Dacă aţi crezut că aţi scăpat de dezvoltarea în forţă din zona centrală a Timişoarei, aţi greşit. Primăria Timişoara a anunţat pe 23 august că …. pe data de 23 august se închide circulaţia rutieră normală pe strada Proclamaţia de la Timişoara.
În aceeaşi zi în care au început lucrările, astfel a anunţat municipalitatea demararea lucrărilor de întreţinere a carosabilului pe strada Proclamaţia de la Timişoara, pe tronsonul cuprins între strada Augustin Pacha şi strada Martin Luther – Hotel Continental. Măsura a intrat în vigoare începând cu data de 23.08.2019 şi va fi valabilă până în data 1.09.2019. Totuşi, şoferilor li se permite o alternativă. „Menţionăm faptul că cetăţenii au posibilitatea de a circula pe linia cale tramvai pe câte o bandă pe sens”, au mai anunţat cei de la primărie.
O primă parte a investiţiei efectuate la carosabil în această parte a oraşului a fost finalizată, mai precis strada Martin Luther, care leagă Punctele Cardinale de Hotel Continental. În noaptea de joi spre vineri au fost realizate şi marcajele rutiere. Lucrările la restul străzilor continuă.
Comentarii prin facebook