Aduna PSD Timis semnaturi pentru Tariceanu?

Nu mai e un secret pentru nimeni că înființarea Partidului Liberal Reformator a fost susținută cu toate forțele de PSD, în intenția de-a mai rupe din PNL. La fel și așa-zisa candidatură a șefului PLR, Călin Popescu Tăriceanu, este una de fațadă, cu rolul de-a mai culege voturi din zona de dreapta, pentru a fi canalizate în turul II spre Victor Viorel Ponta. Deci, până aici nu e nimic nou.

ponta si tariceanu

Singura problemă este că, pentru ca acest plan să fie dus la îndeplinire, Călin Popescu-Tăriceanu trebuie să aibă și semnăturile necesare pentru înscrierea în competiția electorală. Și aici ies din nou la rampă prietenii din PSD. Surse dintre social-democrații din Timiș afirmă că acest partid a primit sarcina ca, mai ales în zona rurală, să se ocupe și de strângerea de semnături pentru Tăriceanu. Sarcina lor este cu atât mai lejeră, cu cât pentru Ponta nu mai trebuie să se mobilizeze foarte tare. Asta, fiindcă în Timiș s-a stabilit să se strângă în jur de 50.000 de semnături pentru Ponta. Or, UNPR Timiș s-a pus pe treabă de câteva luni, având drept target strângerea a 43.000 de semnături. Liderii formațiunii conduse la nivel județean de Ion Răducanu afirmă că au deja aproape 30.000 de adeziuni. Unde mai pui că trebuie să-și aducă obolul și conservatorii Mariei Grapini. Prin urmare, deși este cel mai bine organizat partid din Timiș, PSD nu mai trebuie să se omoare cu firea pentru Ponta. Așa c-o face, în timpul liber, pentru lacheul lui Ponta. Exact, e vorba de Tăriceanu! (foto: www.stiripesurse.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Giani pesedistu a spus: (august 24th, 2014 at 14:37 )

Iubesc tradarea dar ii urasc pe tradatori! 😉

Jar a spus: (august 25th, 2014 at 18:28 )

Bravo Ioane,tu macar esti sincer@

nu-e-necesar a spus: (august 24th, 2014 at 18:34 )

NU ESTE NECESAR ca in TIMIS sa ajute PSD la strangerea de semnaturi pentru Tariceanu! Robu prin comportamentul sau necontrolat ii indeparteaza pe toti Liberalii cu scoala si bun simt care vor semna pentru Tariceanu!

Coriolan a spus: (august 25th, 2014 at 09:38 )

Apropo de cea ce scrie antecomentatorul meu despre primarul Timisoarei…Robu este cel mai bun primar pe care l-a avut orasul nostru dupa 1989! In pofida campaniilor de presa interesate duse impotriva sa (Pressalert si dl. Dragos Bota, sfatuitor de taina al PSD, sunt campioni, pe principiul Antena3/Traian Basescu!) acesta a deblocat niste proiecte edilitare la care nimeni nu mai spera. Timisoara este vie, are suflet, traieste acum, in mandatul lui Robu! Eu recunosc ca nu l-am votat pe Robu in 2012. Taranist din tatan fiu, am mers cu Adi Orza, lucru pe care nu il regret. Adi este un om deosebit insa nu stiu daca mai avea energia lui Robu. Insa primarul actual a luat taurul de coarne si, cu riscul asumat de a fi injurat de timisoreni pentru multele santiere demarate pe raza orasului, doreste sa dea Timisoarei o alta fata. Un lider adevarat este cel care are curajul de a merge impotriva curentului dominant, pentru a impune o noua directie. Ori Robu are curaj iar PSD/pesedistii turbeaza! Cat despre cei plecati in gasca lui Tariceanu, nemultumirile in PNL Timisoara sunt mari dintr-un singur motiv:nu vrea dom’ne Robu sa angajeze pe pile la Primarie! Nu da contracte decat prin licitatie! Mda, motive serioase de a trece la Moliceanu/PSD! In incheiere vreau sa felicit siteul http://www.debanat.ro pentru pozitia echilibrata adoptata vizavi de politica din orasul nostru.Parca la voi nu se simte sufocarea pesedista! Felicitari!

