Reprezentanţii SDM trag tare şi continuă asflatarea străzilor centrale. În vederea finalizării lucrărilor rar, pe sensul de mers spre bulevardul Revoluţiei. Pentru finalizarea lucrărilor de asfaltare, Comisia de circulaţie a municipiului a aprobat închiderea totală a circulaţiei rutiere din data de 4 septembrie de la ora 7 dimineaţa până în data de 5 septembrie, ora…
Consiliul pentru Dezvoltare Regională are un nou preşedinte. Călin Dobra va fi vicepreședinte
Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, a fost ales preşedinte al Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) Vest. De asemenea, preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra, a fost numit pe funcţia de vicepreședinte. Conducerea CDR Vest s-a întrunit marţi la Deva, la sediul Consiliului Județean Hunedoara. În cadrul ședinței au fost aleși noul președinte și noul…
Un sfert de milion de vizitatori au trecut pragul Iulius Town în cele trei zile dedicate inaugurării complexului mixt/FOTO
Inaugurarea complexului Iulius Town a adus în cadrul acestuia un sfert de milion de vizitatori în cele trei zile ataşate evenimentului. Noul parc, care a atras o investiţie de nouă milioane de euro, a fost principalul punct de atracţie. Iulius Town Timișoara, cel mai important proiect de real estate lansat în acest an în România,…
Țigări de contrabandă depistate de jandarmi în Piaţa Iosefin
Jandarmii din Gruparea Mobilă Timişoara au depistat 170 de pachete cu țigări de contrabandă într-o acțiune ce a avut loc marți, 3 septembrie, în municipiul Timișoara. Acestea ar fi valorat, pe piața neagră, mai mult de 2000 lei.
Compania Naţională de Investiţii lansează licitaţia pentru studiul de fezabilitate al noului stadion al Timişoarei
Se fac primii paşi pentru realizarea stadionului nou al Timişoarei. Compania Națională de Investiții (CNI) a alocat 700.000 de lei pentru întocmirea studiului de prefezabilitate, a celui de fezabilitate, a altor studii de specialitate, precum și elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism. Arena va avea 30.000 de locuri și…
Flacăra eternă din Cimitirul Eroilor s-a reaprins. Vinovaţii se caută în continuare, inclusiv în Primăria Timişoara
Confruntat cu problema jenantă a stingerii flăcării eterne din Cimitirul Eroilor, din cauza neplăţii facturii la gaz, primarul Timişoarei recunoaşte că nu e deloc bine ce s-a întâmplat acolo, dar nu poate spune dacă cineva din instituţia pe care o conduce este de vină pentru situaţia creată. El dă vina pe administratorul cimitirului, cu care…
Primarul Robu vrea să dispară „dărăpănăturile” statului de lângă Iulius Town. Două clădiri supără dezvoltarea în forţă a zonei
Nicolae Robu anunţă din nou că statul român e prost administrator, iar de această dată vizează două clădiri aflate în „buza” ultimei sale zone favorite, Iulius Town. Sediul unei clinici şi o fostă discotecă dezafectată, denumite „dărăpănături” de edilul-şef, sunt considerate expresia neputinţei statului român de a-şi administra patrimoniul. Ce să fie în loc, nu…
Războinicii, la finalul unui ciclu. Dezamăgiri și speranțe la Warriors Timișoara
La București, pe Stadionul Parcul Copilului, a avut loc ultima etapă a Campionatului Național de Mini-Rugby, ce a pus în joc Trofeul FRR. Câștigătoarele la cele trei categorii de vârstă, ACS Șoimii București la U8 și U12 și CSS Viitorul Cluj, și-au adjudecat și titlul național, în urma victoriei de etapă consolidându-și și poziția în ierarhia finală. Ca de obicei la competiție a participat și Warriors Timișoara, la categoria U8 și U12.
