Noul centru comunitar din cartierul Kuncz intră în etapa aprobării studiului de fezabilitate

centru comunitar kuncz

centru comunitar kuncz

Studiul de fezabilitate al viitorului centru comunitar din cartierul Kuncz, finanţat din fonduri europene, va fi supus dezbaterii şi aprobării plenului Consiliului Local Timişoara. În urma proiectului se va ridica un centru multifuncţional cu activităţi socio-educative, recreative şi culturale.

Intitulat ”Clădire în regim de înâlţime P+2E cu funcţiunea de Centru Cultural şi Educational Kuncz”, proiectul a primit finanţare în cadrul POR 2014-2020, prin Axa prioritară 9 Sprijinirea Regenerării Economice şi Sociale a Comunităţilor Defavorizate din Mediul Urban- Revitalizarea fizică, economică şi socială a comunităţilor defavorizate.

Scopul este combaterea marginalizării sociale a acestei populaţii prin promovarea unei abordări de tip integrat, prin realizarea unei investiţii în imbunătăţirea mediului fizic precum şi investiţii pentru dezvoltarea funcţiilor sociale şi comunitare (centru multifuncţional cu activităţi socio-educative, recreative şi culturale). Grupul ţintă vizat este format din aproximativ 100 de persoane din comunitatea urbană marginalizată, beneficiari direcţi ai investiţiilor realizate în cadrul proiectului. În viziunea celui care a realizat proiectul centrului, grupul ţintă este format din cetăţeni de etnie romă.

Realizarea obiectivului va contribui, de asemenea, la: creşterea sentimentului de apartenenţă la comunitate; dezvoltarea de acţiuni de informare la nivelul comunităţii în ceea ce priveşte serviciile oferite şi beneficiile acestora pentru persoanele marginalizate şi familiile acestora; asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere – socializare, abilitare-reabilitare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă pentru copii.

Va fi un centru multifuncţional (clădire) de tip servicii sociale fără cazare, incluzând spaţii de odihnă, recreere şi relaxare prin: amenajarea unor săli pentru cursuri artistice, sală de sport, activităţi de asistenţă la efectuarea temelor, denumite generic after school, sală de mese. cu respectarea prevederilor din certificatul de urbanism.

Programul este dedicat copiilor de vârstă şcolară (7-12 ani). Sala de mese va fi deservită de un serviciu de catering şi va fi prevăzută cu un oficiu pentru depozitarea temporară, spălare veselă. Valoarea totală estimată a investiţiei conform devizului general, ca fiind de 7.021.544,12 lei (TVA inclus).

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto

Lucrările la cele două sensuri giratorii care se amenajează pe drumul județean Timișoara–Buziaș au ajuns la un sfert din total. Din păcate, realizarea acestora presupune și dificultăți în circulația auto pe acest tronson. Consiliul Județean Timiș realizează două sensuri în zone în care, de-a lungul timpului, s-au produs mai multe accidente rutiere. Primul sens giratoriu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița

La buget mic și transferuri mai… mici, dar importante. Doi jucători din Ardeal și unul din Muntenia, cu experianța Ligii a III-a sunt ultimele achiziții ale CSC Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut astăzi de clubul bănățean. Fundașul Alex Negrea (născut 1 octombrie 1998, Satu Mare) a evoluat ultima oară pentru formația de Liga a 3-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Doar două unităţi de învăţământ din Timişoara se situează în clasamentul celor mai bune 50 de licee din ţară, în funcţie de media la bacalaureat, clasament realizat de ziare.com. Este vorba de Colegiul Național „CD Loga”, locul 17, şi Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, locul 50. În clasamentul realizat dc ziare.com tate lioceele au o medie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul celor mai bune 50 de licee din ţară în funcţie de media la bacalaureat. Niciun liceu din Timişoara în primele 15
Mihai Chiș, matematician și cadru didactic al Facultății de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, a fost desemnat coordonator al lotului României la Olimpiada Internațională de Matematică (International Mathematical Olympiad – IMO) 2026, cea mai prestigioasă competiție internațională de matematică destinată elevilor de liceu. Ajunsă la cea de-a 67-a ediție, Olimpiada Internațională de Matematică se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un profesor timișorean conduce echipa de matematicieni ai României la IMO 2026
Participanții din Academia Teach for Romania au ajuns Giarmata și Cerneteaz, acolo unde au cunoscut familii, au ascultat povești, în cadruzl unei ”imersiune în comunitate”. Şcoala Gimnazială din Giarmata face parte dintr-un prooiect strategic Teach for Romania. Academia Teach for Romania  este o organizație non-guvernamentală, care de 14 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Imersiune în comunitate”. Academia Teach for Romania derulează un proiect la Giarmata
În 1981, la Timișoara, echipa profesorului Petru Drăgan realiza primul transplant renal de la donator decedat din România. Prima dată când, în această țară, un organ trecea de la un om care murise la un om care putea trăi. S-a întâmplat aici. Nu la București. Nu la Cluj. La Timișoara. În 2007 s-a făcut ultimul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rinichii pleacă la Cluj
De cinci ani, Iulius Town devine unul dintre cele mai importate cat walk-uri din cariera viitorilor creatori de modă, odată cu Gala Absolvenților MDVTM 2026, organizată de Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara. Și în acest an, absolvenții programului de studiu Modă – Design Vestimentar și-au prezentat colecțiile de licență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gala Absolvenților MDVTM 2026 la Iulius Town: spectacol pe cat walk și primul pas spre carieră pentru noii absolvenți
Timp de cinci zile, începând de astăzi, Timișoara se transformă din nou într-un oraș al filmului. Ajuns la ediţia cu numărul 13, “Ceau, Cinema!” revine cu peste 50 de producții, invitați din țară și din străinătate, proiecții în săli și în aer liber, întâlniri cu cineaști, ateliere și evenimente speciale. Selectate în jurul ideii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 50 de filme într-o ediţie cu numărul 13. Astăzi ia startul Festivalul “Ceau, Cinema!”
Lucrările la cele două sensuri giratorii care se amenajează pe drumul județean Timișoara–Buziaș au ajuns la un sfert din total. Din păcate, realizarea acestora presupune și dificultăți în circulația auto pe acest tronson. Consiliul Județean Timiș realizează două sensuri în zone în care, de-a lungul timpului, s-au produs mai multe accidente rutiere. Primul sens giratoriu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto
Pentru al doilea an consecutiv, Timișoara înregistrează, cea mai mare creștere a numărului de vizite dintre destinațiile urbane din România, cu avansuri de 10-30% pe toate piețele-sursă analizate în perioada 2024-2025, arată Visit Timişoara. Şi asta în condiţiile unui an dificil pentru turismul intern: doar 66% dintre români au avut o vacanță în 2025, față de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a ajuns singura destinaţie turistică a României care a înregistrat creşteri constante
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că începând cu data de 14 iulie se ridică restricțiile sanitare veterinare în urma stingerii a două focare de Pestă Porcină Africană din explotațiile nonprofesionale. Acestea erau în localitatea Bulgăruș, comuna Lenauheim, județul Timiș. Centrul Local de Combatere al Bolilor din județul Timiș a decis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.