La doar 115 kilometri de Timişoara sunteţi aşteptaţi la Zabalj să jucaţi golf, pe „Drumul Brânzei şi Mierii”

Municipalitatea sârbă din Zabalj a sosit la Timişoara să le ofere bănăţenilor informaţii pentru o minivacanţă interesantă, la scurtă distanţă de oraşul de pe Bega. Vizaţi sunt mai ales amatorii de golf, dar nu numai, aici fiind un complex de specialitate de 38 de hectare, dar şi pentru cei care doresc un loc în care să petreacă mai multe zile liniştite, în timp ce încearcă produsele apicole şi brânza extrem de apreciate din zona aflată la puţin peste 100 de kilometri de Timişoara.

Centrul de Golf Zabalj este situat în cea mai liniștită parte a câmpiei Voivodinei, înclinată ușor spre malul drept al râul Tisa. Clubul se află chiar lângă șoseaua care leagă orașele Novi Sad și Zrenjanin, în municipiul Zabalj, la numai 115 km de capitala Banatului, Timișoara.
Centrul de golf se întinde pe 38 de hectare, complexul cuprinzând de 9 terenuri de golf însumând 2701 m, par 36 (72), zonă de antrenament cu dulapuri complet echipate, Putting green, Chipping green, Pitching green și Club House cu recepție, terasă, Club lounge pentru membrii, toate situate chiar în centrul complexului, au anunţat, la Timişoara, reprezentanţii municipalităţii sârbe.
În colaborare cu Asociația de Golf din Serbia, Centrul Golf Club se organizează lecții de pregătire în cadrul Academiei de Golf, unde se dobândesc tehnicile de bază ale jocului, regulile golfului și etica jocului, adică tot ceea ce este necesar pentru a obține o „carte verde” care să vă permită să jucați golf în orice club din lume.
„Golful este o sursă de spirit sportiv și competitiv, de recreere, dar și de afaceri de succes. În golf, toată lumea este egală dovedind că oricine poate juca atâta timp cât acceptă standardele sportive, sociale, culturale și morale pe care acest joc nobil le-a păstrat și promovat cu mândrie de peste 400 de ani. Recunoașterea acestor principii, așadar, este principala condiție pentru aderarea la Golf Club Center”, spun cei din Zabalj. De asemenea, Golf Center oferă un program special creat de Team Building.

O altă atracţie a zonei este Drumului Brânzei și Mierii, o aventură culinară și turistică deosebită pentru toți cei care caută gusturi noi și tradiționale, dar și plăcerea de a descoperi noi locuri, culturi, obiceiuri, tradiții, frumuseți naturale și noi modalități de atracție. Producția de brânzeturi în Zabalj are o tradiție îndelungată, regunea fiind fiind renumită pentru diferitele sortimente prospete, tinere, maturate și cu diferite ingrediente naturale adăugate. Brânzeturile de Zabalj sunt produse din lapte de vacă și de capră, sortimentația variată satisfăcând gusturile celor mai rafinați gurmanzi. Condițiile climaterice și geografice speciale ale zone Zabalj, varietatea de specii de plante utile albinelor, de la pajiști până la fructe, fac din această zonă una cu activitate apicolă dezvoltată. Deși brânzeturile și mierea suntr brandurile principale ale regiunii, la Zabalj veți găsi un bogat sortiment legume, fructe, vinuri, băuturi distilate sau lichioruri.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

UVT și Primăria Timișoara au lansat sondajele pentru noua ediție a „Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara”

Timișorenii care vor să își spună părerea despre calitatea vieții pot completa acum sondajul sociologic, „Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”, realizat de Primăria Municipiului Timișoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, o pot face online. Ancheta sociologică este concepută de Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT și Primăria Timișoara au lansat sondajele pentru noua ediție a „Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara”
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timișoara oprește Rapid în Sala din Giulești și merge în turneul F8 al Cupei

Zile bune pentru Leii din Banat! După victoria importantă de pe terenul Stelei, miercuri a urmat un succes care e chiar mai prețios, de această dată în manșa unică a turului secund al Cupei României. Bănățenii au revenit de la -9 pentru un ultim sfert superb care a pecetluit soarta partidei, 77-72 contra Rapidului. Cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara oprește Rapid în Sala din Giulești și merge în turneul F8 al Cupei
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Peste 200 de dorințe îndeplinite de „spiridușii” din clădirile de birouri din Iulius Town, prin campania „Bradul dorințelor”

