Unul din meciurile atractive ale etapei a 6-a a Ligii secunde s-a disputat pe marele oval bănăţean, care poate deveni istorie în următoarele luni. Ripensia, pentru prima dată pe Dan Păltinişanu în acest sezon, a întâlnit Petrolul Ploieşti, una din candidatele la promovare, care nu a avut însă parte de un start reuşit de campionat.
O nouă victorie edilitară pentru Robu. Traficul pe Michelangelo a fost deschis de sâmbătă/VIDEO
Nicolae Robu se poate declara mândru de activitatea prestată de angajaţii SDM. Societatea primăriei a finalizat cu o zi şi jumătate înainte de limita impusă de întreruperea circulaţiei, pe bulevardul Michelangelo. Edilul-șef a sărbătorit cu o filmare din dronă finalizarea lucrărilor întreprinse pe porţiunea de drum dintre pasajul Michelangelo şi Punctele Cardinale. Desigur, a fost…
Saracens învinge Dinamo la București, câștigând și bonusul ofensiv
Dinamo București – Timișoara Saracens a fost un meci care a trecut în planul secund, după ce ieri întreg mapamondul a fost devastat de moartea prematură a legendarului Chester Williams. Sud-africanul a câștigat campionatul României cu ambele echipe, dar Timișoara i-a devenit între timp a doua casă.
Nicio surpriză. Politehnica pierde la debutul lui Gușatu
Șocul demisiei lui Petruescu nu a trezit „Băieții în ghete”. ASU Politehnica nu a putut opri marșul triumfal al echipei patronate de Dragnea junior, Turris Turnu Măgurele.
Nicolae Robu are păreri diferite de şeful PNL, Ludovic Orban: Nu ne împroşcăm cu noroi, putem avea opinii diferite
Şeful PNL Timiş se plasează pe o orbită diferită faţă de colegii săi liberali de la Bucureşti, inclusiv faţă de preşedintele Ludovic Orban, în domeniul politicilor economice. Liberalul timişean vede diferit solicitarea de tăiere a salariilor bugetarilor, dar şi impozitarea din domeniul IT, pentru că tinerii specialişti rămân, astfel, în România şi fac copii. Opiniile…
Şoferi, rămâneţi în priză! Primăria sparge în continuare pe drumurile din zona zero a Timişoarei
Aţi crezut că noul an şcolar v-a scăpat de distracţie rutieră în zona centrală? Nici gând! Primăria vă pregătește noi şi noi surprize din proiectul dezvoltării în forţă, acum aflăm că vom avea asfalt nou nouţ şi prin faţa clădirii instituţiei. Primarul Nicolae Robu şi serviciile de specialitate din primărie nu se lasă şi ţin…
Asociaţia Acasă în Banat pleacă pe teren pentru a descoperi 200 de mori de apă, în Caraş-Severin
Asociația Acasă în Banat a lansat un nou proiect, „Țara Morilor de Apă”. Voluntarii organizaţiei pornesc în expediții în teren, în tot Carașul, pentru a descoperi cele 200 de mori de apă ce se află aici. Caraș Severin este Țara Morilor de Apă, cu un patrimoniu uriaș de aproximativ 200 de astfel de construcții arhaice.…
Prima ediţie a Expo Culinar & Food are loc la Timişoara, în octombrie
O expoziţie dedicată sectorului culinar şi un concurs în domeniu se pregătesc la Timişoara pentru începutul lunii octombrie. În cadrul evenimentului sunt prezentate produse şi tehnologii pentru acest domeniu. În perioada 4 – 6 octombrie 2019, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism, Selgros…
Începe cea de a doua sesiune de admitere la Universitatea Politehnica Timişoara
Cei care nu au avut noroc sau timp sunt aşteptaţi de Universitatea Politehnica Timișoara la o nouă sesiune de admitere, pentru locurile rămase neocupate, finanțate de la bugetul de stat și cu taxă, la ciclul de licență. Înscrierea candidaților are loc între 9 – 13 septembrie, concursul de admitere, fie că este cu probe de…
Cronicile Medici’s. Sănătatea, jobul și controlul periodic
Timpul pe care ni-l petrecem la locul de muncă reprezintă cel puțin jumătate din timpul nostru activ. Nu este de mirare că acest timp ne poate influența sănătatea, echilibrul intern și starea noastră de bine. Este și motivul pentru care companiile se îngrijesc, tot mai mult, să ofere controale medicale periodice, servicii medicale onsite (la locul de muncă), programe de prevenție activă, abonamente de sănătate sau de dental.