Traian Stancu, pe făraș din funcția de vicepreședinte al CJ Timiș

Conducerea ALDE Timiș intenționează să-i retragă sprijinul politic vicepreședintelui CJ Timiș Traian „Titi” Stancu. Membrii locali ai formațiunii conduse de Tăriceanu sunt extrem de nemulțumiți de (in)activitatea acestuia. De această schimbare a fost anunțat și președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Traian Stancu

Nu de puține ori, veșnicii trădători ajung, la rândul lor, să fie trădați. Este cazul vicepreședintelui ALDE al Consiliului Județean, Traian (cunoscut mai mult ca Titi) Stancu, ale cărui zile în funcție sunt numărate, ne-au declarat surse sigure din ALDE Timiș. Liderii, dar și membrii simpli ai organizației sunt nemulțumiți de activitatea, mai exact inactivitatea lui Stancu și de faptul că n-a depus niciun proiect până acum. În cazul retragerii sprijinului politic, Stancu își va pierde calitatea de consilier județean și, implicit, pe cea de vicepreședinte al CJ Timiș. Decizia în cauză va fi luată în prima ședință a conducerii ALDE Timiș, cel mai probabil la finalul acestei săptămâni. Aceleași surse ne-au declarat că președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a fost informat de către cei din ALDE despre această schimbare și n-a avut nicio obiecție. De remarcat că Titi Stancu s-a perindat prin nenumărate partide, nu puțini fiind politicienii pe care i-a trădat. Ultimul pe listă, fostul președinte al ALDE Timiș, Petre Ehegartner. Dar roata se învârte, iar acum s-a trezit și Titi Stancu să fie, la rândul lui, trădat și aruncat precum o măsea stricată.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

30 comentarii pentru acest articol

Sursa alde a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 20:57 )

Aici nu e problema de activitate,aici catelusul bubico a ajuns sa se creada stapan….problema este de taxa pretinsa de bubico-cușca:))

Om bun a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 22:28 )

Un fost paznic al unui hotel din Timisoara,ajuns nemeritat in fruntea unui partid si a unor oameni cu CARACTER al acestui judet, da afara toti membrii valorosi inconjurandu-se numai de nulitati pe care ii poate manipula dupa bunul plac. RUSINE ALDE TIMIS ! RUSINE MARIAN CUCSA !

Om bun a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 22:30 )

RUSINE ALDE TIMIS! RUSINE MARIAN CUCSA!

Om bun a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 22:36 )

MARIAN CUCSA = un fost paznic al unui hotel din Timisoara ajuns nemeritat in fruntea unui partid si a unor oameni cu CARACTER.

Alde a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 22:43 )

….

Alde a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 22:45 )

Omul promite funcții în stânga și dreapta…. Trebuie sa elibereze posturi

Om bun a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 22:55 )

Din cauza asta „merge” bine in Romania!dam afara oameni competenti pentru a ne inconjura de oameni care voteaza asa cum dorim,deoarece le-am oferit o functie!

Om bun a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 22:59 )

Acest MARIAN CUCSA da afara toti membrii valorosi inconjurandu-se numai de nulitati pe care ii poate manipula dupa bunul plac.RUSINE ALDE TIMIS! RUSINE MARIAN CUCSA!???

Om bun a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 23:03 )

Acest Marian Cucsa da afara toti membrii valorosi inconjucandu-se numai de nulitati pe care ii poate manipula dupa bunul plac.RUSINE ALDE TIMIS! RUSINE MARIAN CUCSA!

Andreea Pop a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 23:54 )

RISINE Marian Cucsa! Domnul Titi nu putea lucra cu gunoiul acesta. Rusine ALDE!

Gherman R. a spus: (ianuarie 31st, 2019 at 10:45 )

Marianeee…ce mai face “Bubico”?

Petru a spus: (ianuarie 31st, 2019 at 10:46 )

După ce i-a arătat tot județul acum cucsa umbla sa îl excludă din partid. E un gunoi piticu asta. Probabil ii este rușine sa stea cu dl Titi la masa după ce acesta la prins ca fura din firma și l-a dat afara. Asta e deputatul Marian Cucsa

Paparazzo a spus: (ianuarie 31st, 2019 at 12:15 )

Sri -istul Bubico face pe nebunul ….isi pastreaza doar camatarii langa el secretarul partidului a fost agent provident a nenorocit oameni

Stelu a spus: (ianuarie 31st, 2019 at 15:10 )

Ce naiba nu stia Titi Stancu? Ca o sa vina momentul cand tradatorul va fi tradat? Pe cati nu a tradat asta? Despre infantilul Dinu Paturica aka Cucsa Marian am o parere execrabila. Dar nu inteleg de unde pana unde este facut erou Titi Stancu? S-au tradat de s-au imprastiat. Alde, hai cu desfiintarea!

