De-ar ști Dieter Schwarz!

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Când a obligat supermarketurile să-și pună bariere la intrarea în parcări dacă vor să-i sancționeze pe șmecherii ce abuzează de proprietatea lor privată, primăria lui Nicolae Robu nu a spus că în realitate se dă mama răniților, a nesimțiților din Timișoara, a cocalarilor și a alegătorilor cu zâmbetul în colțul gurii. Nu n-a zis asta, ci i-a făcut direct proști pe locuitorii acestui mare și blând oraș. Cum ar veni, marile magazine să-și pună barieră pentru ca „omul erectus timișoreanus”, „prost” de bubuie, să nu intre cumva în perimetrul acelei parcări, să lase mașina acolo fără să știe să citească ce-l paște dacă nu cumpără din acel magazin, iar mai apoi să vină niște paznici nemiloși să ia și pielea de pe el.

Că așa s-ar întâmpla acum, rezultă din logica tâmpă a municipalității. Atât de prost e alegătorul de pe Bega că pentru a nu se trezi cu roata blocată la autoturism e nevoie să nu-l lași să dea în gropi de bou ce e prin parcările retailerilor. Cum fac americanii de scriu pe cuptorul cu microunde că n-ai voie să-ți bagi copiii înăuntru. N-ar zice primăria că alegătorul ce-l cocoloșește nu este, de fapt, prost, ci este doar șmecher până-n măduva oaselor, cum să zică așa ceva? Nici prin cap nu le-ar trece oamenilor lui Nicolae Robu că ăia de parchează aiurea pe la Galeria Unu, Jysk pentru a merge la Iulius Mall fac asta pentru că stau deficitar cu bunul simț și anii ăia puțini de acasă, dar ne jignesc pe noi ceilalți c-am fi idioți că ne pierdem prin parcările fără bariere sau atât de tâmpiți să le credem explicațiile.

Am avut răbdarea să urmăresc un video din care aflam oful unui cetățean blocat într-una din parcările în care ne facem cumpărăturile. Niște agenți de la rutieră îi puneau la punct pe cei ce au îndrăznit să facă ordine pe proprietatea proprie a angajatorului lor, iar un șmecher tocmai salvat de poliție avertiza: ”Așa au făcut și Îngerii Galbeni. Știți ce-au pățit, nu? Așa o să pățiți și voi!”. Nu știu dacă era pesedist, dar merita să fie la ce manipulare grosolană se dădea. Noi să parcăm am-boulea, proprietarul să ne lase în pace, căci altfel va păți ca Răzvan Nedelcu. N-ar fi zis plângăciosul șofer că ”îngerul galben șef” a mai ridicat un polițist pe capotă, că a fost condamnat pentru pedofilie sau ce i s-o mai fi reținut la dosar, dar cei de la magazine trebuie să știe că-i paște pușcăria dacă încearcă să ne oprească pe noi să parcăm ca șmecherii. Fă-le pe plac ăstora, Nicolae Robu!

Zilele trecute am intrat în parcare la Kaufland să cumpăr ceva. Da, domnule Dieter Schwarz, ăl bătrân din fruntea acționariatului Kaufland&Lidl, am vrut să cumpăr ceva din marketul matale. M-am învârtit după loc de parcare, dar n-am găsit nimic, ziceai că la magazin e reuniunea economiștilor ce țin contabilitatea primară, congresul persoanelor fizice autorizate și seminarul contribuabililor mici și foarte mici împreună. Nu, dumnealor nu erau înăuntru, la Legume-Fructe, nici la Pește Vitrina Asistată, erau la Direcția de Finanțe poate, dar parcarea era plină ochi, deși în magazin bătea vântul. Am plecat la Carrefour Circumvalațiunii. Norocul francezilor e că contribuabilul mic și minuscul de mic din Timișoara e și comod, preferă Kaufland, că e mai aproape de Finanțe, așa că am apucat un loc acolo și am cumpărat de la ei. Nu mare lucru, domnule Schwarz, dar ați merita să facem mai mulți la fel astfel încât să conteze măcar pentru targetul directorului de magazin, dacă nu pentru afacerea matale în ansamblu.

Iar dacă tot vă bateți joc de propria afacere, nu înțeleg de ce nu mutați Finanțele, Sanepidul, Șomajul, ITM-ul și DSV-ul în parcare la Kaufland. Ar fi ca un ghișeu unic și ați arăta mai mult respect cumpărătorilor decât o faceți acum, lăsându-vă clienții fără locuri de parcare. Știu, autoritatea locală se va grăbi să zică că așa e legea, așa au descoperit-o și ei brusc în precampanie electorală, și trebuie respectată, firește. Dar tare vă mai grăbiți să respectați legea în avantajul șmecherilor și cam deloc pentru cei cu bunul simț în sânge!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (ianuarie 16th, 2020 at 12:16 )

Draga Eugen, eu iti citesc cu mare placere articolele,dar de data aceasta parca nu reusesc sa inteleg unde bati cu acest material.Robu, Schwarz, Kaufland,etc., totul intr-o insiruire caruia cu greu poti sa ii dai de capat.

Claudiu a spus: (ianuarie 17th, 2020 at 10:38 )

Barierele sunt pentru a preveni abuzurile si mi se par a fi o investitie de bun simt din partea proprietarului spatiului comercial

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.