Zeci de polițiști din Timiș au donat sânge. Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a inițiat campania de donare de sânge “Protejăm oameni, ajutăm oameni!”. Cu bonurile de masă pe care le-au primit în urma donării de sânge vor cumpăra bunuri copiilor nevoiași.
Polițiștii timișeni s-au mobilizat și au donat sânge în cadrul Campaniei “Protejăm oameni, ajutăm oameni!”. Echipa mobilă a Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara a venit la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, unde peste 40 de polițiști au hotărât să se implice și să salveze vieți donând sânge.
În urma campaniei organizate, polițiștii au primit bonuri de masă, pe care urmează să le folosească pentru a cumpăra bunuri ce sunt necesare copiilor nevoiași.
Campania a fost organizată cu sprijinul Sindicatului Național al Polițiștilor.
Comentarii prin facebook