmând să fie stabilită în urma unor negocieri. Mai trebuie ca Ministerul Transporturilor să facă vreo ofertă de preluare a aeroportului de către autoritățile locale.
Robu vrea sa starpeasca ciorile cu artificii!
Războiul cu ciorile din parcul din spatele Catedralei intră într-o nouă fază. După ce a refuzat soluția anticoncepționalelor și a testat ultrasuntele, primarul Nicolae Robu încearcă o soluție despre care nu crede că a mai fost folosită vreodată. De acum, cerul Timișoarei va fi luminat, în zona centrală, de artificii anti-zburătoare.