Prima problemă de la Ripensia, rezolvată. A venit portarul

Alexandru Pelici declara la reunirea Ripensiei că este nevoie la echipă de portar, aripă dreapta, atacant dreapta, vârf împins. Prima problemă, cea a porții, a fost deja rezolvată, cu o (re)venire.

„Clubul nostru a efectuat primul transfer din această perioadă de iarnă. Portarul Horațiu-Alexandru Moldovan va îmbrăca din nou tricoul roș-galben. Goalkeeperul în vârstă de 21 de ani a mai evoluat în 15 partide pentru formația noastră în mini-returul sezonului 2018-2019, adus de la CFR Cluj. În acest sezon a fost legitimat de Sepsi OSK în tur și a venit liber de contract la Ripensia. Acesta a mai lucrat în cariera sa cu antrenorul Alexandru Pelici și la FC Hermannstadt”, este comunicatul grupării bănățene.

În altă ordine de idei, jucătorii Ripensiei au efectuat vizita medicală, iar de mâine intră timp de zece zile într-o perioadă de semicantonament pe plan local. Din 27 ianuarie și până în 7 ianuarie urmează cantonamentul din Antalya.

Iată și programul anunțat de club al partidelor amicale cu specificația că în Turcia va mai avea loc un test cu un adversar ce rămâne a fi stabilit.

Meciuri amicale:
24 ianuarie: Ripensia – Mama Mia Becicherecu Mic
29 ianuarie: Ripensia – FK Septemvri Sofia (Liga a 2-a bulgară)
31 ianuarie: Ripensia – KF Flamurtari Prishtine (Superliga din Kosovo)
2 februarie: Ripensia – ”U” Craiova (Liga a 3-a)
4 februarie: Ripensia – FK Kit Go Pehcevo (Liga a 3-a macedoneană)
12 februarie: Chișinău Criș – Ripensia
15 februarie: Ripensia – FC Dumbrăvița

Tânărul portar a semnat o înțelegere valabilă până în vară. Îți dorim mult succes și să aperi buturile echipei!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu

Zilele trecute, pe mai toate maşinile parcate în zona Blaşcovici au apărut un fel de “fluturaşi” pe care erau scrise tot felul de aberaţii, printre care şi revenirea la Constituţia de provenienţă sovietică din 1948. Fluturaşii sunt asumaţi de Comandamentul Vlad Ţepeş, o grupare paramilitară apropiată de Călin Georgescu şi ai cărei lideri au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii

În toamna trecută adversar, din această vară coechipier! Sebastian Lucian Itu (20 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Sebastian s-a născut pe 2 martie 2006, la Cugir (jud. Alba). Postul său de bază este cel de fundaș central, dar poate evolua și pe poziția de mijlocaș central. A crescut la Metalurgistul Cugir, care e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Școală de vară interdisciplinară sub cupola UPT și UMF, care a adunat specialiști și tineri cercetători preocupați de relația dintre oraș și sănătatea populației

În perioada 2–10 iunie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au organizat Școala de Vară Interdisciplinară „Urban Health – Analiza disfuncționalităților urbane cu impact asupra sănătății populației – factorilor de risc cardiovasculari”, un program academic și de cercetare dedicat relației dintre mediul urban, inginerie și management și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școală de vară interdisciplinară sub cupola UPT și UMF, care a adunat specialiști și tineri cercetători preocupați de relația dintre oraș și sănătatea populației
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 2–10 iunie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au organizat Școala de Vară Interdisciplinară „Urban Health – Analiza disfuncționalităților urbane cu impact asupra sănătății populației – factorilor de risc cardiovasculari”, un program academic și de cercetare dedicat relației dintre mediul urban, inginerie și management și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școală de vară interdisciplinară sub cupola UPT și UMF, care a adunat specialiști și tineri cercetători preocupați de relația dintre oraș și sănătatea populației
Titular în ultima partidă jucată de Naţionala României (2-1 cu Ţara Galilor), jucătorul lui Gaziantep, Deian Sorescu, s-a întors pentru câteva zile în comuna natală Şag. Acolo unde a şi jucat un meci amical, terminat cu scorul de… 9-9. Marţi, pentru câteva ore, angajaţii Primăriei Şag au lăsat deoparte activitatea administrativă, pentru a participa la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Internaţionalul Deian Sorescu s-a întors la Şag, jucând într-un “amical” terminat cu scorul de… 9-9
Mai multe instituții publice își dau mâna pentru a avertiza asupra pericolelor atașate folosirii iresponsabile a trotinetei eletrice. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș(AJOFM), Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș organizează joi, 11 iunie, începând cu ora 11, la Casa Tineretului din Timișoara, evenimentul de conștientizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tinerii din Timișoara vor afla despre pericolele utilizării iresponsabile a trotinetelor electrice
Zilele trecute, pe mai toate maşinile parcate în zona Blaşcovici au apărut un fel de “fluturaşi” pe care erau scrise tot felul de aberaţii, printre care şi revenirea la Constituţia de provenienţă sovietică din 1948. Fluturaşii sunt asumaţi de Comandamentul Vlad Ţepeş, o grupare paramilitară apropiată de Călin Georgescu şi ai cărei lideri au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu
Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Top