Proiectul controversat al construcţiei unui cartier nou în locul Liceului de Arte a fost scos de pe ordinea de zi a şedinţei CLT

Liceul de arte

Liceul de arte

Probabil cel mai controversat proiect de hotărâre dezbătut de Consiliul Local Timişoara în ultima perioadă, cel care ar duce la ridicarea unui nou cartier mixt pe terenul fostului Liceu de Artă, a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Cu o sală plină de public anti-proiect, dar mai ales cu un anunţ clar al consilierilor PSD, că vor vota împotriva aprobării noului Plan Urbanistic Zonal, Nicolae Robu a decis să renunţe la dezbaterea şi votul pe tema acestuia.

Semnalul clar că proiectul nu va trece a fost dat de Luminiţa Ţundrea, care a prezentat poziţia grupului de consilieri locali ai PSD. Opoziţia publică din sală a fost majoră, printre apărătorii anti-proiect fiind chiar şi contracandidatul lui Robu la un nou mandat de primar, neamţul Dominic Fritz.
„Considerăm că este extrem de important să fim responsabili atunci când vine vorba de genul de construcții pe care le facem în centrul orașului, că nu este o chestiune de oportunitate ridicarea unei astfel de construcții lângă sediul Primăriei Timișoara. Să nu uităm că aspectul centrului orașului este un subiect foarte delicat. Dacă vizităm mari metropole din zona de est a lumii, așa cum este Bangkok, vedem clădiri elegante aflate lângă niște monștri de oțel. Vă rugăm să se revină asupra acestui PUZ. Noi, consilierii locali PSD, ne vom opune la admiterea acestui proiect”, a anunţat consilierul local social democrat.
Desigur, Robu nu a fost de acord cu poziţia respectivă, el fiind adeptul ridicării unui nou ansamblu de clădiri pe spaţiul amintit. Desigur, consilierii partidului de opoziţie din CLT a fost din nou considerat… contra de primar. Exemplul dat, alături de mari metropole, a fost chiar şi Bucureştiul, care străluceşte prin orice altceva, dar nu prin arhitectură.
„Sunt ani de zile de când aici, în centrul Timișoarei, avem o paragină. Unii se declară apărători ai patrimoniului, dar niciodată nu v-am văzut pozitivi pentru ceva, ci mereu ați venit să puneți contre, doar, doar vă afirmați prin asta, că nu sunteți capabili să vă afirmați altfel. Sunt arhitecți de marcă, oameni care au o carieră în spatele lor și sunt mai în măsură să spună dacă este oportun sau nu să se construiască ceva din punct de vedere arhitectural. Dacă v-ați uitat în lumea asta largă, ați vedea cât de ridicole sunt aceste dogme că ceva nu poate să fie mai sus decât altceva. Ați văzut că în New York sunt doi zgârie-nori care străjuiesc celebra catedrală? Ați văzut în toate orașele europene cum se îmbină noul cu vechiul într-o manieră inspirată? Uitați-vă și în București ce lucruri inspirate s-au făcut, pe Calea Victoriei sunt clădiri din sticlă în care se oglindesc frumoasele palate de vizavi. Noi vrem să împiedicăm un proprietar să-și valorifice proprietatea?”, a spus Robu, în plen.
Deşi Ordinul Arhitecţilor a menţionat că opiniile exprimate în dezbaterile publice nu au fost luate în seamă absolut deloc, primarul a susţinut exact contrariul. „Așa vă convine, să rămână orașul ăsta înapoiat, așa cum a fost”, a fost concluzia trasă de Nicolae Robu.
„Ne aflăm în fața unui proiect pe care într-o formă sau alta îl cunosc de mai mult de cinci ani, un demers care durează de mai bine de doi ani și jumătate. A existat o soluție, a existat un aviz de oportunitate pentru soluția inițială, a existat o dezbatere publică. S-a constatat că este un sit sensibil, astfel că s-a cerut aprobarea acestui sit printr-un concurs profesional, iar investitorul privat a acceptat organizarea acestui concurs, care a fost jurizat de un juriu internațional. S-a decis o listă scurtă de două proiecte, a avut loc etapa a doua a concursului, iar soluția finală a fost prezentată într-o expoziție. S-a reluat întreg procesul, un nou certificat de urbanism a fost emis, un nou aviz de oportunitate, a avut loc o nouă consultare publică, s-au obținut toate avizele, conform procedurii, și rezultatul este cel din proiectul care se află în fața deciziei dvs. El conține toate înscrisurile necesare și a parcurs toate etapele necesare pentru a putea fi supus aprobării în Consiliul Local Timișoara. Nu depășim la coamă clădirea Primăriei Timișoara, nu avem elemente care să genereze o încărcare urbană mai mare. Înălțimea turnului informațional este mai mică decât cea a catedralei, se apropie de cornișa catedralei, dar nu de cruce. Nu se pune problema să se intre în concurență, ci doar să marcheze memoria locului. Va exista și un muzeu al comunității evreiești din Timișoara”, a subliniat şi Sorin Ciurariu. arhitectul-șef al Primăriei Timişoara.
Ce e de făcut acum? Robu a decis să retragă proiectul şi a vorbit chiar şi de organizarea unei a treia dezbateri publice, motivând, că, de fapt, decidenţii nu ar cunoaşte detaliile tehnice.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Mahalagioaica din Banat a spus: (octombrie 25th, 2019 at 17:53 )

Da? Sa intelegem oaRe ca de ne-am „intalnit” din intamplaRe pe partea cu Curtea(pardon!) Liceului de Arte Plastice! unu’ dintre noi doi ar putea fi Evreu? Eu personel Nu am nici o hartie in acest sens…DaR, daR , nu este exclus sau imposibil…Poate aRe „EL” vreun document de natuRa evreiasca?

Neamtul de la Bangkok a spus: (octombrie 26th, 2019 at 08:09 )

In Germania, la Bangkok nu e asta

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.