Dueluri bănățene în turul 4 al Cupei României
Marţi, 10 septembrie 2019 şi miercuri, 11 septembrie 2019, cu începere de la ora 16:30, vor avea loc meciurile celui de-al patrulea tur al fazei naţionale a Cupei României. În conformitate cu formatul aprobat în şedinţa Comitetului de Urgenţă din 16 iulie 2019, în această etapă au intrat în competiţie cele 27 de câştigătoare ale fazei a treia şi 9 echipe din Liga a 2-a, urmând a se disputa un total de 18 de meciuri, într-o singură manşă, eliminatorie.
Trei milioane de lei pentru protecţia la inundaţii. Lucrările de intervenţie continuă în întreg Banatul
Mai multe bazine hidrografice din zona Banatului vor beneficia de intervenţii pentru protecţia la inundații. Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a finalizat la sfârșitul lunii august licitația pentru realizarea în regim de urgenţă a lucrărilor pentru prevenirea şi înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în perioada februarie-mai 2019 pe cursurile de apă…
Primăria Timişoara reanimează proiectul de la fosta Clinică de Dermatologie. Se solicită peste şase milioane de lei suplimentar
Ordonanţa de majorare a salariului minim din domeniul construcțiilor deschide şi mai larg punga primăriei care vrea să transforme fosta Clinică de Dermatologie din Timişoara în centru multicultural. Consilierii locali vor trebui să-şi dea votul asupra majorării alocaţiei bugetare pentru acest proiect ambiţios. Proiectul „Refunctionalizare cladire din functiune de spital de dermatologie in cladire cu…
Traseele turistice de pe cursul superior al Begăi, curăţate de voluntari. Accesul spre cascada Şopot va fi mai uşor/FOTO
Mai multe trasee turistice de pe cursul superior al râului Bega – Poieni au fost curăţate de un număr zeci de voluntari ai organizaţiei Acasă în Banat. Deşeurile „culese” au inclus o anvelopă de tractor, pet-uri, buchete de flori din plastic. De asemenea, a fost reamenajată poteca ce duce spre cascada Şopot. Sâmbătă, 31 august,…
Politicile şi bunele practici din domeniul alimentar vor fi dezbătute, la Timişoara, de reprezentanţii a şapte regiuni europene
La Timişoara se va discuta despre inovarea în domeniul alimentar. Actori ai sectorului alimentar din șapte țări europene – Irlanda, Marea Britanie, Finlanda, Estonia, Polonia, Grecia și România se vor reuni în această toamnă la Timișoara, pentru a asista la conferinţa finală a proiectului Niche, discutând despre politici și bune practici din sectorul alimentar european.…
Se opreşte apa caldă pe mai multe străzi din zona centrală a Timişoarei
Mai multe străzi din zona centrală a Timişoarei vor rămâne fără apă caldă în cursul zilei de marţi. Întreruperea anunţată de cei de la Colterm are loc din cauza unor lucrări efectate de Enel, la reţeaua de medie tensiune. Colterm a anunţat că se va opri furnizarea apei calde ca urmare a unor lucrări efectuate…
Şcoala de Arte Timişoara, la un nou început
În perioada 2-20 septembrie, Școala de Arte Timișoara organizează înscrieri la mai multe specializări, având cursuri cuprinse între unul şi trei ani. Printre specalizări se numără muzica, arte vizuale, dans şi multe altele.
Întreruperi de curent
E-Distribuție Banat a programat pentru marţi, 3 septembrie, întreruperi de energie electrică astfel: Timisoara: Splaiul Tudor Vladimirescu (p), str.Brasov (p), P-taPlevnei (p), G-ral Berthelot, Gh.Doja (p), Martir Vasile Balmus (p),Blv.Sudului (p), Maresal C-tin Prezan (p), Aida (p), Traviata (p) în intervalul orar 09:00 – 17:00; Uivar, Pesac, consumatori casnici (09:00 – 17:00); Măguri, Drăgşineşti, Becicherecu Mic (09:00 – 17:00); Biled, Zona spre Satchinez, Şandra (09:00 – 17:00)