Preoți și credincioși din Iosefin au contribuit la ridicarea casei pentru o familie cu șase copii din Cornești. Construcția casei a început în luna iulie a anului 2019, iar acum familia se poate muta în ea.
În prezent casa este ridicată la roșu, toate lucrările de finisare, de realizare a instalațiilor electrice și termice din interior fiind finalizate. Duminică va avea loc ceremonia de binecuvântare și de inaugurare a acestei construcții noi, un eveniment la care vor participa mitropolitul Banatului ÎPS Ioan, preotul paroh Ionel Popescu, vicar eparhial, membrii familiei care se vor muta în casă nouă, consilierii parohiei din Timișoara, membrii Fundației „Preot Ioan Olariu”, sponsorii și credincioșii care au susținut financiar ridicarea acestei case.
Famila cu șase copii locuiește într-o locuință insalubră, aflată în pericol de prăbușire. Părinții celor șase copii nu au bani să construiască o casă nouă, dar au cumpărat o parte din cărămida necesară și au turnat fundația noii case, iar cu sprijinul preoților și credincioșilor din Iosefin, duminică se vor muta într-o locuință noua.
Casă nouă pentru o familie cu șase copii din Cornești, construită cu ajutorul preoților și credincioșilor din Iosefin












































Comentarii prin facebook