Ultimul meci, ultimul derby! „Leii” joaca pentru locul 3 cu Sibiul

Au o revanşă de luat şi un loc trei de ocupat. BC SCM Timişoara întâlneşte CSU Sibiu în penultima etapă a sezonului regulat. Este în fapt ultimul joc pentru violeţi, înainte de minicampionatul pentru locurile 1-6, deoarece în ultima rundă, programată după Cupa României, timişorenii vor avea rundă liberă, din cauza numărului impar de echipe.

Jocul cu sibienii este un adevărat derby pentru locul 3, ambele echipe dorind să termine campionatul regulat pe podium. Timişoara are de luat şi o revanşă după ce în tur a pierdut după un meci extrem de echilibrat la Sibiu. „E ultimul meci din prima parte a sezonului regulat. Vrem să încheiem bine această parte a campionatului, cred că merităm. Am arătat în multe momente calitate, am arătat un joc bun, și în atac, și în apărare. Suntem bine pregătiți, sperăm ca la ora meciului să fim 100% refăcuți cu toții. Pentru noi e foarte important că suntem în primele șase echipe. Eu nu cred că echipa aceasta a construită pentru a fi în primele trei sau patru sau chiar șase și asta ne face cu atât mai fericiți. Dar parcursul de până acum ne și obligă de acum încolo. Nu-mi doresc să tratăm de acum încolo meciurile cu mare ușurință sau cu lejeritatea faptului că suntem în primele șase. Cred că echipa aceasta are un potențial mai mare”, a spus Tudor Costescu, antrenorul echipei bănăţene, care a obţinut de când a preluat echipa, 4 victorii din 4 posibile. Mladen Jeremic, absent la meciul de la Baia Mare, din cauza unei accidentări suferite la Galaţi, este în cărţi să revină în primii cinci, iar Georgian Păun are şi el şanse să prindă foaia de joc, după ce a fost răcit ultimele zile. Partida se joacă vineri, de la ora 18, în Sala „Constantin Jude”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii

Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au triumfat în acest weekend pe teren propriu, adjudecându-și trofeul tradiționalului turneu amical Cupa Poli. Competiția, ajunsă la o bornă istorică – ediția cu numărul 49 – s-a desfășurat în Sala „Constantin Jude” și a oferit un spectacol sportiv de înalt nivel, servind ca ultimul test major înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au triumfat în acest weekend pe teren propriu, adjudecându-și trofeul tradiționalului turneu amical Cupa Poli. Competiția, ajunsă la o bornă istorică – ediția cu numărul 49 – s-a desfășurat în Sala „Constantin Jude” și a oferit un spectacol sportiv de înalt nivel, servind ca ultimul test major înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli
În urmă cu un an, deBanat.ro spunea povestea Brutăriei Moara Maria, o afacere de familie din Chizătău construită cu pasiune, respect pentru tradiție și dragoste pentru pâinea adevărată. Atunci, atenția era îndreptată asupra începuturilor, asupra moștenirii lăsate de Constantin Ardelean și asupra cozonacilor care au devenit, în timp, un simbol al gustului autentic bănățean. Astăzi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Brutăria Moara Maria – Tradiția merge mai departe, iar Banatul o recunoaște prin gust
CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
Primăria Timișoara a prezentat o serie de imagini cu doi cetățeni care abandonează ilegal o serie de deșeuri pe domeniul public. Administrația menționează două locații unde această practică este una permanentă, acolo se curăță, iar la scurt timp locațiile sunt din nou pline de gunoaie. Problema cetățenilor… există camere de filmat! Cele două zone menționate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi cetățeni, prinși la aruncat gunoaie pe stradă. Primăria Timișoara promite amendarea vinovaților/VIDEO
Timișorenii sunt mai dornici să folosească sistemul de ride sharing pe durata primelor  zile ale săptămânii, pentru a avea o activitate în sistem mai scăzută cu 16% în weekend. Ora 22:00 este cel mai aglomerat interval al serii în toate cele patru orașe, Timișoara înregistrând, de departe, cel mai mare volum de curse dintre orașele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ora 22 aduce cele mai multe comenzi pentru curse de ride sharing la Timișoara. În weekend solicitările scad semnificativ
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.