Președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra a ieșit de dimineață… pe teren. A fost pe șantierul drumului care leagă Ohaba Lungă de Ohaba Română. A primit asigurări de la constructori că drumul va fi gata într-o lună.
Drumul s-a surpat în urmă cu trei luni din cauza viiturilor. Este vorba despre DJ 609, care face între Ohaba Lungă și Ohaba Română, zonă în care zeci de case și gospodării au fost atunci inundate. Șoseaua s-a surpat din pricina ploilor abundente.
„De dimineață pe teren! Mi-am început ziua pe drumul care leagă Ohaba Lungă de Ohaba Română. În urmă cu aproape 3 luni o bucată din drum s-a surpat din cauza ploilor abundente și a viiturilor. Am mers să verific cum stau lucrările de refacere a drumului, iar constructorul m-a asigurat că acesta va fi gata într-o lună”, a transmis Călin Dobra.
Comentarii prin facebook