Invincibilitatea bănăţenilor în partidele cu trofeul pe masă s-a încheiat astăzi. CSM Bucureşti a învins în finala Cupei României Timişoara Saracens într-un meci disputat în Capitală.
CSM Bucureşti a câştigat astfel pentru a doua oară consecutiv Cupa României la Rugby, ediţia cu numărul 72. Partida s-a încheiat în favoarea bucureştenilor, scor 24-14, după ce în repriza a doua câştigătorii au marcat două eseuri, unul de penalizare şi cel de-al doilea netransformat, la care au mai adăugat 3 puncte de penalizare. Pe final, timişorenii au mai reuşit eu un eseu prin Marius Simionescu. Până la pauză s-a marcat doar din „picior”, Samoa, respectiv Vlaicu marcând fiecare câte 9 puncte pentru echipele lor.
Meciul disputat pe stadionul „Florea Dumitrache” din Complexul Dinamo s-a încheiat cu al treilea trofeu din palmares în decurs de doi ani şi jumătate pentru formaţia CSM Bucureşti.
Timişoara rămâne cea mai de succes formaţie din ultimul deceniu din Ovaliada românească, câştigând din 2011 şi până acum 10 trofee, 5 titluri, 4 Cupe şi o Cupă a Regelui.
Timişoara Saracens: Taupaki, Căpăţână, Pungea, Popârlan, Iftimiciuc, Morrison, Rus, Stewart, Conache, Rose, Simionescu, Manumua, Popa, Zaharia, Samoa; Rădoi, Halalilo, Doge, Lazăr, Neculau, Rupanu, Moala, Shennan.
Comentarii prin facebook