Jasmina Elena Ciocoiu, reprezentanta Clubului Sportiv Comunal Ghiroda şi Giarmata Vii a obţinut o importantă distincţie la Cupa Mondială de Kick-Boxing Wako, organizată în Austria la Innsbruck.
Tânăra sportivă pregătită de Marius Eugen Ciocoiu a urcat pe locul 3 la categoria ei de vârstă, obţinând astfel o importantă medalie de bronz, într-o competiţie la care au fost prezenţi peste o mie de sportivi din 5 de ţări de pe întregul mapamond.
Este un rezultat dădător de speranţă pentru tânăra sportivă din Banat, care a reprezentat România cu onoare în Austria. Talentata luptătoare a câştigat încredere după această competiţie şi se va pregăti cu moral bun pentru următorul turneu ce se va diputa la Budapesta.
Prin munca depusă în aceşti ani, dar şi prin rezultatele obţinute, Jasmina şi-a câştigat dreptul de a reprezenta România şi la Campionatul Mondial de kick-boxing care se va disputa în această tomană, în Italia.
Comentarii prin facebook