Adrian a spus: (ianuarie 31st, 2019 at 21:10 )

Nici tata-tu nu te-a ajutat Mariane atâta cât a făcut Stancu…. Nu aveai de lucru și te-a luat la el la firma. Ce încredere sa aibă lumea în tine când vede ce caracter ai.? Sa verifici tu activitatea lui când tu nu ii ajungi la degetul mic „și la propriu și la figurat”

Alex a spus: (ianuarie 31st, 2019 at 22:05 )

ooo, vorbim de corectul stancu care tine in spate firma de gunoaie care isi bate joc de cetateni

Constantin a spus: (ianuarie 31st, 2019 at 22:06 )

corectitudine? Cum isi explica lumea ca firma unde e director nora lui stancu, a castigat licitatia de a aduna gunoaiele, licitatie organizata de marele Titi… cata coincidenta

Marius a spus: (ianuarie 31st, 2019 at 22:09 )

ii doare pe mosi cand sunt sanctionati de unu tanar… bine le face ca dorm prin consiliu…

Claudiu a spus: (ianuarie 31st, 2019 at 22:32 )

Doua fosile politice care TOATA viata lor au lucrat DOAR la stat! De ce? Pentru ca nu stiu sa faca nimic! Pentru ca in 2019 nu folosesc nici macar emailul! Cat sa ii mai tinem pe banii nostri pe formolatii astia care nu aduc nimic bun?

Andu a spus: (ianuarie 31st, 2019 at 22:36 )

Conu Stancu e recunoscut sa ii fraiereasca pe toti cu care face afaceri… pot confirma toti fostii lui asociati cum evapora banii din firme!!!

Anonim a spus: (februarie 1st, 2019 at 00:03 )

Sa vedem cum explica Cucsa banii de campanie care s-au evaporat și ceva chitanțe din ce am inteles

Provident a spus: (februarie 1st, 2019 at 08:31 )

Nea Titi nu prea a facut treaba cu firma de gunoaie doar partial ….ca le-a adunat pe toate la Alde dar nu le-a dus la groapa de gunoi …

Om bun a spus: (februarie 1st, 2019 at 11:41 )

Sa spuna cineva care a cerut de la Dl Stancu ajutor si nu a fost sprijinit….dar intrebati-l pe fostul paznic de hotel pe care acest „Con sau fosila” asa cum il numiti la ajutat sa ajunga acolo unde este acum, la angajat la firma lui ca sa nu mai fie doar un paznic de hotel si drept multumire acest Marian Cucsa la furat,in partid cine la bagat????cine la sprijinit???oare cat la ajutat acest om pe Marian Cucsa??si „Dl” Marian Cucsa spune-ne si noua 4 oameni la ADID si consilierul subprefectului de cine au fost angajati????de data asta imi permit sa raspund eu pana o sa raspunzi tu daca ai curaj sa o faci ….TU DL MARIAN CUCSA,tu ai angajat 4 oameni la ADID si consilierul subprefectului.ceea cd faci acum spune mult despre caracterul tau si nu ne dorim sa fim condusi de oameni ca tine care musca mana ce ia fost intinsa si la ajutat sa fie ceea ce este acum.Rusine Marian Cucsa!!!???

Anonim a spus: (februarie 1st, 2019 at 14:18 )

Consilierul subprefectului nu e tot individul care se dădea SRI – st și parca era cercetat?…. Parca asa scria în presa la un moment dat

Om bun a spus: (februarie 1st, 2019 at 19:48 )

SRI-stilor atotstiutori….in afara de faptul ca nora D-lui Stancu lucreaza la o firma privata,ce mai puteti acuza???rudele D-lui Stancu nu mai au voie sa munceasca???hai sa ii trecem la ajutor social…poate asa va simtiti voi bine…si din cate stiu eu nora D-lui Stancu este din luna septembrie,nunta a fost publica nu in secret,iar ea lucreaza la firma inainte de ai fi nora…

Om bun a spus: (februarie 1st, 2019 at 19:57 )

In loc sa va legati de nora D-lui Stancu mai bine v-ati intreba cum a reusit catelul lui Cucsa,Gabriel Toie sa isi ridice o vila in Mosnita???de unde a avut atatia bani???

O "fosila" a spus: (februarie 1st, 2019 at 21:14 )

Sa nu uitați ca „fosila” Stancu e președinte la ATOP o organizație care sprijină siguranță cetățenilor…… Iar lingău asta de Cucsa a fost printre primii( tânăr find) care a fugit repede sa voteze pt eliberarea din pușcărie a mii de infractori. Când părinții sunt jefuiți, o sora bătută sau violata sau chear voi agresați întru-un fel sa îi mulțumiți cum puteți voi și sa îl susțineți pt ca e tanar

Ovi a spus: (februarie 2nd, 2019 at 22:26 )

Unde are Toie casa în mosnita?…. Întreb și eu pt un prieten???

Petru a spus: (februarie 2nd, 2019 at 23:12 )

Toie vezi ca se supăra stăpânul „bubico” pe tine când vede ce postezi pe Facebook… Pai el votează eliberarea infractorilor și tu distribui un articol despre un polițist tăiat de un interlop? Voi chear nu comunicați în partid?

Ogodescu M. a spus: (februarie 3rd, 2019 at 23:13 )

Am lucrat cu Iasna ( Nora domnului Stancu) la o companie. Ce pot sa asigur, pe vremea aia nu era nora nimanui. Fata lucreaza, se implica si este foarte corecta. cel putin asa a fost in perioada cat am fost colegi. Toti o apreciau , facea contracte, era pe comercial, foarte serioasa. Stiu ca provine dintr-o familie buna. Nu cred ca o tineau undeva la privat fiind nora cuiva. Pe domnul Stancu nu il cunosc personal, dar am o cunostinta care il cunoaste si am auzit doar lucruri bune cu toate ca am am o parere proastra de ALDE.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş

Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean

Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean DJ 691, în localitatea Dumbrăvița, unde un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Alerta a fost dată în jurul orei 07:55, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost solicitat să intervină de urgență pentru descarcerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini
La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.