@Coriolan a spus: (august 25th, 2014 at 12:19 )

Toate lucrarile sunt proictele lui dl. Ciuhandu (taranistul dumitale, pe care dl. Robu il jigneste cu fiecare ocazie) si peste tot in tara s-au deblocat aceste fonduri UE pentru reabilitari! Tot orasul este spart, fara o organizare (inginereasca, de expert in calculatoare-dl.Robu), daca facea parcari si sensuri unice cu cap (nu cu gelul estompator), semafoare sincronizate si firmele aveau angajati si utilaje suficiente TOATA LAUDA! dar lucreaza 5-6 oameni si 2-3 masini! restul unde sunt? Iar despre angajarile din primarie iaaaa vedeti de mimozele si pupazoii care doar au lipit afise (atat pot pune in cv)! mai ganditi si la altii!

Jar a spus: (august 25th, 2014 at 18:27 )

Perpetuezi si tu legenda cu extraordinarele si invizibilele proiecte marca Ciuhandu? Parca discutam de celebra literatura de sertar, samizdatul din vremea comunistilor.A sosit libertatea postdecembrista si niciunul nu avea vreo opera mai acatarii.Sa fim seriosi, SINGURUL PROIECT SERIOS CIUHANDU A FOST ACELA DE A DA TIMISOARA PE MANA TIGANILOR! Si acesta a reusit DEPLIN!

Lae Barosanu a spus: (august 25th, 2014 at 10:40 )

Redactia derahat.ro nu se manjeste cu noroi pesedist, ino prefera unirea si monopolul, alcoale cu adevarat liberale. Iar un contract de publicitate pentru romprest, firma careia i-a fost atribuita lucrarea din centru de catre preacurata roaba, asigura cantitatile necesare potolirii setei acestor vajnici presari timisoreni.

Mr.X a spus: (august 25th, 2014 at 13:53 )

Invidie mare Dragoş dragă, aşa-i? ‘r-aţi ai draqu cu pesedeu’ vostru cu tot! 😉

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte

Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației și Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, invită restaurantele, cafenelele și pub-urile din oraș să se alăture celei de-a doua ediții a inițiativei care duce atmosfera Târgului de Crăciun dincolo de piețele centrale, în întreaga comunitate locală. Localurile interesate vor propune o selecție de preparate și băuturi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restaurantele, cafenelele și pub-urile din Timișoara sunt invitate să se alăture Târgului de Crăciun, prin promovarea produselor gastronomice locale
Ascunsă în inima colinelor pitorești din Banat, chiar lângă faimosul sat rotund Charlottenburg, se află o destinație care pare desprinsă dintr-o carte poștală: Charlottenburg – das Haus. Departe de agitația cotidiană a orașului, această locație îmbină farmecul rustic autenticului șvăbesc cu eleganța și confortul modern, oferind cadrul ideal pentru momente de neuitat. O oază de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Charlottenburg – das Haus, locația care trebuie simțită! Magia Sărbătorilor de Iarnă într-o locație de poveste din Banat
Băncile din Piața Libertății trec printr-un proces de recondiționare, sub mâinile angajaţilor de la Horticultura. Reprezentanţii Horticultura anunţă că angajaţii societăţii au început să înlocuiască băncile din Piața Libertății. Acest lucru se face treptat, băncile vechi fiind înlocuite cu unele recondiționate. “O parte au fost deja montate, iar pe măsură ce finalizăm lucrările la celelalte,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Băncile vechi din Piața Libertății sunt înlocuite cu unele recondiţionate
Dănuţ Groza, primarul din Sânnicolau Mare, le-a propus locuitorilor oraşului să comunice direct cu el, în cazul în care au unele observaţii sau doresc să sesizeze unele lucruri. Astfel se poate interveniu mai prompt pentru rezolvarea unor probleme, a menţionat Groza. “Un oraș mai curat și mai bine administrat îl facem împreună! Dragi locuitori, îmi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, le propune concitadinilor săi o comunicare directă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.