La Timișoara se strâng scutece de unică folosință, lapte praf, produse de igienă și jucării pentru mamele care se confruntă cu griji materiale.
„Cu prilejul zilei de 25 martie, de Buna Vestire, când este sărbătorită și ziua mamei creștine, dorim să aducem un licăr de prețuire, încurajare și recunoștință în viețile femeilor însărcinate și mamelor care se confruntă cu griji materiale în procesul de creștere al copiilor. Colectăm și o să oferim doar produse (pampers, lapte praf, produse de igienă, jucării, etc.)”, transmit cei de la Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Timișoara.
Cei care doriți să contribuiți cu lucruri necesare bebelușilor și mamelor, puteți lua legătura cu Maria: 0749465253.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, împreună punem un zâmbet în inima mamelor și copiilor ce se află într-o dificultate materială”, transmite Maria Cîmpean, echipa „Zâmbet pentru inimă!” – A.S.C.O.R. Timișoara.
Comentarii prin facebook