Liderul ALDE Timiş, Marian Cucşa, şi-a depus oficial, demisia din Grupul ALDE din Camera Deputaţilor. Acelaşi demers a fost făcut de către alţi patru colegi de-ai lui de partid, astfel că partidul lui Călin Popescu Tăriceanu a rămas fără grup parlamentar (şi) în Camera Deputaţilor.
Început de stagiune la Teatrul Naţional Timişoara, cu noutăţi fascinante, dar şi reluări spectaculoase
Teatrul Național din Timișoara deschide stagiunea 2018-2019 cu o serie de spectacole incitante, pline de provocări. Totodată, Teatrul Național se redeschide tuturor artelor, prin implicarea ca partener strategic al Bienalei Art Encounters. Nu în ultimul rând, două noi spectacole au intrat în repetiții, urmând să iasă la rampă în perioada care urmează.
Scrisoarea unui contribuabil timişorean pentru primarul Nicolae Robu. Din nou despre funcţionari “meritocraţi” şi birocraţie
Un “contribuabil”, aşa cum se prezintă timişoreanul Dorin Breaz, a avut nevoie de un act de la unul din serviciile Primăriei Timişoara. Ca multe alte persoane, s-a lovit aici de birocraţie, dar şi aroganţa unor angajaţi, care sunt convinşi că timişorenii sunt în slujba lor, iar nu invers. Astfel că omul i-a trimis o scrisoare deschisă primarului Nicolae Robu, în care povesteşte ce a păţit. “Un hater”, îl va catologa probabil primarul.
Zece proiecte pentru 145 de milioane de lei. CJT lucrează la modernizarea drumurilor judeţene
Administraţia judeţului Timiş derulează în acest moment un număr de nu mai puţin de zece proiecte de reabilitare a infrastructurii rutiere pe raza întregului judeţ, cu finanţare din fonduri guvernamentale. Valoarea acestora este de 145 de milioane de lei, cea mai mare parte a banilor venind de la bugetul naţional, la care se adaugă şi…
CJT pregăteşte deja licitaţia pentru proiectarea şi execuţia noii Maternităţi a Spitalului Judeţean Timişoara
Consiliul Judeţean Timiş urgentează proiectul maternităţii care se va ridica lângă Casa Austria. Instituţia doreşte să lanseze licitaţia pentru elaborarea proiectării şi execuţie, înainte de sosirea efectivă a contractului de finanţare semnat. „Sănătatea este un domeniu extrem de important pentru noi”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra. În această idee, el a anunţat că…
Circulaţia rutieră, în continuare afectată de lucrări, în zona centrală a Timişoarei
Muncitorii de la SDM continuă dezvoltarea în forţă în zona centrală a oraşului. Pentru ca aceştia să-şi poată desfăşura activitatea vor rămâne închise circulaţiei rutiere, total, străzile I.C. Brătianu şi 20 Decembrie. Dacă aveţi de lucru în zona centrală, marţi, parcaţi în alte zone. Pentru finalizarea lucrărilor de asfaltare, Primăria Municipiului Timișoara anunță că se…
Cum l-a salvat “Freddy” Simonis pe Nicolae Robu. Din nou
De mai bine de şapte ani de când este primar al Timişoarei, Nicolae Robu, dincolo de autoelogiile zilnice, n-a reuşit să facă un lucru elementar pentru orice oraş care se respectă cât de cât. Respectiv elaborarea unui Plan Urbanistic General (PUG), o lucrare absolut necesară dezvoltării oraşului. E adevărat, subordonaţii lui Robu au înjghebat un dosar căruia i-au zis PUG, dar acesta a fost trântit la Ministerul Dezvoltării, pentru că era execrabil întocmit.
Timişorenii, la împins Armonia într-o intersecţie din oraş/VIDEO
Mai mulţi pasageri ai unui tramvai Armonia au fost nevoiţi să pună umărul, la propriu, la împingerea acestuia, pentru a putea porni din nou mijlocul de transport. Incidentul tehnic a apărut luni dimineaţa. Un tramvai Armonia, care circula pe linia 7, a rămas blocat în Piaţa Bălcescu, după ce la o intersecţie, unde firele de…
Dispută pe ţevile Colterm. Politicenii se contrează când la mijloc sunt 38 de milioane de lei, dar soluţiile lipsesc
Primăria Timişoara a găsit modalitatea prin care să mai ofere o gură de oxigen companiei locale de termoficare, Colterm. 32,7 de milioane de lei ar urma să se „transfere” de la bugetul local în cel al societăţii amintite, la care se adaugă alte şase milioane pentru TVA. Deocamdată proiectul de hotărâre a fost retras de…
Sâmbătă şi duminică, la Muzeul Satului Bănăţean are loc o nouă ediţie a Târgului Meşterilor Populari
Timişorenii dornici de obiecte tradiţionale din viaţa satului de altă dată sunt aşteptaţi la un eveniment cu o veche tradiţie. Muzeul Satului Bănăţean Timișoara organizează la sfârșitul săptămânii, între 20 și 22 septembrie 2019, la a 19-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, unul dintre cele mai importante evenimente anuale ale muzeului. „Târgul Meșterilor este un eveniment…
Hoţii au prădat Casa de Pensii Timiş. Au furat 50.000 de euro
Angajaţii Casei de Pensii Timiş au descoperit, luni, dimineaţa, că instituţia a fost spartă de hoţi. Ulterior s-a constatat că, din două seifuri, au dispărut aproape 250.000 de lei. Instituţia este închisă astăzi pentru public.
Fetele de la Dumbrăvița, calificare în turul secund al Europe Cup
Vicecampioana României la tenis de masă, ACS Dumbrăvița, a jucat în weekend, în Danemarca, în prima rundă din faza grupelor din Europe Cup (fosta ETTU Cup), echivalentul Ligii Europa la fotbal. În Grupa D, Dumbrăvița a înfruntat gazdele de la Hillerød Bordtennis și două echipe din Italia: Tennistavolo Norbello și Quattro Mori Cagliari. Gruparea din…
Întreruperi de curent
E-Distribuție Banat a programat pentru luni, 16 septembrie, întreruperi de energie electrică astfel:
Timişoara, Calea Circumvalaţiunii (p), Ionel Perlea(p), B-dul Gheorghe Lazăr (p) (09:00 – 17:00)
Lugoj, Str.Traia Vuia(p), Salcâmilor, Tirol, Strugurilor (09:00 – 15:00)