Viitori medici din București și Târgu Mureș, instruiți timp de o lună la Spitalul Militar Timișoara

Timp de o lună, începând din această săptămână, 15 studenți militari își desfășoară stagiul de practică la Timișoara, la Spitalul Militar. Tinerii sunt studenți de la Institutul Medico-Militar din București și Târgu Mureș, care efectuează stagiul de practică medicală la spitalul din orașul de pe malurile Begăi.

„Le urăm bine ați venit și revenit, bucurându-ne că ați ales spitalul nostru pentru a dobândi și perfecționa competențele necesare unui medic, sub îndrumarea colegilor noștri”, transmit cei de la Spitalul Militar Timișoara.

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara a fost în prima linie din anul 1754, fiind construit ca o „datorie morală a armatei austriece față de populația timișoreană”. Pentru a veni în sprijinul pacienților a fost înființat Compartimentul Primiri Urgență. Prin C.P.U. spitalul asigură primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă persoanelor a căror stare de sănătate este critică. Pacienții intrați prin C.P.U. sunt investigați și diagnosticați și cu ajutorul liniilor de gardă permanente.

„Deși prioritari sunt angajații din cadrul structurilor Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Ministerului de Justiție, Administrația Națională a Penitenciarelor, familiile angajaților, pensionarii militari, veteranii de război din județele Arad, Bihor, Caraș-Severin, Timiș, în cadrul Spitalului nostru nu se face distincție între militari și civili, motiv pentru care s-a încheiat contract și cu Casa Națională de Sănătate”, transmit reprezentanții spitalului.

În cadrul spitalului există următoarele linii de gardă continue pe specialităţi clinice si paraclinice:

  • Secţia clinică medicină internă;
  • Secţia anestezie şi terapie intensivă;
  • Laboratorul de analize medicale;
  • Laboratorul de radiologie şi imagistica medicală.
  • Liniile de gardă la domiciliu sunt:
  • Secţia chirurgie generală;
  • Secţia ortopedie şi traumatologie.

[ngg src=”galleries” ids=”4698″ display=”basic_thumbnail”]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte

Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației și Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, invită restaurantele, cafenelele și pub-urile din oraș să se alăture celei de-a doua ediții a inițiativei care duce atmosfera Târgului de Crăciun dincolo de piețele centrale, în întreaga comunitate locală. Localurile interesate vor propune o selecție de preparate și băuturi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restaurantele, cafenelele și pub-urile din Timișoara sunt invitate să se alăture Târgului de Crăciun, prin promovarea produselor gastronomice locale
Ascunsă în inima colinelor pitorești din Banat, chiar lângă faimosul sat rotund Charlottenburg, se află o destinație care pare desprinsă dintr-o carte poștală: Charlottenburg – das Haus. Departe de agitația cotidiană a orașului, această locație îmbină farmecul rustic autenticului șvăbesc cu eleganța și confortul modern, oferind cadrul ideal pentru momente de neuitat. O oază de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Charlottenburg – das Haus, locația care trebuie simțită! Magia Sărbătorilor de Iarnă într-o locație de poveste din Banat
Băncile din Piața Libertății trec printr-un proces de recondiționare, sub mâinile angajaţilor de la Horticultura. Reprezentanţii Horticultura anunţă că angajaţii societăţii au început să înlocuiască băncile din Piața Libertății. Acest lucru se face treptat, băncile vechi fiind înlocuite cu unele recondiționate. “O parte au fost deja montate, iar pe măsură ce finalizăm lucrările la celelalte,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Băncile vechi din Piața Libertății sunt înlocuite cu unele recondiţionate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.