Arhiva pentru luna: decembrie 2018

Noapte de metale grele la Timișoara, de Sfântul Nicolae

Noapte de metale grele la Timișoara, de Sfântul Nicolae

Trupa de death metal Angerseed revine la Timișoara, după o pauză de cinci ani. Concertul aniversar va avea loc pe data de 6 decembrie 2018 ora 20.00. Capcana (ex Daos) este locul unde va fi programată cântarea. „Încălzirea” va fi făcută de alte două trupe din Ungaria și una din România. Formația Angerseed din Ungaria

Poli Timișoara, la 97 de ani de la înființare

Cu toate că nu se poate compara din punct de vedere al performanței cu Ripensia și Chinezul, Poli Timișora a fost de-a lungul anilor cea mai iubită echipă a orașului. Fotbalul, dar și sportul timișorean de sub patronajul Politehnicii sărbătorește astăzi 97 de ani. Cel care a iniţiat înfiinţarea unei grupări sportive a Şcolii Politehnice

Ce puteți vedea la Opera Română Timișoara în luna decembrie

Opera Română Timișoara a pregătit pentru melomani șase spectacole pentru ultima lună a anului. Acestea vor fi pentru toate gusturile și vârstele, respectiv un musical pentru copii, trei spectacole de operă, o operetă și un musical. Joi, 6 decembrie 2018, în matineu, de la ora 11.00 va avea loc musicalul pentru copii Micuța Dorothy de

Persoane cu dizabilități din centre de protecție, în apartamente închiriate la Timișoara

La Timișoara s-a discutat cu și despre persoanele cu dizabilități, despre nevoile lor de a se integra și necesitatea de a-și găsi „Un Loc” al lor. Așa se numește și proiectul prin care persoane cu dizabilități din centre de protecție vor locui în apartamente închiriate la Timișoara – „Un Loc”. Proiectul, un serviciu de locuire

Caravană de Crăciun Lions: sute de kilometri pentru zeci de copii săraci din Timiș / FOTO

Caravana de Crăciun a Clubului Lions Timișoara Bastion se pune și în acest an în mișcare. 500 de kilometri va parcurge caravana pentru a aduce copiilor cadouri. Mulți dintre acești copii abandonează școala pentru că nu au rechizite și haine adecvate sezonului rece, iar unul dintre obiectivele caravanei este de a preîntampina abandonul școlar din

întreruperi

Întreruperi de curent

E-Distribuție a programat marți, 4 decembrie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. A. Seiler (p), Blv. Republicii (p), A. Mureșanu (p), Calea Circumvalațiunii (p), Teiului (p), Burebista, Libelulei (p), Umbroasei (p), Jules Verne, G-ral Magheru (p), Tata Oancea (p), Traian Demetrescu, Albăstrelelor (p), Canal Bega; Dudeștii Vechi, Pesac – casnici; Denta, Rovinița Mare,

România, seară magică la Europeanul francez. Victorie și calificare pentru „tricolore”

România a avut parte de o seară excepțională în Franța, la Campionatul European. Sfârșitul zilei a fost încununat cu o victorie în fața Germaniei, selecționată care o învingea în prima partidă pe Norvegia. Scorul final al întâlnirii a fost 29-24 (14-11), după ce în a doua repriza a avut și opt goluri diferență. Mai mult,

Rectificare de buget la Timișoara cu ajustări și bani pentru căldură

Consilierii locali din Timișoara s-au întrunit într-o ședință extraordinară, în această după-amiază, pentru a discuta pe marginea rectificării de buget. S-au făcut ajustări și a fost asumat un… împrumut. Prin acest proiect se mută sume de la anumite structuri ale primăriei către altele (unele structuri au cerut mai mulți bani pentru salarii). Tot astăzi, Nicolae

Ce corecţie! „Leii bihoreni”, net superiori celor din Banat

Un meci în care Timişoara avea nevoie de victorie mai mult ca niciodată, asta ca să nu rămână pe penultimul loc din clasament, care nu permite accederea în Top 6, s-a terminat cu o înfrângere la scor. CSM Oradea s-a impus clar după un meci pe care l-a dominat cap-coadă şi în care a câştigat

Consilier local în scaun cu rotile, de Ziua Persoanelor cu Dizabilități: „Dacă noi ne unim și lăsăm la o parte orgoliile putem face lucruri mari”

Consilierul local PMP Raluca Popescu a transmis un mesaj de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Mesajul a fost transmis la ședința de luni, 3 decembrie, a Consiliului Local Timișoara. Consilierul local Raluca Popescu este în scaun cu rotile și este vocea persoanelor cu dizabilități în Consiliul Local din urbea de pe Bega. Primarul Timișoarei

