Aflam recent cum autoritățile italiene din sudul Romei s-au pregătit de un val cinci al pandemiei de Covid-19 prin contactarea reprezentanților comunității române pentru a o convinge să participe la campania de vaccinare. Treaba asta s-a petrecut în mod evident după ce italienii au observat că românii sunt cei mai sceptici din zonă în privința vaccinării, astfel că n-au stat pe gânduri și și-au făcut planuri. Printre reprezentanții românilor contactați de autorități au fost și preoții ortodocși, vectori de mesaj deosebit de importanți în astfel de momente și în astfel de comunități. Știrea nu zice ce ajutor li s-a cerut preoților, dar subliniază că aceștia și-au oferit colaborarea.
Când Teodosie al Tomisului bătea câmpii cot la cot cu Șoșoacă în problemele pandemiei, patriarhia română a avut o reacție catalogată drept dură, prin care li se cerea capilor BOR „să se abțină de la comentarii despre vaccin și pandemie”. Ceea ce IPS Ioan al Banatului a și făcut. Parțial, ce-i drept. A vorbit de pandemie, dar atât. Ca și cum remediul medical poate fi înlocuit prin asiduă rugăciune, plasându-se nu departe de teoriile scepticilor, dar nici foarte aproape de strigătele și nevoiele medicilor. Obișnuiți ca în alegerile de pe vremuri să nu spună explicit „Votați Ion Iliescu” (deși au făcut și asta), fețele bisericești s-au mulțumit să zică „votați să fie liniște în țară”, liniștiți și ei că și-au îndeplinit „neutra” lucrare.
Într-o vorbire adresată credincioșilor din Banat, IPS Ioan punctează frumos și înțelept despre toate, despre spiritul de jertfă al „îngerilor în halate albe”, despre dificultatea cu care aceștia fac față asaltului de cazuri grave în secțile ATI, despre rugăciuni pentru cei ce și-au pierdut apropiați ca urmare a acestei boli, despre nevoia de ajutor pentru aceste familii greu încercate, despre pomenirea celor răpuși, despre puterea ce ne-o poate trimite din cer Dumnezeul nostru, dar nu suflă un cuvânt despre vaccin. Un text lung fără niciun cuvințel despre vaccin. Vac-cin, cuvânt din șase litere, identic în franceză, vaccinus în latină.
Unii ar considera neutralitatea BOR a fi un semn de înțelepciune. Biserica Ortodoxă Română nu spune nici să te vaccinezi, nici să nu te vaccinezi, ci să asculți de sfatul medicilor. Corect, nu? Dar medicii asta spun în majoritatea lor covârșitoare, că primul gest cu care-i putem ajuta și pe ei în spitalele supraaglomerate este să ne vaccinăm. Dar înalți prelați ai BOR nici nu pronunță cuvântul „vaccin” ca și cum acesta este echivalent cu Satana, cu simbolul numeric ”666” sau orice altă reprezentare a răului.
Și-a făcut biserica datoria? E suficient să te arăți neutru tocmai când părțile au nevoie de un ajutor? Pe vremuri, BOR a fost la fel de „neutră” când Ceaușescu îi dărâma bisericile. Nu avea curaj nici să se opună abrupt, ca în Polonia, nici să zică că e bine că le dărâmă, că ar fi fost culmea. A făcut un calcul aproape politic de pe urma căruia să iasă bine și în fața puterii agresoare, și în fața „electoratului”. A supraviețuit instituțional, dar cu mari leziuni morale.
Ce se întâmplă dacă aceia care văd un pericol din vaccinare ar avea dreptate? Sau invers, dacă aceștia nu au argumente să slăbească prin vorbe campania de vaccinare, dar o fac din diverse motive mai mult sau mai puțin onorabile? Eu ca ortodox nu mă simt ocrotit de părintele meu spiritual care nu mă avertizează despre pericolul ce mă pândește. Dacă pot muri pentru că nu mă vaccinez, trebuie să îmi zică toată lumea asta, de la medical corpului până la medicul sufletului, pentru a nu lăsa loc de confuzie.
Dacă risc să mor ca urmare a modificării structurii mele moleculare în urma vaccinării, și nu vorbesc de prostia cu solzii vehiculați de un preot din Moldova, iarăși m-aș bucura să îmi spună și biserica ce știe despre asta, căci sunt oameni care nu au încredere în medici, dar au în biserică când îi apucă criza de apendicită… da, nu râdeți, sunt și din aceștia pe acest pământ. Iar dacă află că PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-a vaccinat, atunci poate că se vaccinează și ei, căci așa funcționează când trăim prin modele.
Ce știm noi despre preoți? Că sunt păstori ai sufletelor ce-și îndrumă „oile” din noi. Poate nu toți suntem ovine, figurativ vorbind, dar cei ce sunt merită să fie îndrumați, să nu intre în pădure, că vine lupul, să nu treacă strada când vine tramvaiul. Ne poate spune IPS Ioan dacă vine sau nu „ursul” sau preasființia sa ne cântă doar duios din fluier?
Comentarii prin facebook