SCM Timișoara participă astăzi și mâine la patrulaterul de la Sibiu, Memorialul Elemer Tordai 2019. Astăzi, în prima semifinală, alb-violeții au cedat în fața grupării din Cluj, chiar dacă au câștigat două sferturi, iar un al treilea s-a încheiat la egalitate. A fost SCM Timișoara – U-BT Cluj-Napoca 89-96 (25-22, 16-29, 24-24, 24-21).
”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”. Textul moţiunii care poate duce la căderea Guvernului PSD
Textul moţiunii de cenzură iniţiate de către PNL şi semnate de parlamentari din USR, PMP, UDMR, ALDE, Pro România, minorităţi, dar chiar şi PSD a fost dat publicităţii. Moţiunea intitulată ”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!” a fost semnată până acum de 237 de parlamentari, cu patru mai mulţi decât este necesar pentru demiterea guvernului. Tocmai de aceea este pentru prima dată, după 2012, când o moţiune de cenzură are mari şanse să treacă.
Parcul Botanic continuă să fie „raiul” consumatorilor de droguri. Alţi trei tineri prinşi în această locaţie
Poliţiştii locali care patrulau în noaptea de marţi spre miercuri în Parcul Botanic din Timişoara au descoperit trei tineri care se drogau. Nu este pentru prima dată când în acest parc sunt descoperiţi tineri care consumă subtanţe interzise.
Soluţia ajutorului de la Ministerul Culturii. Consiliul Judeţean caută sprijin pentru finalizarea reabilitării Castelului Huniade
Epopeea reabilitării celei mai vechi clădiri din Timişoara, Castelul Huniade, cunoaşte un nou episod, după ce Consiliul Judeţean Timiş a aprobat în ultima şedinţă de plen un proiect care prevede stabilirea unui protocol de colaborare cu Ministerul Culturii, instituţie care ar urma să contribuie la proiect cu ceva bani. Nu mulţi, doar pentru a se…
Vom mai avea administrator pe pista de biciclete de pe malul Begăi? CJT nu se hotărăşte, cei de la Ape vor să scape de ea
Pista de biciclete care leagă Timişoara de graniţa cu Serbia s-a făcut copil mare, a venit vremea să „plece” de la Apele Române, dar familia nouă căutată nu se găseşte, după ce Consiliul Judeţean Timiş nu pare extrem de dornic să o preia. Titu Bojin, şeful ABA Banat, instituţia care a realizat pista cu bani…
IMM-urile din Regiunea Vest au la dispoziţie 36,6 milioane de euro
Peste 36 de milioane de euro sunt disponibili pentru întreprinderile mici și mijlocii din Regiunea Vest. Firmele pot accesa la noi finanțări nerambursabile prin Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020. Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest, anunță lansarea unui nou apel de proiecte pentru Prioritatea de Investiţii 2.2…
Consiliul Concurenţei anunţă, în urma unui studiu: Timşoara stă relativ bine la capitolul locuri de parcare
Vă gândiţi că aveţi probleme cu parcările în Timişoara? Nu vă mai plângeţi, oraşul de pe Bega stă chiar bine decât alte oraşe mari, arată un studiu realizat de Consiliul Concurenţei. Problema e cu administrarea acestor locuri, un monopol, mai spune organismul de control al pieţei. Piaţa românească din domeniu înfiinţării şi administrării parcărilor publice…
O gală de arte marțiale de senzație se pregătește în oraș. Mitu va lupta pentru titlu mondial
Alin Fălcuşan, antrenor şi promotor local, se pregăteşte să ducă la un alt nivel galele „Golden Fighter”, pe care le organizează din anul 2015. El a semnat un contract cu Pro TV, evenimentele sale urmând să fie transmise în alte 80 de ţări din întreaga lume pe FightBox HD. Prima gală inclusă în noul parteneriat…
Traian Băsescu a colaborat cu Secu. Bine că n-am știut!
