Stirile din ziua: 21 septembrie 2019

Timișoara a pierdut un derby ce l-a avut în mână. Eșec dureros în Maramureș

Timișoara a pierdut un derby ce l-a avut în mână. Eșec dureros în Maramureș

Eseuri spectaculoase, suspans, placaje excelente, răsturnări de scor, dar și multe faze confuze și durități. Acesta a fost meniul derbiului din rugby-ul românesc dintre Baia Mare și Timișoara. Bănățenii au condus la un moment dat cu 14 puncte diferență, dar au pierdut pe final de joc. Ratu Taniela Maravunawasawasa a deschis scorul transformând o lovitură

Nici acum. Nici victorie, nici gol marcat pentru Poli în derby-ul Banatului

Nici runda a 8-a nu a adus mult dorita schimbare la față pentru ASU Politehnica. Echipa timișoreană a rămas „impotentă” și de această dată, într-un derby de tradiție al Banatului, contra CSM Reșița. Partida, chiar dacă a fost mai bună decât celelate disputate de violeți, a avut ca și concluzie același rezultat „steril”, 0-0. Spectacol

poli handbal

Poli nu trece nici acum de obstacolul numit Dinamo

Dacă sezonul trecut handbaliștii de la Poli i-au învins și acasă și în deplasare pe cei care aveau sa câștige campionatul la pas, la începutul acestui sezon lucrurile stau altfel. Dinamo și-a adjudecat deja Supercupa în meciul cu trofeul pe masă contra bănățenilor, iar astăzi s-au impus și în Sala Constantin Jude.

Bunătăţile culinare ale naţionalităţilor din Banat, dar şi un concert special, ingredientele Festivalului Minorităţilor Etnice din Timişoara

În această duminică, timişorenii pot vizita Festivalul Minorităţilor Etnice din Timişoara, care se va derula în Piaţa Victoriei. Toate bunătăţile culinare ale fiecărei naţionalităţi din zonp vor fi accesibile pentru degustare, iar evenimentul se va încheia cu un concert al celor de la Mahala Rai Banda. Cu siguranţă, zona gastronomică va constitui un punct de

Nicolae Robu și Radu Țoancă

Radu Ţoancă pleacă de la SCM Timişoara şi vrea să-l lase “moştenitor” pe prietenul său Iosif Jumanca

Radu Ţoancă şi-a anunţat demisia de la SCM Timişoara, începând cu 15 octombrie, urmând să revină în politică. Celor din club el le-a spus că, în locul lui, va veni bunul său prieten Iosif “Jumbo” Jumanca, soţul PSD-istei Romaniţa Jumanca. Decizia este însă la primarul Nicolae Robu şi ar putea fi luată chiar luni.

Sute de specialişti din întreaga lume se întâlnesc la Timişoara, în cadrul unei noi ediţii a Zilelor Spitalului Première

Timișoara reunește, în perioada 20 – 22 septembrie, peste 200 de medici de talie națională și internațională. Numeroși lectori cu expertiză în domeniile lor de practică medicală împărtășesc cercetările, rezultatele și noutățile din domenii de top ale medicinei, cu ocazia conferințelor medicale “Concepte Moderne în Endometrioză și Chirurgie Ginecologică, Medicină Fetală și Infertilitate” și “Timișoara

O nouă Piață Volantă va fi deschisă pentru timișoreni

Timişorenii sunt aşteptaţi, de săptămâna viitoare într-o nouă piaţă volantă. Începând de joia viitoare, 26 septembrie, se va deschide o nouă Piață Volantă, pe strada Oglinzilor, în locul fostei piețe din zona menționată. Piața Volantă va funcționa în același regim cu care s-au obișnuit timișorenii, rolul principal avându-l producătorii agricoli care vor oferi cele mai

Program plin, la Iulius Town, în acest sfârşit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, Iulius Town Timișoara este gazda unor ateliere de creație dedicate prichindeilor și a două târguri tematice, unul de bijuterii și accesorii fashion, iar celălalt, de produse naturale și handmade. Sâmbătă, între orele 16.00 – 19.00, și duminică, 22 septembrie, între orele 11.00 și 14.00, copiii au ocazia să își dezvolte

timisoara - focsani

Finală aşteptată la Cupa Timişoara la baschet

Prima zi a Cupei Timișoara la baschet a adus două meciuri încheiate la diferențe de scor. În primul joc, CSU Sibiu s-a desprins în repriza a doua și a învins Steaua București, cu 87-74, iar într-al doilea alb-violeții au depășit CSM Focșani folosind toți cei 13 jucători înscriși pe foaia de arbitraj. A fost SCM Timișoara – CSM Focșani 86-64 (23-14, 26-13, 32-19, 5-18).

Noaptea Cercetatorilor 2019

„Noaptea cercetătorilor” la Universitatea de Vest din Timișoara

„Noaptea cercetătorilor” este un eveniment anual, ce se organizează, vineri 27 septembrie, în peste 350 de orașe europene, pentru a sărbători cunoașterea, descoperirile și beneficiile cercetării. Evenimentele sunt organizate cu finanțarea Uniunii Europene, prin programul Orizont2020, de către un consorțiu al celor mai prestigioase universități românești și institute de cercetare.

Clinicile Medici’s

Cronicile Medici’s. Anxietatea de sănătate – o neliniște a secolului

Anxietatea de sănătate este un fenomen din ce în ce mai prezent, care afectează starea psihologică de bine, apăsând persoana cu îngrijorarea de a nu suferi de o boală gravă, arată spune Psih. Andreea Rodica Coicici, psiholog și psihoterapeur la Clinicile Medici’s Timișoara. Apelul la ajutorul de specialitate este de bun augur pentru a ameliora tensiunea psihică generată de această tulburare anxioasă.

Top