După pauza datorată meciurilor echipei naționale, Liga 1 feminină de fotbal s-a reluat astăzi cu meciurile etapei a 5-a. La 15 km de Timișoara, echipa fanion a Banatului din acest „domeniu”, Fortuna Becicherecu Mic a întâlnit nou-promovata Luceafărul Filiași. După un meci cu sens unic, Fortuna s-a impus cu 10-0.
A fost mai mult un antrenament cu public, în care elevele antrenorului Pădurean au exersat unele scheme de atac, faze fixe, contraatacul, dar și apărarea. Dacă până la pauză oltencele au ținut cât de cât de scor, 3-0 pentru gazde, în partea secundă, bănățencele au marcat când au vrut și de câte ori au vrut. S-a terminat 10-0, o victorie concludentă pentru Fortuna care a obținut a patra victorie la rând, din cinci partide. Momentan, până la disputarea tuturor meciurilor din această rundă, dar și a restanțelor, echipa bănățeană este prima în Liga 1, fiind urmată de Heniu Prundu Bârgăului, Piroș Security Arad și Olmpia Cluj, campioana en-titre.
În partida disputată sâmbătă la Becicherecu Mic au marcat pentru învingătoare: Alexandra Lunca, Larisa Grigore, Denisa Heisu, Mariana Voinea, Florina Abdudan și Nicoleta Deca. Specificăm că primele două marcatoare au înscris câte o „triplă” de fiecare.
Comentarii prin facebook