Curtea de Apel București mi-a comunicat prin mass-media că am votat de câteva ori cu un colaborator al Securității. Poate că am votat și cu alți securiști după revoluție, dar cu „Petrov” am votat apăsat de vreo patru ori la președinție, două tururi în 2004 și două tururi în 2009. Am mai votat pentru el…
Rămâne cum am stabilit. Discuţia tripartită Robu – Dobra – Suciu nu a avut nicio concluzie concretă
Pisica nu s-a rupt în două la discuţia dintre primarul Nicolae Robu, şeful CJ Timiş, Călin Dobra, şi vicepremierul Daniel Suciu, purtată duminică, pe tema unei noi săli polivalente pentru Timişoara. S-au purtat doar discuţii, spune primarul, fiind prezentate locaţiile, decizia urmând să fie anunţată într-o lună. Nu vă aşteptaţi la schimbări extraordinare în problema…
Accident cu șapte victime la Lugoj/Update: un bărbat şi o fetiţă, grav răniţi
Un grav accident rutier a avut loc în Lugoj, pe strada Ezerișului, între o autoutilitară și un autoturism. În accident au fost implicate șapte persoane dintre care patru minori. O persoană a rămas încarcerată, până la intervenția salvatorilor, celelalte fiind transportate la spital. Despre un minor nu se cunosc informații, deoarece a fost preluat de…
Se caută soluţii pentru piaţa transfrontalieră a muncii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, se preocupă de găsirea de soluţii alternative pentru piaţa muncii. În acest sens organizează conferinț de lansare a unui nou proiect care vizează piața muncii, finanțat prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia, cu titlul „Să valorificăm piața muncii din Banat prin nevoi realiste”. Proiectul…
Un nou restaurant de tip bistro, deschis la Iulius Town/FOTO
Deschiderea Iulius Town le oferă timişorenilor o nouă locaţie în domeniul gastronomic. Select Bistro Cafe este situat la parterul clădirii de birouri United Business Center 3 și dispune de o terasă generoasă, cu deschidere spre parcul Iulius Gardens. Cu o amenajare „selectă”, pusă în valoare de elemente naturale, restaurantul propune un meniu bogat, cu specific…
Universitatea Politehnica Timişoara, la ceas aniversar. A fost organizată deschiderea noului an universitar cu numărul 100/FOTO
Universitatea Politehnica Timişoara a deschis, marţi, noul an universitar, iar aceasta a coincis cu o mare sărbătoare a instituţiei, fiind deschiderea cu numărul 100 din istorie. Dacă în 1920 Școala Politehnică își începea activitatea cu 117 studenți, dintre care 89 înscriși în anul întâi și 28 în anul pregătitor, anul 2019-2020 începe cu peste 14000…
Continuă probele la rece în reţeaua de termoficare a Colterm
În vederea pregătirii sezonului de încălzire 2019-2020,Colterm anunţă continuarea probelor la rece în noi zone din Timişoara. Pentru miercuri, 25 septembrie, sunt programate pentru probe PT: 2, 29, 38A, 38B, 48, 49A. Pe această cale Colterm anunță asociaţiile de locatari care lucrează la instalaţiile interioare şi au golit apa din instalaţii, să-şi finalizeze lucrările şi…
O nouă campanie salvatoare organizată de Smartfit Studio Timişoara
Echipa Smartfit Studio Timișoara în colaborare cu Asociația “Viață din sângele meu” organizează o nouă campanie salvatoare, la care îi invită şi pe timişoreni să li se alăture. Este vorba de o acţiune de donare de sânge, care va avea loc joi, 26 octombrie, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara!
Întreruperi de curent
E-Distribuție Banat a programat pentru miercuri, 25 septembrie, întreruperi de energie electrică astfel:
Timişoara, Calea Circumvalaţiunii nr.30,32,34 (09:00 – 17:00);
Moşnita Veche, Folea (09:00 – 17:00)
Giroc, Măguri, Breazova, Voiteg (09:00 – 17:00)
Uivar, casnici, montare SMARTMETER (09:00 – 17:00)