Lista de investiții provizorie, aprobată de reprezentanții CJ Timiș

Consilierii județeni din Timiș au aprobat o listă de investiții provizorie pe anul 2019. Sunt proiecte care continuă, din anul 2018, deși bugetul național nu a fost încă promulgat de președintele României.

Prin această listă provizorie a fost aprobată continuarea proiectelor care au fost demarate în 2018 și pentru care deja există contracte spre a fi încheiate și să putem deconta aceste acțiuni de investiții.

poriecte lista provizorie

„Pot să vă dau exemple: rezolvarea situației la Ghizela, cu acele filtre pentru stație, achiziționarea unui microbuz la nivelul consiliului județean, care a demarat în 2018, și pentru care am semnat contractul și trebuie făcute plățile, de aceea am luat decizia de constituire a unei liste provizorii. Această listă am mai votat-o, dar am reactualizat-o acum, pentru că a intervenit acest proiect pe fonduri europene al DGASPC Timiș, fiind necesară o sumă de 85.000 de lei, nu am mărit valoarea întregii liste, am mutat doar sume de la DGASPC Timiș pentru acest proiect, în ideea că trebuie să mișcăm foarte repede studiul de fezabilitate, ținând cont că termenul de depunere al proiectului este până în iunie, iar procedurile de achiziție durează destul de mult (…) Sper în perioada următoare să avem bugetul de stat aprobat, astfel încât să putem continua cu aprobarea bugetului județului”, a spus președintele CJ Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului Timiș. Este o investiție de amploare, care va merge până la granița cu Serbia. Operațiunile de consolidare și reprofilare a râului Timiș are loc pe sectorul Lugoj – frontieră Serbia, în juduț Timiș. Amplasamentul lucrărilor este pe teritoriul următoarelor localități:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului la Lugoj, unde echipa locală CSM a întâlnit o adversară de tradiţie, CSM Bucureşti. Gazdele veneau după două victorii importante obţinute tot acasă, 3-2 cu Dinamo şi Corona Braşov, în timp ce oaspetele, în scădere mare de formă, şapte eşecuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o legătură aeriană directă de la Timișoara. Vorbim despre Dubai, luni a plecat spre această destinație prima cursă de tip charter.  Cursele vor fi operate de avioanele companiei aeriene românești HiSky, fiind o cursă de tip charter, a unei societăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au reținut un bărbat în vârstă de 51 de ani bănuit de comiterea infracțiunii de furt. În fapt, la data de 20 decembrie, polițiștii au pus în executare dou[ mandate de percheziție domiciliară, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului Timiș. Este o investiție de amploare, care va merge până la granița cu Serbia. Operațiunile de consolidare și reprofilare a râului Timiș are loc pe sectorul Lugoj – frontieră Serbia, în juduț Timiș. Amplasamentul lucrărilor este pe teritoriul următoarelor localități:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această nouă investiție cu fonduri europene vine după înlocuirea a 30 de kilometri de rețea de termoficare primară și secundară, dar și de modernizare a 25 de puncte termice, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Noua investiție vizează magistrala care distribuie energia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la CSM Constanța. Este vorba despre Ngoni Chibuwe și Waisake Raqili, care au semnat contracte pe doi ani. Centrul Ngoni Chibuwe, născut 17 octombrie 1994, este un jucător cu experiență, component al naționalei statului Zimbabwe. În sezonul recent încheiat, el a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi jucători străini vin la SCM USV via Constanţa
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a evoluțiilor recente din mediul economic și impactul acestora asupra companiilor din România. Într-un context marcat de provocări globale și instabilitate politică internă, Drăgan atrage atenția asupra unor probleme care ar putea influența semnificativ piața muncii și mediul de afaceri în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT: „A fost un an plin de incertitudini în mediul economic, iar instabilitatea politică accentuează problemele”
PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns la un acord de coaliție pentru formarea viitorului guvern. De asemenea, au convenit să aibă un candidat comun la președinție în persoana lui Crin Antonescu. Această decizie urmează să fie votată în forurile de conducere ale fiecărui partid. Preşedinţii PSD, PNL, UDMR şi liderul Grupului minorităţilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crin Antonescu, anunţat candidatul comun al coaliţiei la alegerile prezidenţiale
Top