Stirile din ziua: 28 septembrie 2019

Primul ministru al Republicii Moldova, la deschiderea noului an la Universitatea de Vest Timişoara. Oaspetele a primit medalia de aur a instituţiei/FOTO

Primul ministru al Republicii Moldova, la deschiderea noului an la Universitatea de Vest Timişoara. Oaspetele a primit medalia de aur a instituţiei/FOTO

Republica Moldova se confruntă cu aceiaşi problemă ca şi România: tinerii absolvenţi preferă să-şi caute viitorul în ţări unde consideră că au un viitor mai bun, a anunţat primul ministrul al ţării vecine, Maia Sandu, prezentă sâmbătă la Timişoara, la deschiderea noul an la Universitatea de Vest. În acest moment, aici învaţă în jur de

Nici cu ultima clasată nu a fost mai bine. Doar remiză pentru Poli la handbal

Etapa a 5-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin trebuia să însemne în sfârșit prima victorie din campionat pentru „europeana” SCM Poli. Din păcate, trupa alb-violetă nu a învins nici măcar ultima clasată, singura echipă care nu cucerise niciun punct până acum. După un meci efectiv nebun, CSM Făgăraș și SCM Poli au terminat la

Pandurii Poli

Există minuni! ASU Politehnica a învins clar la Severin

Politehnica înscria ultima dată în campionat în etapa a II-a, în victoria cu 3-0 de la Tg. Jiu cu Pandurii. De atunci doar înfrângeri, sau remize albe. Până azi, când trupa violetă a învins altă echipă ce poartă numele orașului Tg. Jiu, Viitorul Pandurii, dar care joacă la Severin. A fost 4-1 pentru poliști, care în sfârșit au jucat cum trebuie…

Primăria Timişoara a acordat titluri de Ambasador 2021 unor oraşe. Acestea sunt înfrăţite cu capitala Banatului

În aceste zile, la Timişoara se află o delegaţie formată din mai mulţi reprezentanţi ai oraşelor cu care municipiul este înfrăţit. După ce au luat parte la evenimentul organizat, vineri seara, în Piaţa Unirii de către cei de la Asociaţia Timişoara 2021, „Lumina Unirii”, aceştia au luat parte la o ceremonie la sediul primăriei. Astfel,

Podul Dragalina

STPT strică supriza lui Nicolae Robu. Societatea de transport confirmă redeschiderea circulaţiei pe podul Dragalina

Societatea de Transport Local Timişoara a anunţat redeschiderea traficului mijloacelor de transport în comun pe podul Dragalina. În acest fel, se confirmă reluarea circulaţiei pe acest pod vital pentru traversarea oraşului. Primarul Nicolae Robu a descins, însoţit de staff-ul său tehnic, vineri, în miez de noapte pe şantierul podului Dragalina, desigur pentru a verifica faptul

Orban si Cumpanasau

Circulă pe Facebook. Lideri liberali, alături de licheaua supremă, Alexandru Cumpănaşu

Ludovic Orban, alături de alţi doi lideri PNL, alături de cel mai mare impostor al României de azi, Alexandru Cumpănaşu. Este fotografia care a început să circule tot mai mult în ultimele zile pe Facebook. Cumpănaşu este individul fără facultate, care conduce rectori şi candidează la preşedinţie pe cadavrul nepoatei

Fostul Mitropolit al Banatului, Nicolae Corneanu a primit un bust pe Aleea Personalităţilor

Prima Alee a Personalităţilor, amenajată în Parcul Central e completă, după ce, vineri, a fost dezvelit un nou bust, cel al lui IPS Nicolae, fostul Mitropolit al Banatului, care a plecat dintre noi, exact acum cinci ani. Primarul Nicolae Robu a anunţat că ar putea fi amenajată o nouă asemenea zonă, pe care să fie

Primăria „înverzeşte” oraşul cu parcuri. Deocamdată sub formă de proiecte, pe zone redescoperite în patrimoniu

Nicolae Robu merge înainte cu noul său proiect frumos, cel intitulat „Timişoara verde”. El a descoperit un nou teren, în Calea Lipovei, între blocuri, unde face şi parc şi parcare! Nu a uitat nici de megaparcul din zona Dâmboviţa, pentru care anunţă demararea defrişărilor şi eliberării de gunoaie. Primăria Timişoara nu duce deloc lipsă de

salonul industriei usoare

Se pregăteşte ediţia de toamnă a Salonului Industriei Uşoare

Camera de Comerţ, Industrie şi Africultură Timişoara pregăteşte o nouă ediţie a Salonului Industriei Ușoare. În perioada 9 – 13 octombrie 2019, Centrul Regional de Afaceri va găzdui ediția de toamnă a acţiunii. Manifestarea reunește peste 65 de expozanți din întreaga țară, în special producători, care vor expune spre vânzare o gamă largă de articole

buletin de vot

S-a tras la sorţi ordinea candidaţilor la prezidenţiale pe buletinele de vot. Klaus Iohannis e primul

Principalul favorit la câştigarea alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis, va ocupa şi prima poziţie pe buletinele de vot. Viorica Dăncilă ocupă ultimul loc destinat partidelor parlamentare, respective cinci. În total 14 candidaţi se bat pentru Palatul Cotroceni, unii dintre ei mai mult decât exotici.

gaz

Ghiroda rămâne fără gaze naturale

Consumatorii de gaze naturale din Ghiroda vor rămâne fără alimentarea cu combustibil timp de o zi. Marţi, în vederea realizării unor lucrări, serviciul va fi oprit. Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat marţi, 1 octombrie, începând cu ora 9:00, în localitatea Ghiroda, judeţul Timiş. Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de

Calin Dobra semnarecontract

CJ Timiş a dat ordinul de începere a lucrărilor la două noi locuinţe protejate, la Lugoj

Două noi case, fiecare cu suprafaţa de 300 de metri pătraţi, vor fi realizate, la Lugoj, pentru persoanele cu dizabilități. Consiliul Judeţean Timiş finanţează investiţia integral. CJ Timiș construiește asemenea locuințe și la Periam, respectiv Găvojdia. Investiția prevede și construirea unui centru de zi, cu săli de recuperare.

Top