Cine-i mai crede? Avem șapte radare fixe de toată frumusețea

Am prins de câteva ori radarul fix cu indicația că voi fi penalizat cu câteva puncte pentru depășirea vitezei în Timișoara. Știți care radare, alea de au fost puse deodată cu sistemul de monitorizare inteligentă a traficului. N-am căzut în păcat foarte des și oricum la limită. Puțin peste 60 km/h, o singură dată 70km/h. Firește că mă așteptam ca poliția și cei care administrează sistemul din cadrul municipalității să-mi trimită acasă amenzile. A trecut mai bine de un an de la prima abatere și mi-am zis că sunt iertat, apoi au mai apărut vreo două astfel de „scăpări” pe pedala de accelerație și eram convins că nu mai am eu norocul ăsta. Nimic, însă. Protocolul dintre primărie și poliția rutieră a fost semnat prin toamna lui 2017, dacă îmi amintesc bine. Până atunci se tot zicea că se dorește implementarea, dar, vai!, nu exista actul care să stabilească colaborarea dintre cele două instituții. A apărut și acel act, dar tot nimica. Să mă bucur? M-am bucurat.

Eu mă bucur mai puțin, alții însă se bucură mai mult. Ba chiar sunt nesimțiți de atâta bucurie și nici nu le mai bagă în seamă pe radare, primărie, poliție și investiția publică făcută în urmă cu doi ani. Și nu le baga astăzi, nu le bagă mâine, până ce primăria și poliția le vor face oamenilor o surpriză. Cică din 19 martie 2019 pornește. Pentru cine mai crede în Moș Crăciun. Culmea, surpriza în România anului 2019 este să se respecte legea, să se aplice sancțiuni pentru nerespectarea ei. Altfel, pentru ce s-au mai băgat banii în acele radare? Poate nu e nevoie de ele și municipalitatea a cheltuit aiurea banii timișorenilor. Mă așteptam ca în prima jumătate de an să fie dezastru. Poliția n-ar fi facut față cu procesele verbale, serviciile de curierat s-ar fi cocoșat de atâtea amenzi trimise. Populația vizată ar reacționa violent, iar media are prostul obicei să simpatizeze deseori cu „săracul român” care și-a pierdut jumătate din salariu pentru că  merge cu 80 km la oră prin oraș.

Vorbim doar teoretic. Febră asta ar trece. Luna asta plătești o mie de lei pe amenzi, luna viitoare poate numai 500, iar pe viitor vei avea grijă să-ți lași leafa acasă, pentru concedii și copii, decât să o dai statului. Așa se disciplinează un popor, prin sancțiune, dar asta nu e pentru noi. Au trecut doi ani și nimic. Mai câteva zile și pornește. Vine lupul sau ne păcălește Petrică? La urma urmelor nu sunt masochist. De ce aș vrea să plătesc mii de lei? Din două motive. Primul ar fi ideea de regulă. Dacă primăria, poliția rutieră, statisticienii constată că într-un anumit interval orar, pe un anume bulevard sau stradă nu se întâmplă nimic rău dacă lumea merge cu 70 km/h, atunci să schimbe limita de circulație în acea zonă din oraș. Însă dacă o lași la 50, bagi mâna în buzunarul contribuabilului să cumperi și radare, iar toate astea sunt făcute degeaba?

De la parcare ilegală sub semnele cu staționatul interzis, mers pe contrasens sau cu viteză prea mare toate astea îmi dau senzația că eu sunt fraier dacă numai eu le respect cu regularitate în calitate de conducător auto sau cetățean, iar altul va râde de mine cât de șmecher poate fi el. Îl rog pe primarul Nicolae Robu, mare conducător al Poliției Locale Timișoara, să comande ori respectarea legilor, ori să le desființeze în plan local. Iar dacă directorul poliției locale Dorel Cojan îi va spune că nu are suficienți agenți să angajeze atâția polițiști până se satură timișoreanul să încalce regulile. Apoi să angajeze funcționari să încaseze atâtea amenzi, juriști să se lupte cu contestatarii în instanță, iar apoi executori care să le ia oamenilor banii, bunurile, casele. Altfel, la ce-s bune radarele fixe, domnule Robu? Să știu cu ce viteză merg? Să mă enervez când mă presează altul din spate că nu vreau să depășesc limita de viteză, iar pe el nu-l amendează nimeni? Până azi nu a primit nimeni vreo amendă. E frumos în România, e frumos în Timișoara.

Nicolae Robu, pe Facebook, 13 septembrie 2017: „GATA CU TRECERILE PE ROȘU, GATA CU DRIFT-URILE, GATA CU CURSELE DE MAȘINI ȘI MOTOCICLETE ÎN TIMIȘOARA!(… ) STIMAȚI CONDUCĂTORI AUTO, ÎNCEPÂND DE ASTĂZI, PUTEȚI FI AMENDAȚI PE BAZA ÎNREGISTRĂRILOR DE LA RADARELE ȘI CAMERELE VIDEO DIN SISTEMUL DE MANAGEMENT COMPUTERIZAT AL TRAFICULUI! Astăzi, 13.09.2017, s-a semnat între Primăria Timișoara și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Primar, Nicolae Robu și Director Direcția Edilitară, Culiță Chiș, pe de o parte, respectiv Inspector Șef, Aurelian-Alin Petecel și Șef Serviciu Rutier, Petru Rumega, pe de altă parte, protocolul de colaborare în exploatarea sistemului municipal de management computerizat al traficului. ÎNCEPÂND DE ASTĂZI, POT FI ACORDATE AMENZI PENTRU TOT CE SEMNALEAZĂ SISTEMUL CA ÎNCĂLCARE A LEGII! DECLAR SOLEMN: NU EXISTĂ  NICIUN PLAN DE AMENZI, NICIUN SCOP ÎN SINE DE A AMENDA, TOT CE URMĂRIM ESTE CIVILIZAȚIE ȘI SECURITATE ÎN TRAFIC ÎN ORAȘUL NOSTRU! DAR, SISTEMUL ESTE NECRUȚĂTOR! Haideți, atunci, să respectăm legea și să nu ajungem la a fi amendați! Mi-ar plăcea să fim orașul cu cele mai puține amenzi pe cap de locuitor!”, a zis, cu aproape doi ani în urmă, necruțătorul primar Nicolae Robu. Îl mai crede cineva?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Ciripoi a spus: (martie 15th, 2019 at 07:51 )

Cineva de la Politia Rutiera mi-a spus ca media zilnica a contraventiilor inregistrate de sistemul asta, e de 12.000! Cine va face 12.000 de procese verbale pe zi si le va trimite prin posta contravenientilor. E bugetata cheltuiala asta?

dodu a spus: (martie 15th, 2019 at 07:56 )

Radarele nu pot fi folosite pentru amenzi până prin 2021-2022…
Ține de ce am semnat cu UE când am cerut banii pentru finanțarea „semaforișoarei”…
Dacă bifam că vrem radarele pentru amenzi, finanțarea era mult mai mică…

alex a spus: (martie 15th, 2019 at 10:47 )

Nu cred că are vreo relevanță acest articol cu radarele având în vedere că Timișoara nu are un trafic fluent, are cratere în asfalt, străzi nesemnalizate corespunzător, canelele sunt asfaltate cu 1 metru sub nivel. Toate astea îngreunând traficul mult mai mult decât sperietura radarelor.

Cristian a spus: (ianuarie 29th, 2020 at 16:55 )

Stie cineva daca functioneaza radarele fixe din timisoara, am trecut pe la pasajul Michelangelo si scri 62 km/h – 3 puncte penalizare.

Multumesc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus

Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului

Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.