Anul acesta, prin intermediul campaniei „Bradul Dorințelor”, angajații din clădirile de birouri United Business Center (UBC) din Iulius Town au îndeplinit peste 200 de dorințe ale copiilor din medii defavorizate din județele Timiș și Hunedoara. „Bradul dorințelor” este una dintre cele mai așteptate campanii de către comunitatea UBC din Iulius Town, iar în acest an,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de dorințe îndeplinite de „spiridușii” din clădirile de birouri din Iulius Town, prin campania „Bradul dorințelor”
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO

Un număr de 22 de proiecte care încurajează mersul pe bicicletă în întreaga regiune de Vest vor primi finanțare prin Fondul RO Bike Valley în anul 2025. 9 dintre ele sunt unități de învățământ și vor primi titlul de Școala Ro Bike. În urma apelului de proiecte organizat de Fundația Comunitară Timișoara au fost selectate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sportiva timișoreană Narcisa Martin este, de astăzi, vicecampioana mondială la Culturism – Bikini Fitness Senioare (164 cm). Ea a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial de Fitness IFBB – Japonia 2024. Narcisa face parte din Lotul Național al Federației Române de Culturism și Fitness și este, de anul acesta, și Maestru Emerit al Sportului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Narcisa Marin, medalie de argint la Mondialul de Fitness IFBB – Japonia 2024
Anul acesta, prin intermediul campaniei „Bradul Dorințelor”, angajații din clădirile de birouri United Business Center (UBC) din Iulius Town au îndeplinit peste 200 de dorințe ale copiilor din medii defavorizate din județele Timiș și Hunedoara. „Bradul dorințelor” este una dintre cele mai așteptate campanii de către comunitatea UBC din Iulius Town, iar în acest an,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de dorințe îndeplinite de „spiridușii” din clădirile de birouri din Iulius Town, prin campania „Bradul dorințelor”
Lângă Podul Decebal, un loc fierbinte în Revoluția din 1989, au fost puse, miercuri, bazele Aleii Libertății. Un număr de 11 stejari au fost plantați de mai mulți revoluționari, plantarea de noi copaci va continua și în anii viitori. Primăria Timișoara a îmbrățișat o inițiativă pornită din partea revoluționarilor. Alături de ei s-a aflat Paula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 stejari au fost plantați de revoluționari în locul unde va fi Aleea Libertății/FOTO
Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a ajuns la un acord de reziliere cu jucătorii Alexandru Martinov și Ouadie Salhi. Practic au fost vorba despre rezilieri de contracte făcute de săptămâni bune, dar anunțate abia astăzi. Sosit la echipă în vara lui 2021, Martinov, unul dintre cei mai vechi şi apreciaţi jucători ai echipei a bifat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele despărțiri la Dumbrăvița
Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca obiectiv modernizarea și eficientizarea energetică a două cămine studențești din campusul universitar. Este vorba de căminele 4C și 7C cuprinzând după finalizarea lucrărilor 340 de locuri. Modernizarea celor două cămine este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bani pentru un campus verde și inteligent la UPT
Timișorenii care vor să își spună părerea despre calitatea vieții pot completa acum sondajul sociologic, „Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”, realizat de Primăria Municipiului Timișoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, o pot face online. Ancheta sociologică este concepută de Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT și Primăria Timișoara au lansat sondajele pentru noua ediție a „Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara”
Primăria Timișoara reia procedurile pentru a putea finaliza lucrările la Școala Generală nr. 30. A obținut victoria în instanță împotriva fostului constructor, iar acum a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două clădiri noi, precum și reabilitarea termică a școlii existente, construcția pasarelelor care vor conecta clădirile respective...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria lansează licitația pentru găsirea constructorului care va finaliza lucrările la Generală 30
Joi, 19 decembrie, în plenul Consiliului Local va intra din nou în dezbatere proiectul privind stabilirea impozitelor pentru anul viitor. Proiectul trebuia votat în urmă cu o săptămână, dar a fost retras, în ultima clipă de primarul Dominic Fritz. Acesta vorbeşte de o mare manipulare în privinţa acestui proiect, în condiţiile în care cotele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Scăderea taxelor pentru proprietarii de birouri ar însemna o creștere de costuri pentru oamenii de rând”. Interviu cu Dominic Fritz despre noile impozite
Top