De ce forțează Nicolae Robu o lege destinată satelor și micilor orașe

Consilierii locali vor vota marți, într-o ședință extraordinară (graba mare!) a CL Timișoara, lista cu cei 128 de fericiți și meritorii tineri care vor primi de la muncipalitate un loc de casă moca, pe baza Legii 15 din 2003. Este vorba de un proiect extrem de drag primarului Nicolae Robu, pe care l-a forțat de mai multe ori până acum. Nu o să insist pe partea de legalitate a acestei Hotărâri a Consiliului Local, ci mai degrabă a oportunității. Deși și la nivel de legalitate ar fi unele discuții, coincidența făcând ca pe listă să se regăsească mai multe personaje apropiate primarului Nicolae Robu, tineri liberali, odrasle de directori din primărie etc. Ca să nu mai spun că lista inițială a suferit mai multe corecturi în instanțele judecătorești, de-a ajuns consilierul primarului Cătălin Iapă pe un loc neeligibil, spre marea disperare a lui Robu.

ino-ardelean-editorial

Existând însă o lege în acest sens, primarul are tot dreptul să o aplice. Nu și obligația. Poate nu în 2003 când a fost dată, dar ulterior, când prețul terenurilor a crescut galopant în marile orașe, multă lume a spus că această lege ar trebui aplicată doar în micile orașe și în mediul rural. Acolo într-adevăr e binevenită și primarii încearcă prin această lege să atragă cât mai mulți tineri. O dată, aceste comune/orășele ar avea câștiguri în plus din impozitele pe clădiri, care contează pentru acele bugete. În al doilea rând, ar aduce un fel de dinamism în aceste mici localități.

Dar în marile orașe ce rost are? Considerat de multă lume cel mai bun primar din țară (asta e, se poate supăra Robu, dar numai el se crede cel mai mare primar din lume), Emil Boc nu vrea să audă de această lege. Ca să dau un exemplu. La urma urmei, cum am putea cataloga legea în cauză? Socială? Nici vorbă, atâta timp cât trebuie pusă o garanție de 10.000 de euro. Plus nici nu trebuie să fii căsătorit ca să obții plațul, de copii nici nu mai vorbesc. Apoi, locuințele sociale se dau la bloc, nu la casă. O fi liberală? Liberalism înseamnă și competiție liberă. Unii tineri n-au șansa să lucreze în primărie, nici să aibă părinți directori acolo. Dacă au vrut un loc de casă au muncit pe brânci pentru asta. Dacă n-au avut bani pentru casă, și-au luat garsoniere. Dar au muncit. Vrei să ajuți pe cineva, ajută-l să stea într-un apartament, nu la casă! Cine vrea luxul unei case, să-și cumpere teren de pe piața liberă.

Precum un sat, Timișoara vrea să-și țină aproape tinerii, dându-le gratuit terenuri de casă? Să credem că, dacă nu vor primi teren gratis, acești tineri vor pleca din Timișoara, lăsând orașul mai sărac în resurse umane? În frunte cu celebra Sanda Greblă? Exclus, în condițiile în care favorita primarului are un salariu de CEO în firmele private. Sau cu fiul celebrei Rodica Aurelian, directorea de personal din primărie? Nici vorbă, atâta timp cât veșnica bugetară are o casă în Tenerife și Lexus în garaj. În mod cert, nu va pierde Timișoara din dezvoltare dacă Greblă & asociații nu primesc terenuri. Doar a plecat Nestle din Timișoara, iar Robu a spus că nu-i nicio problemă, fiindcă cei 400 de angajați de acolo își vor găsi repede loc de muncă.

Nu în ultimul rând, este foarte important și aspectul financiar al afacerii. La un calcul grosso modo, terenul de acolo ar face aproximativ patru milioane de euro. Nu-i o sumă colosală, dar nici mică nu e. În condițiile în care primarul Robu se tot plânge de bani, oare nu putea să valorifice terenul și altfel decât a-l face cadou? Și dacă nici social, nici liberal, nici democrat, nici progresist nu e proiectul lui Robu, atunci ce hram poartă? Patru milioane de euro doar pentru a aduce un zâmbet pe fețele Sandei Greblă, Rodicăi Aurelian ș.a.m.d.?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Anubis a spus: (februarie 5th, 2019 at 00:09 )

Foarte corect articolul, dar trebuie spus lucrurilor pe mine.
In afara celor cativa tineri care nu au legatura cu mizeriile din primarie, colterm, horticulture, stpt-uri sau sdm-uri, acesta este de fapt plata pentru slugarnicie. Plata pentru depasirea atributilor de serviciu in interes de partid sau personal.

timisoreANCA a spus: (februarie 5th, 2019 at 11:10 )

măcar Lis, acum ceva vreme a recunoscut public faptul că aflat în campanie electorală in bucuresti, a promis tinerilor care băteau bulevardele în căutare de aderenți/votanți, le-a promis casă.
promis și îndeplinit, că era de unde( de întâmpla prin 1996)…
acum, la ceva ani distanță se dau pe sprânceană terenuri gratis pe motive de așa zis ajutor tinerilor …
ceva este putred in…românia!
nu se mai termină: subvențiile, plocoanele asistaților sociali, ajutoare și donații, salarii nemuncite, etc.
am crezut că am scăpat de socialism dar vedem că și în capitalismul de tip original românesc subzistă racilele și năravuri vechi socialiste dar si capitaliste….!

anteconbega a spus: (februarie 5th, 2019 at 18:43 )

Asta e pe bune! Firma de salubrizare stradală din Cluj a câştigat licitaţia cu o ofertă de 18 milioane de euro pe patru ani, în timp ce RETIM, pentru aceeaşi perioadă, a solicitat 16 milioane de euro! Istina-i?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.