Avarie majoră în Timișoara

Locuitorii din zona Circumvalațiunii și Gh. Lazăr, fără apă caldă mâine, timp de mai multe ore

Locuitorii din zona Circumvalațiunii și Gheorghe Lazăr vor fi lipsiți mâine, timp de opt ore, de apă caldă. Întreruperea, anunță COLTERM, este cauzată de lucrările celor de la ENEL. „Ca urmare a unor lucrări efectuate de ENEL SA. la rețeaua de medie tensiune, care vor genera  opriri în alimentarea cu energie electrică, suntem nevoiţi să

Taco Bell vine la Timișoara

Taco Bell, cel mai mare lanț de resturante de tip fast-food din lume, vine la Timișoara. Prima locație a sa din vestul țării va fi în clădirea clasa A United Business Center 1, din ansamblul mixt Openville Timișoara. Restaurantul care servește produse mexicane va avea o suprafață de aproximativ 210 mp. Openville, al cărui parte

Sacrificați porcul? Testați carnea înainte de a o consuma

Dacă sacrificați porcul înainte de sărbători, atunci nu mâncați din carne dacă nu a fost examinată înainte. Trichineloza pândește după colț, iar efectele acestei afecțiuni pot fi letale. În Timiș puteți face examenul trichineloscopic în mai multe puncte. Începând cu 10 decembrie se vor deschide trei puncte de examinare trichineloscopică a cărnii de porc în

În afara lui Mocioalcă, alți trei deputați au lăsat PSD pentru Pro România

Nu mai puțin de patru deputați au părăsit luni partidul lui Liviu Dragnea pentru a se înscrie în Partidul Pro România. În afara lui Ion Mocioalcă, este vorba de doi deputați de Brașov și unul din Caraș-Severin. Început fast de săptămână pentru partidul lui Victor Ponta, după ce patru deputați au anunțat că se vor

Piata Libertatii

Senatorul Nicu Fălcoi, mesaj pentru liderii CJT: „Nu ratați șansa de a avea la anul Muzeul Revoluției”

Anul viitor se împlinesc 30 de ani de la Revoluția începută la Timișoara, iar cu toate acestea încă nu avem un Muzeu al Revoluției. Și asta în pofida nenumăratelor promisiuni care au curs în acest sens. Senatorul USR, Nicu Fălcoi, atenționează autoritățile locale că, dacă nu se vor grăbi, nu vom avea acest muzeu nici

Ion Mocioalcă, președintele PSD Caraș-Severin, demisionează din PSD și se înscrie în partidul lui Ponta

Deputatul Ion Mocioalcă, președinte al organizației PSD Caraș-Severin, și-a anunțat demisia din partid. El a afirmat că se va înscrie în Pro România, partidul lui Victor Ponta. Mocioalcă a intrat în conflict cu Liviu Dragnea încă din vara anului trecut, când a fost un susținător al lui Sorin Grindeanu. Numele lui Ion Mocioalcă a a

Tineri, prinși cu droguri dis-de-dimineață, în Calea Șagului

O noapte prelungită până în zori nu s-a terminat tocmai bine pentru doi tineri. Ieri dimineață, în jurul orei 4.00, jandarmii Grupării Mobile Timișoara i-au depistat pe cei doi într-o mașină parcată în Calea Șagului, având asupra lor o cantitate mare de droguri. Oamenii legii au confiscat opt pliculețe din staniol în care se afla

Warriors Timişoara şi-a luat partea leului în etapa de minirugby de la Dumbrăviţa

Dumbrăviţa a fost o gazdă mai mult decât primitoare a etapei a IV-a a Campionatului Regional Transilvania de Sud de minirugby. Participantele au declarat la unison ca s-au simţit foarte bine în localitatea aflată în imediata apropiere a Timișoarei şi își doresc ca fiecare rundă să se dispute în astfel de condiţii. Toate grupele — U8,

Razie pe șosele în weekend-ul prelungit. Au fost acordate sute de amenzi în Timiș

Polițiștii rutieri din Timiș au fost la datorie, pe șosele, în minivacanța de la sfârșitul săptămânii trecute. În urma raziei desfășurate la nivel de județ, au fost acordate 408 de sancțiuni contravenționale, adică cu puțin peste 100 pe zi. Cei mai „șifonați” au ieșit 27 de șoferi care au dat nas în nas cu agenții

Top