Sute de amenzi au fost acordate șoferilor indisciplinați și în weekend-ul trecut. Polițiștii rutieri au acționat în tot Timișul, în perioada 12 – 14 aprilie, acordând, în total, 547 de sancțiuni contravenționale. Au fost constatate patru infracțiuni.
Printre cazurile acestea se numără și cel al unui tânăr în vârstă de 26 de ani, care a fost prins conducând sub influența alcoolului. Șoferul a fost oprit pe b-dul Liviu Rebreanu, sâmbătă, în 13 aprilie, iar alcooltestul a arătat o valoare uriașă: 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, bărbatul nu avea nici permis de conducere. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
Tot în aceeași perioadă au fost reținute 49 de permise de conducere și au fost retrase șapte certificate de înmatriculare.
Comentarii prin facebook