Elevii Liceului Baptist Timişoara au obţinut reabilitarea terenului de sport folosit. Robu a găsit şi vinovatul pentru starea acestuia / FOTO

Elevii Liceului Baptist din Timişoara au venit, miercuri, in corpore, în sala de şedinţe a Primăriei Timişoara pentru a solicita consilierilor locali refecerea terenului de sport situat pe malul Begăi, pe care tinerii îl foloseau în activitatea de învăţământ. Ei au prezentat problema, riscurile aferente stării proaste a acestuia şi, spre cinstea lor, au reuşit să obţină promisiunea reabilitării acestuia din partea primăriei.

Terenul de la Liceul Baptist din Timișoara

Terenul de la Liceul Baptist din Timișoara

Ultima şedinţă de Consiliu Local Timişoara, programată miercuri, a oferit un exemplu perfect de iniţiativă civică. Supăraţi pentru că terenul de sport pe care l-au primit în folosinţă în una dintre bazele de sport de pe malul Begăi, elevii Liceului Baptist Timişoara au venit în şedinţa consiliului local şi au cerut primăriei să le reabiliteze terenul. Vlad Radeş, elev la unitatea amintită a prezentat situaţia existentă consilierilor locali şi a cerut rezolvarea problemei. „Acolo au fost o serie de accidentări din cauza stării proaste a suprafeţei terenului, a fost nevoie de intervenţia medicilor. Legea 61 obligă primăria să păstreze terenurile de sport în stare de funcţionare”, a spus Radeş.

Respectivul liceu se află la intersecţia străzilor Ady Endre şi Tudor Vladimirescu, fiind 347 de elevi care folosesc acel teren, care e situat chiar pe malul Begăi, lângă podul pietonal de fier peste Bega. Neîntreţinerea terenului, efectuarea de către primărie de lucrări pentru realizarea pistei de biciclete de pe malul apei, toate acestea au dus la distrugerea suprafeţei terenului de sport amintit. Elevii au solicitat efectuarea de urgenţă de lucrări de reparaţii, prin turnarea unui nou strat de asfalt, pentru a se putea evita apariţia unor noi accidentări. Tinerii au mai solicitat şi reabilitarea unor imobile distruse de un incendiu, situate tot acolo şi care, de asemenea, ar pune în pericol activitatea sportivă a copiilor. De asemenea, au vorbit şi despre plopii existenţi în zonă, ai căror puf poate duce la alergii.

Primarul Nicolae Robu a fost extrem de permeabil la solicitarea lansată, dornic să rezolve problema şi să ofere copiilor un teren de calitate. Dar, în acelaşi timp a găsit şi vinovatul care să-l scape de răspundere, măcar un pic: Mihai Costa, directorul Biroului sport-cultură din cadrul Primăriei Timișoara.

„Apreciez implicarea tinerilor, sunt indignat să aflu că baza a ajuns într-un asemenea hal. Este domnul Costa (n.r Mihai Costa) aici? Nu, desigur că nu, nu este când trebuie să ştie ceva. Lui i s-a umplut paharul, stie să facă bine un singur lucru, premierea sportivilor. Se va interveni urgent, putem să asfaltăm, dar vom face ulterior şi un proiect de aplicare de tartan, plus nocturnă. Referitor la plopi, trebuie aprobare de la mediu, trebuie depusă o solicitare în acest sens de la cet afectaţi. Vă mulţumesc că ne-aţi informat asupra situaţiei terenului. Unii nu îşi fac datoria… Vom face o reparaţie pe tehnologia actuală, plus igienizare la acele clădiri. De aici nu mai e probl voastră”, a anunţat primarul Nicolae Robu.

Situaţia acelui teren a fost expusă de Adrian Orza, fost viceprimar şi actual consilier local independent. „Situaţia acestui teren, ca şi a întregii zone cu baze sportive de pe malul Begăi există din 2008, m-am implicat personal. Terenul era revendicat în acei ani. În 2011, Primăria a câştigat procesul. În 2012 a fost elaborat un proiect de hotărâre de consiliu local, de reamenajare a întregii zone de baze sportive, dar aceasta a picat la vot. Nu e doar un teren de sport, acolo a fost şi un celebru ştrand. Ar trebui refăcut acel proiect de hotărâre şi pus din nou în dezbatere. Acel proiect să cuprindă refacerea întregii zone”, a spus Orza.  

[ngg src=”galleries” ids=”4528″ display=”basic_thumbnail”]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

praf a spus: (mai 29th, 2019 at 22:40 )

Poate daca recupera prejudiciul de la echipa lui de suflet,Acs,avea bani sa faca si acest teren,sa termine sala de sport,sa faca terenul de rugby,etc.
Dar el aceasta raza de soare,mr.Bean de Bocsig, nu are nicio vina tot altii sunt vinovati

roaba domnului satan a spus: (mai 31st, 2019 at 10:49 )

Ca de obicei, EL nu stie, nu vazut, nu a fost informat , altii sunt de vina.
Acest incompetent cras nu stie altceva in afara de a arunca blamul in capul altora, el fiind sfant, ultracinstit si ultra(i)legalist!
Robu, esti de o fatarnicie rar intalnita, dar valul de scarba al timisorenilor te va matura peste un an.
Bucura -te si fura cat mai poti!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.